Scrisoare deschisă: Peste 130 de publicitari şi oameni de comunicare îi solicită lui Felix Tătaru să se delimiteze de orice derapaj homofob.
Pe lista care semnează scrisoarea deschisă sunt creativi şi profesionişti cu experienţă, manageri de agenţii de publicitate, companii de branding sau PR.
Scrisoarea deschisă vine după ce, în primă fază, Felix Tătaru a apreciat iniţiativa Coaliţiei pentru Familie de a cere modificarea Constituţiei, astfel încât familia să fie definită ca fiind formată dintre un bărbat şi o femeie.
„Mobilizare fără precedent în istoria României. Ce bine că nu am uitat cine suntem. Bravo Coaliţia pentru Familie!!!”, a scris Felix Tătaru într-o postare la care a ataşat şi o ştire espre cele trei milioane de persoane care cer modificarea Constituţiei. După reacţiile dure de pe online, Felix Tătaru a şters postarea iniţială, spunând că "felul în care a degenerat discuţia pe FB" l-a determinat să şteargă postarea" şi că se delimitează "de orice deparaj homofob şi de orice formă de exprimare radicală care aduce atingere libertăţii omului".
Precizarea lui Felix Tătaru nu este de ajuns, consideră cei peste 130 de publicitari.
Din scrisoarea deschisă:
Legat de acest pasaj, avem totusi o intrebare:
prin “orice derapaj” va referiti si la propunerea legislativa de modificare a Constitutiei, initiata de Coalitia pentru Familie?
Va intrebam asta pentru ca esenta propunerii pe care ati sustinut-o este homofoba, limitand drepturile minoritatilor sexuale. Acesta deriva din formularea pe care Coalitia o propune - “căsătoria dintre un bărbat şi o femeie” – care ar inlocui formularea existenta in Constitutie, anume “casatoria dintre soţi”.
Până la ora redactării acestei ştiri, Felix Tătaru nu a putut fi contactat pentru o poziţie.
SCRISOAREA DESCHISĂ:
In atentia domnului Felix Tataru, Senior Vice President IAA Worldwide
Stimate domnule Tataru,
Am vazut scuzele exprimate pe pagina dumneavoastra de Facebook si recunoasterea faptului ca ati “…ranit credintele…” prin postarea dumneavoastra de acum cateva zile, legata de initiativa Coalitiei pentru Familie.
Va acceptam scuzele si ne-a bucurat foarte mult acest pasaj din mesajul dumneavoastra:
“… MA DELIMITEZ DE ORICE DERAPAJ HOMOFOB SI DE ORICE FORMA DE EXPRIMARE RADICALA CARE ADUCE ATINGERE LIBERTATII OMULUI.”
Legat de acest pasaj, avem totusi o intrebare:
prin “orice derapaj” va referiti si la propunerea legislativa de modificare a Constitutiei, initiata de Coalitia pentru Familie?
Va intrebam asta pentru ca esenta propunerii pe care ati sustinut-o este homofoba, limitand drepturile minoritatilor sexuale. Acesta deriva din formularea pe care Coalitia o propune - “căsătoria dintre un bărbat şi o femeie” – care ar inlocui formularea existenta in Constitutie, anume “casatoria dintre soţi”.
Va multumim anticipat pentru clarificarea pozitiei dumneavoastra,
Urmatorii membri ai industriei de comunicare din Romania:
- Ema Prisca
- Razvan Capanescu
- Claudiu Dobrita
- Gabriela Lungu
- Bogdan Naumovici
- Serban Alexandrescu
- Eliza Rogalski
- Aneta Bogdan
- Cristian Kit Paul
- Mircea Pascu
- Robert Tiderle
- Alexandru Tocilescu
- Corina Bacanu
- Sorin Psatta
- Monica Jitariuc
- Alina Damaschin
- Oana Bulexa
- Raluca Feher
- Mugur Patrascu
- Vlad Lazar
- Daniel Gavrila
- Mihnea Gheorghiu
- Dan Sendroiu
- Cosmin Ezaru
- Catalin Rusu
- Dan Frinculescu
- Alex Deaconu
- Costin Bogdan
- Dan Samoila
- Adrian Preda
- Bogdan Theodor Olteanu
- Dan Moraru
- Ana-Maria Taralunga
- Dragos Raicu
- Laura Moisiu
- Cristiana Spataru
- Diana Ionel
- Catalina Cernica
- Alex Petrescu
- Andreea Ciobanu
- Bogdan Costin
- Bogdan Teodorescu
- Alexandra Bombita
- Ioan Maxim
- Dana Constantinescu
- Florina Alexandru
- Nadejda Ghilca
- Traian Aron
- Andrei Ropota
- Simona Zeca
- Alina Varlanuta
- Andrei Robu
- Liudmila Matei
- Denisa Armasu
- Cristina Popescu
- Oana Nedelea
- Dragos Ioja
- Raluca Bararu
- Alecsandra Roman
- Alexandru Bogdan Tanculescu
- Andrei Nica
- Semida Duriga
- Oana Serban
- Ada Teslaru
- Laura Nedelschi
- Ioana Mihai
- Simona Costea
- Iuliana Manolachi
- Delia Arghir
- Liviu Isop
- Mihai Calota
- Ionut Iordache
- Andreea Popa
- Anca Iuhas
- Alexandru Pomana
- Despina Stoica
- Wanda Hutira
- Vlad Socianu
- Paula Rusu
- Radu Constantinescu
- Anca Pantus
- Andreea Balta
- Maria Sarivan
- Aaron Balasz
- Andrei Dragota
- Monica Dudau
- Alina Simpetru
- Adrian Ghita
- Ilinca Munteanu
- Ana Chreih
- Mihaela Olteanu
- Diana Pop
- Marian Matei
- Silvia Gradinaru
- Andreea Paul Golban
- Sara Vaum
- Viviana Gheorghiu
- Theodor Sandu
- Virgiliu Andone
- Ilinca Nanoveanu
- Alexandra Cristu
- Dan Amariei
- Diana Papuc
- Felicia Langa
- Miruna Ocnarascu
- Bianca Dumitrascu
- Mario Gazebro
- Elena Hurjui
- Alexandra Bold
- Teodora Stefan
- Razvan Vasiloiu
- Adrian Docea
- Sinziana Andronic
- Dinu Gojan
- Matei Psatta
- Traian Panghe
- Cosmin Pojoranu
- Ionut Florin Negrila
- Lacramioara Loghin
- Maria Guseth
- Mihaela Zaharia
- Ruxandra Rotaru
- Raluca Turcanasu
- Andreea Maria Timpea
- Miruna Macri
- Raluca Sultan
- Radu Glont
- Alexandra Minghius
- Loreta Isac
- Anca Cristina Balasel
- Tudor Cuciuc
- Razvan Marculescu
- Sebastian Condurache
- Ioana Gheata
- Marian Enache
- Mia Munteanu
- Oana Preda
- Giuliano Doman
- Tania Oprea
- Dorian Ilie
- Catalin Bindea
- Alexandra Radu
- Isabela Stere
- Ana-Maria Jitarita
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii