Skip to main content

Câţi francezi au urmărit partida cu Islanda. 60% dintre televizoare, setate pe meciul de la Euro

 
Câţi francezi au urmărit partida cu Islanda. 60% dintre televizoare, setate pe meciul de la Euro

Ultimul sfert de finală al acestui Campionat European de fotbal i-a adus cifre record de audienţă televiziunii franceze M6, care a difuzat aseară partida Franţa-Islanda. Meciul a avut o cotă de piaţă de 60%, competiţia fiind urmărită de peste 17 milioane de francezi, potrivit Ozap.com.

Publicitate

Meciul care i-a adus Franţei calificarea în semnifinala de la Euro 2016 a avut, spre final, un vârf de audienţă de 19,3 milioane de telespectatori. Pentru canalul de televiziune francez aceasta a fost cea mai bună audienţă de la debutul competiţiei.

Partida Franţa-Islanda a bătut meciul România-Franţa la capitolul audienţă

Ultimul sfert de finală, care s-a jucat aseară, a avut audienţe mai bune decât confruntarea România-Franţa, deşi nici acest meci n-a înregistrat rezultate slabe, ba chiar a fost un record pentru o deschidere de Campionat European.

Partida dintre România şi Franţa, care s-a jucat pe 10 iunie, i-a adus postului TF1 o audienţă de 14,4 milioane de telespectatori şi o cotă de piaţă de 54,8%, cifră care reprezintă procentul televiziunilor setate pe meci. Vârful de audienţă a fost de 16,5 milioane de francezi, spre finalul meciului.

Potrivit Ozap.com, partida România-Franţa a fost cea mai bună deschidere de Campionat European din 1996 şi până în prezent.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus