Skip to main content

Radu Banciu, amendat cu 50.000 de lei pentru declaraţii xenofobe şi incitarea la ură pe considerente de naţionalitate

 
Radu Banciu, la CNA
Radu Banciu, la CNA

Postul B1 TV a fost sancţionat de CNA cu 50.000 de lei pentru afirmaţiile considerate xenofobe la adresa ungurilor, făcute de Radu Banciu. Vizate au fost ediţiile emisiunii Lumea lui Banciu din perioada 30 noiembrie - 4 decembrie 2015, în contextul atentatului dejucat la Târgu Secuiesc, în care a fost implicat un bărbat, membru al formaţiunii extremiste „Mişcarea de Tineret 64 de Comitate”.

Publicitate

La şedinţa de astăzi a fost prezent în faţa membrilor şi Radu Banciu, discuţiile între cele două părţi purtându-se în termeni duri.

"Mai rar, în 26 de ani de televiziune, am auzit pe post un discurs mai xenofob. Vadim Tudor nu făcea astfel de generalizări. Genul ăsta de argument nu reuşesc să îl pătrund. Eu am crezut ca face un rol la televizor. Unii sar clar calul la televizor deşi în viaţa de zi cu zi sunt oameni ok. Prezenţa lui aici mi-a aratat ca nu este cazul", a spus Radu Herjeu, membru CNA.

Ce a spus Radu Banciu în emisiunile pentru care B1 TV a fost amendat

  • „Maghiarul este într-adevăr răzbunător din faşă, recunosc, ei ştiu din faşă, deci ei când se nasc au în gen răzbunarea, sunt croiţi aşa, toţi sunt crescuţi la fel.” ( În emisiunea ,,Lumea lui Banciu” din data de 2 decembrie 2015)
  • "Din acest punct de vedere, atenţie, toţi cetăţenii unguri din lume sunt duşmanii românimii, fără discuţii. Nu veniţi mie să-mi spuneţi că nu e aşa. Toţi cetăţenii contestă acest tratat prin care Ungaria a pierdut Transilvania, da? Ei consideră Transilvania că este a lor.” (În emisiunea „Lumea lui Banciu” din data de 2 decembrie 2015)
  • „E tot un fel de ISIS şi acesta numai că mai mică amploare pentru că fiecare e cu rasa lui. Maghiarul este un extremist în totalitatea lui. Nu poate să spună un maghiar că nu are în gena lui chestia asta. Dacă i se activează gena, maghiarul este extremist. A se vedea relaţiile pe care le au cu toate ţările frontaliere, mai puţin cu Austria pentru că acolo ştim care sunt motivele.” (Lumea lui Banciu din 1 Decembrie)

Ce a spus realizatorul emisiunii Lumea lui Banciu în faţa Consiliului

Radu Banciu : "Îmi asum personal tot ce s-a vorbit în acea emisiune. Am venit sa spun că certificăm acest lucru. De fiecare dată când facem o afirmaţie, o facem în cunoştinţă de cauză. Am văzut documentul (raportul de monitorizare al CNA - n.r.), este complet. Au fost discuţii lungi, bine că am rămas în viaţa, a fost o tentativă de atentat terorist. Despre atentatele teroriste dejucate discutăm oricând."

Lorand Turos a făcut referire la faptul că Radu Banciu a spus că ungurii sunt urâţi.

"Cu faţa mea urâtă mi-e jenă să stau în faţa domnului Banciu", a spus Lorand Turos.

Banciu: „Puteţi să-mi spuneţi ce am spus despre domnul Turos, dacă am spus că este urât domnul Turos. "Maghiarii nu sunt foarte frumosi la chip, arată groaznic", a spus Banciu în emisiunea sa.

Dorina Rusu: „Nu mi se pare normal ca noi ca instituţie a statului să ascultăm un discurs cu privire la cat de urati, extremişti şi răi sunt ungurii.”

