“Cred că este cea mai de impact material de care ne-am ocupat vreodată, ca interes public. Am lucrat cinci luni pentru acest material, timp în care am verificat şi am văzut cum funcţinează sistemul”, spune Cătălin Tolontan, pentru Paginademedia.ro, despre deschiderea de azi din Gazeta Sporturilor.
O investigaţie care zdruncină sistemul medical prin informaţiile aduse. Pe câteva posturi de ştiri, a fost preluată, dar în treacăt. Pe Realitatea TV, Antena 3 şi B1 TV. Nimic la România TV şi Digi 24.
“Milioane de români sunt trataţi în spitale dezinfectate cu substanţe pe care statul nu le controlează niciodată în laborator”. O investigaţie de şase pagini, despre dezinfectanţii diluaţi în spitale, în care informaţia iniţială este documentată şi abordată cu toţi cei implicaţi.
Paginademedia.ro vă prezintă modul în care GSP a abordat subiectul, pe şase pagini, care au fost paşii investigaţiei, argumentele aduse, cu discuţii cu toţi “actorii” implicaţi, cu interviuri în ultima zi şi cu urmăriri ca-n filme.
Cine a fost interesat de investigaţie? Până la ora redactării articolului, câteva posturi de ştiri au abordat subiectul (“de siguranţă naţională, dacă e adevărat”, după cum admite un director al firmei implicate), însă nu pe larg.
“M-au sunat de la Realitatea, Antena 3, B1 TV, RFI şi Europa FM”, a declarat Cătălin Tolontan pentru Paginademedia.ro. Pe online, până la ora publicării articolului, sunt câteva preluări pe site-urile mari (HotNews, EVZ, RFI, Libertatea).
Cătălin Tolontan, pentru Paginademedia.ro:
"Pornesc de la premisa bunei credinţe. Pe de o parte, probabil că jurnaliştii încearcă, şi este logic să o facă, să se lămurească şi ei în legătură cu subiectul, să vadă despre ce este vorba. Este un subiect delicat, noi am lucrat cinci luni la acest material.
Am avut informaţiile încă de acum cinci luni, iar în toată această perioadă am documentat modul în care funcţionează sistemul, să vedem dacă este adevărat. Nouă ne-a luat cinci luni să verificăm şi să înţelegem.
Pe de altă parte, nu suntem naivi. Trebuie să ţinem cont de puterea unui om şi a unei companii care are sute de contracte în toată ţara. Nu ştii niciodată care este interesul când ai o asemenea extindere, la nivel naţional, a unei companii pe sănătate publică. Evident că există lobby, PR şi o tactică de criză în aceste momente şi că ei pot încerca limitarea subiectului.
Cum spuneam însă, eu plec însă de la premisa bunei credinţe."
În ceea ce priveşte gravitatea faptelor relatate:
“Cred că este unul din cele mai de impact subiecte, dacă nu cel mai de impact, din punct de vedere al oamenilor afectaţi. Ca interes public, este un subiect care afectează viaţa şi chiar moartea foarte multor români”, a declarat Cătălin Tolontan.
“Un amănunt foarte important: pe noi ne interesează sistemul, modul în care funcţionează şi nu firma. Întotdeauna, când sistemul nu protejează, vor apărea firme şi companii care să speculeze aceste slăbiciuni”, a adăugat jurnalistul.
CA LA CARTE. Faptele şi abordarea GSP pe cele şase pagini, plus deschiderea ziarului:
Paginile 2-3. Sursele şi informaţiile: “Antisepticele sunt diluate”
Povestea din interior: Un angajat Hexi Pharma îşi alarmează patronul că reţetele produselor nu sunt conforme cu eticheta. Fără succes. Sursă din interiorul companiei Hexi Pharma vine la GSP cu un raport intern: dezinfectanţii produşi au concentraţii mult sub cele de pe etichetă.
Documentul: chiar reţeta unuia dintre produse, semnată de directorul general.
GSP continuă materialul: O a doua sursă din fabrică spune sub anonimat: “se lucra cu alte reţete decât cele normale. (…) Uneori s-au retras de pe piaţă mii de bidoane. (…) Au existat probleme (Dar toate au fost muşamalizate.” Apoi a treia sursă.
Cine este însă Hexi? Hexi Pharma are aproape 800 de contacte publice câştigate în ultimii nouă ani. 300 de spitale din 40 de judeţe folosesc dezinfectantele produse de companie.
Paginile 3-4. Autorităţi şi rapoarte oficiale
Ancheta GSP continuă cu zona autorităţilor: Un control al Direcţiei de Sănătate Publică din 2014 arată că produsele sunt neconforme.
Cum a fost posibil ca producătorul cel mai important să dilueaze concentraţia, apoi să apară probleme “de concentraţie” în rapoartele oficiale, în tot acest timp studiile internaţionale să arate că avem cele mai rezistente bacterii la antibiotice din toată Europa şi nicio autoritate sanitară să nu facă cercetări amănunţite?
Investigaţia GSP vine cu răspunsul oficial de la Institutul Naţional de Sănătate Publică: Statul nu deţine un laborator pentru confirmarea calităţii dezinfectanţilor!
Pagina 5-6. Ce spune firma? Producătorul de dezinfectanţi şi laboratorul de control au aceiaşi administratori
După cinci luni de documentare, vine întâlnirea cu proprietarul firmei, Dan Condrea. Un interviu de Florii, cu o zi înainte de publicarea materialului.
Ce aduce interviul?
- comenzile de dezinfectanţi au crescut după cazul Colectiv. S-au dublat
- firma aprovizionează sute de spitale din ţară
- au fost probleme de-a lungul anilor dar “s-au remediat”
- pentru a obţine avizul, firma face verificări la un laborator care este administrat …de aceeaşi companie care administrează şi firma producătoare
- directorul general a semnat, nu patronul
Directorul general: "dacă e reală, e de siguranţă naţională"
Dacă directorul general a semnat, directorul general este “atacat” de jurnaliştii de la GSP. O discuţie în două etape: o fază “ironică”, în care jurnaliştii sunt apostrofaţi “Sunt răcită şi azi e şi ziua mea de nume. Mor copiii la Piteşti şi voi vă ocupaţi de asta” şi una responsabilă, în care Flori Dinu revine cu un telefon către jurnalişti, pe un ton mai serios, în care conştientizează că “dacă e reală, e ceva de siguranţă naţională”
Pagina 7: O urmărire de final
Informaţiile din finalul investigaţiei sunt aduse după o …urmărire. La plecarea de la interviul din Mall, patronul firmei e urmărit de o echip GSP. Ajunge la sediul firmei în Mogoşoaia şi îi ţine câteva ore în şedinţe pe directorii Hexi Pharma.
Ancheta continuă în ziarul de mâine.
Investigaţia de azi poate fi citită integral pe blogul lui Cătălin Tolontan.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
-sa vanda produse si medicamente expirate in spitalele romanesti
-sa faca niste contracte cu statul roman sau spitalele de 3-10 ori pret mai mare
-sa aduca vaccinuri expirate/cu ingrediente interzise in UE
-sa intoarca legea votata de parlament sa nu mai fie reclame la tv cu medicamente
-sa se vanda in RO medicamente ce nu se mai vand de ani de zile in UE sau se administreaza 1-2 doze toata viata
-sa nu se faca anchete/sa se ingroape pe traseu
-sa dilueze reactantii, nu numai dezinfectantii si astfel sa avem rezultate la analize ciudate
etc
Oricine a calatorit prin europa sigur a remarcat cat de multe farmacii sunt la fiecare colt de bloc din alte capitale: zero!.