Ionuţ Răitaru, omul de afaceri care în 2011 i-a cedat lui Sebastian Ghiţă licenţa RTV pe care a fost lansat România TV, vrea să transforme radioul pentru copii Sud FM, din Târgu Jiu, într-un post generalist. CNA a respins însă solicitarea omului de afaceri.
Publicitate
Forul audiovizual a discutat astăzi solicitarea venită din partea societăţii Sud Media Production, deţinută de Ionuţ Răitaru, care operează postul TV Sud şi radioul Sud FM, de a schimba structura de programe a postului de radio din tematic pentru copii în generalist.
Este a doua oară în ultimul an când acesta vine cu o astfel de solicitare în faţa membrilor CNA.
Ionuţ Răitaru, directorul general şi proprietarul societăţii, a preluat în toamna lui 2013 postul de copii Radio Gogo. Atunci a modificat, cu acordul CNA, numele postului în Sud FM, însă s-a angajat în faţa membrilor CNA că nu-i va schimba profilul. A venit însă cu această solicitare în faţa membrilor motivând problemele finanaciare: „Nu am încheiat nici un contract de publicitate pe această nişă”, a spus acesta.
Ionuţ Răitaru: „Am preluat această licenţă de radio cu denumirea Gogo Fm în ideea de a dezvolta acest proiect. În zona noastră sunt probleme economice majore. Societatea deţine şi televiziuena TV Sud care are un program generalist. Principalul obiectiv pentru care vrem să facem această modificare este rentabilizarea economică a societăţii. Şi anume, studioul de radio pentru a putea să-l susţinem financiar economic ar trebui să l aducem în aceeaşi locaţie cu televiziunea pentru eficientizarea costurilor pentru. A trebuit să facem o redacţie comună de oameni, la fel şi personalul tehnic.”
„Dacă nu vin bani, nu vin bani, nu vin bani, te gândeşti: ce facem cu el? Ori îl închidem, ori îl transformăm, ori ce facem cu el?”, a mai spus Răitaru.
Solicitarea Sud Media nu a trecut însă la vot. Doar patru membri din cei prezenţi astăzi au votat pentru, în condiţiile în care este nevoie de şase voturi pentru ca o propunere să treacă.
Radu Herjeu, membru CNA: „Este iar o simplă tentativă de a intra nu pe uşa din faţă în rândul posturilor generaliste locale. Din start au preluat frecvenţa acum trei ani cu gândul de a nu o folosi aşa cum a fost ea dată de către consiliu, ci de a face un post generalist. Au eşuat anul trecut în aprilie, au revenit anul acesta, au eşuat în şedinţa trecută. Mie nu mi-au spus nimic nou. Sigur că toate radiourile locale au probleme. Vă reamintesc faptul că atunci când CNA acordă, prin concurs, frecvenţele, o face - cel puţin sper că toată lumea o face - în cap cu o echilibrare a tematicilor abordate de radiourile care urmează să funcţioneze. În Târgu Jiu sunt 11 posturi de radio, din care două locale. Nu ştiu ce ar aduce acesta în plus. Eu cred că, la un moment dat, CNA ar trebui să oprească această practică veche de a se ocoli concursul oficial.
Lorand Turos, membru CNA – „Ştim foarte bine cât de greu se descurcă un post local geneneralist. Cu atât mai greu e pentru un post de nişă pentru copii. Şi eu cred că indiferent de firmă şi proprietar, în ziua de azi, e imposibil să faci programe locale pentru copii şi să ai finanţare din piaţă. Vedem ce se întâmplă cu reţeaua pentru copii. Încet, încet, dintr-un post de radio pentru copii devine post de parenting pentru că nu se suţine. Copiii nu ascultă radio. Copiii nici nu se uită la televizor, cu atât mai puţin să asculte radio”.
Reamintim că Ionuţ Răitaru a fost proprietarul Ridzone Computers, o societate care opera televiziunea locală RTV. În 2011, omul de afaceri Sebastian Ghiţă a preluat societatea şi a început să emită România TV prin intermediul acelei licenţe.
Comentarii