Skip to main content

Conducerea radioului public a refuzat o întâlnire la CNA cu angajaţii care acuză presiuni

 
Radio România
Radio România
Încercare nereuşită. CNA a vrut să creeze un spaţiu de dialog între conducerea radioului public şi angajaţii care acuză presiuni în interiorul instituţiei, însă doar o parte a fost prezentă la întâlnire.
Publicitate
Forul audiovizual a trimis ieri către cele două părţi o invitaţie de a se întâlni la aceeaşi masă pentru a discuta despre tensiunile din postul public. Doar că la şedinţa de astăzi au venit doar angajaţi ai postului. Ovidiu Miculescu, şeful postului public, a trimis către CNA o adresă scrisă prin care refuză invitaţia, „cu respectul cuvenit instituţiei pe care o reprezentaţi”.

„Am luat act cu surprindere de solicitarea dumneavoastră de a fi prezent marţi, 12 aprilie 2016, la sediul CNA, „pentru continuarea discuţiilor pe tema situaţiei tensionate din Societatea Română de Radiodifuziune”, le-a scris acesta membrilor CNA.
O altă adresă scrisă a venit din partea Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Societatea Română de Radiodifuziune, prin care le cere membrilor CNA „respectuos” să se încadreze în limitele atribuţiilor pe care le au. „Activitatea internă a SRR şi dialogul social, precum şi normele de reglementare internă NU FAC OBIECTUL ACTIVITĂŢII CNA”, se arată, printre altele în mesajul reprezentanţilor sindicali.
Membrii forului audiovizual au decis să facă această întâlnire ca urmare a acuzaţiilor de presiuni editoriale venite din partea unor angajaţi pe subiectul campaniei ample „Nu distrugeţi radio România. Salvaţi Radioul Public”, campanie pentru care postul public a fost somat public pentru lipsa de imparţialitate. Astfel, la şedinţa de astăzi, membrii au ascultat doar poziţia unor reprezentanţi din partea angajaţilor.
Aceştia au spus că au încercat dialogul cu conducerea instituţiei încă de acum doi ani, însă nu s-a vrut. „De ce am spus că în RRA există o feliuţă de stalinism, pentru că presiunea şi frica au fost şi continuă să fie”, a spus Gabriel Basarabescu, realizator al postului.
Lorand Turos, membru CNA: Cred că această discuţie ar trebui să aibă loc altundeva, în niciun caz în CNA. Aceste probleme legate de sindicate.
„Nu sunt de acord ca instituţia noastră să fie atrasă într-o luptă internă a SRR. Dacă sunt probleme, nemulţumiri, aceste probleme se dezbat ori în interiorul instituţiei ori în comisiile de cultură. Dacă consideră oricine că a făcut o abatere de la lege, de la codul audiovizual, să ne trimită o sesizare, dar nu cred că e normal ca aici la microfon să ni se spună vezi emisiunea asta sau aia”, a spus membrul CNA.
Pe de altă parte, Radu Călin Cristea, membru CNA, a declarat:
„ Am dorit să ofer un spaţiu de dialog, socotind că poate în acest cadru veţi reuşi să comunicaţi aşa cum rezultă că nu se întâmplă în interiorul instituţii. Suntem traşi de urechi de sindicate, de conducere, de domnul Miculescu personal, în sensul că să nu cumva să ne amestecăm în chestia asta. Nu ne amestecăm, dar nici nu putem citi legea cu ochelari de cal, în care pe de o parte suntem garant al interesului public, iar pe de altă parte cred că este o criză în extindere în radioul public, şi nu ne putem punem câlţi în urechi şi să ne facem că nu înţelegem.”
„Ce s-a întâmplat după întâlnirea noastră de săptămâna trecută a fost pentru mine destul de şocant pentru că am intrat pe nişte bloguri ca să mă informez şi am dat peste o doamnă Nicoleta Balaci, am intrat puţin pe contul de Facebook şi am fugit de lângă computer. Acum sunt nişte abordări necivilizate, nepoliticoase şi la limita obrăzniciei. Nu aşa tratezi nişte oameni care de bună credinţă vor să asculte şi eventual să ajute”, a mai spus Cristea.
„Nu-l înţeleg personal pe domnul Miculescu pentru că eu socotesc aşa: un manager la o instituţiei fie ea privată, fie de stat nu poate să rămână insensibil în condiţiile în care o bună parte din angajaţii instituţiei declară că suferă. E o problemă. E o tensiune care pare explozivă.”
Din adresa şefului radioului public Ovidiu Miculescu către CNA:
Am luat act cu surprindere de solicitarea dumneavoastră de a fi prezent marţi, 12 aprilie 2016, la sediul CNA, „pentru continuarea discuţiilor pe tema situaţiei tensionate din Societatea Română de Radiodifuziune”.
Îmi permit să vă aduc aminte că SRR funcţionează în baza legii 41/1994, având o conducere formată dintr-un Consiliu de Administraţie şi un Preşedinte Director General numiţi de către Parlamentul României.
Prin urmare, considerăm că avem toate instrumentele şi pârghiile necesare gestionării judicioase a activităţii noastre şi a soluţionării oricăror situaţii apărute.
Înţelegem calitatea de garant al interesului public în domeniul audiovizual al CNA, dar niciuna dintre atribuţiile prevăzute la art 10 alin 3 din legea 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede gestionarea „situaţiilor tensionate” din cadrul societăţilor radiodifuzorilor publici sau privaţi.
Subliniez faptul că Societatea Română de Radiodifuziune, ca şi Consiliul Naţional al Audiovizualului, se află sub controlul Parlamentului României, având garantată autonomia şi independenţa editorială prin Constituţia României.

Prin urmare, mă văd nevoit să declin, cu tot respectul cuvenit instituţiei pe care o reprezentaţi, invitaţia adresată.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ciocirlan Ciocirlan
    Reamintesc

    Intr-o epistola din 7 aprilie 2016, cu antet ce se vrea respectabil, dl Rasvan Popescu, vicepresedinte al CNA, a invitat colegi din Radio pentru continuarea discutiilor pe tema " situatiei tensionate ". Inca nu era clar daca au fost invitati Alba ca Zapada si cei 7 pitici. Este cert ca CNA interfereaza grosolan fara sa tina cont de normele interne ale SRR. Saptamana viitoare poate va organiza o alta dezbatere despre " situatia tensionata" dintre liftiera si tamplar sau un accident rutier in Temisana. CNA nu este nici avocat, nici organ judiciar, nici institutie de mediere. Din raportul de activitate pe anul 2015 nu reiese ca CNA ar avea si alte atributii, de mediere de ex. De ce brusc, inainte de prezentarea Raportului CNA in comisii au aparut si alte preocupari preferentiale? Ale cui interese sint in joc ? DESPRE SITUATIA TENSIONATA GENERATA DE LIPSA DE CREDIBILITATE A CNA CE SE AUDE ? CINE MEDIAZA ?

Trimite un comentariu

sus