Banciu: „Ceea ce spuneti dvs. este totalmente inacceptabil. Sunteţi într-o eroare. Eu fac această afirmaţie în cunoştinţă de cauză. Noi am fost martorii unui atentat terorist.”

Turos: Din pacate viziunea dvs. asupra minorităţilor a rămas la nivelul din '90.

Banciu: „Nu mă faceţi retardat, nu vă permit să spuneţi ceea ce n-am spus. N-am ramas la nivelul anilor 90.”

LEGISLAŢIE. Articolele de lege încălcate de Radu Banciu.

Legea audiovizualului

ART. 40 Este interzisă difuzarea de programe care conţin orice formă de incitare la ură pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex sau orientare sexuală.

Codul audiovizualului

ART. 47 (1) Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări antisemite sau xenofobe.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Bogdan Bogdan
    Nu poti judeca un popor dupa niste indivizi...
    Dar daca te duci in Franta si zici ca esti roman, se schimba aia la fata, daca te duci in Elvetia si zici ca esti roman, iti intorc spatele.
    Cu parere de rau, chestia asta exista. Si avem multe exemple, din toate categoriile. Se aplica si la grupuri, nu doar la popoare. Ai tupeu sa te duci intr-un sat de *** imbracat dupa ultimul racnet, cu un ceas de aur la mana si cu o geanta dupa tine? Eu cred ca nu ai, dar de ce? Ca nu inseamna ca daca unii *** sunt interlopi, asa sunt toti.
    Eu nu te contrazic, dar nici tu nu ma poti contrazice. Si nici pe Banciu nu il putem contrazice. Simtim ca exagereaza, dar nu il putem contrazice pentru ca puterea exemplului ne da peste nas.
  • gabi gabi
    PE BANCIU IL IA MEREU GURA PE DINAINTE,IAR CA EXTREMIST NU IL INTRECE NIMENI.
  • Lucian Lucian
    Intrebati orice maghiar de la noi daca nu considera ca Transilvania le apartine. Unde e neadevarul aici?
  • Wasabi Wasabi
    Nu sunt de acord cu Banciu .
    Nu poti judeca un popor o natie dupa niste infractori.
    Cum ar fi sa spunem despre Romani ca sunt capsunari europei,hoti,smenari sau violatori ,falsificatori de carduri,urati, ,,,findca uni ceteteni romani comit aceste fapte in tara si in strainatate ?! dupa voi Emerich Ienei , Iolanda Balasi, Ladislau Boloni sunt teroristi sau criminali sunt urati la fata sau sunt dusmani Romaniei si a Romanilor?? Deci Banciu inota in ape tulburi si incita la ura si xenofobie dupa mine are o gandire retrograda si sovina.
  • Ciobotea Dan Ilie Ciobotea Dan Ilie
    Radu a spus doar adevarul ***
  • Cristian Cristian
    Si totusi SRI a dejucat un ATENTAT TERORIST . Asta stim toti . Ca Banciu asa a inteles sa-si exprime dezaprobarea fata de autori , e o alta poveste. Nu sunt de acord in totalitate cu afirmatiile D-lui Banciu , dar pe fond are dreptate . Daca acei extremisti reuseau ce si-au propus , SRI avea o mare problema . Totusi , emisiunea e un pamflet si ar trebui tratata ca atare , bineinteles nejignind pe nimeni.Oricum , Radu Banciu , spune lucrurilor pe nume , chiar daca multi il critica . Adevarul , mereu a deranjat .
  • Catalin Catalin
    I facut-o de *** nene Banciu.
    "Au fost discuţii lungi, bine că am rămas în viaţa, a fost o tentativă de atentat terorist. "
    Pai tu te justifici cu un asa zis atentat cu petarde? Iti bati joc de o natie intreaga pentru un singur sarit de pe fix? Asa pot zice si ungurii ca romanii se trag numai din Vaslui, sunt betivi si violatori de babe.
    Cred ca am luat-o cam razna ca natie daca inclusiv pe tv avem astfel de mainifestari.

Trimite un comentariu

sus