Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis în unanimitate să prelungească cu nouă ani licenţa Smart FM, post deţinut de Marius Tucă, care urma să expire pe 23 iulie.
Tot în şedinţa de astăzi forul audiovizualului a mai aprobat, tot în unanimitate, schimbarea acţionariatului Smart FM, dar şi modificarea structurii de programe (şi-a mărit producţia proprie de la 35% la 45%). CNA a mai luat act şi de noul sediu social al societăţii Radio Smart SRL, care a fost mutat din strada Buzoianu Iani nr. 14 în Bucureşti-Ploieşti nr. 15, cladirea Iridex.
La începutul lunii iunie s-au mai alăturat proiectului actorii Alex Bogdan şi Andrei Huţuleac, unor nume care deja activează la Smart FM, precum Marius Manole, Dorina Chiriac şi Rodica Mandache.
Manuel Dinculescu, director de programe la Smart FM, în faţa CNA:
"Smart FM este un proiect apărut din dorinţa de a informa din punct de vedere cultural. Am reuşit să ne ţinem de promisiue, vrem să oferim ascultătorilor repere morale şi culturale cât se poate de solide. Oamenii care vor să se alăture proiectului sunt din ce în ce mai mulţi. Am reuşit să atragem mai mulţi actori tineri, s-au alăturat Alex Bogdan şi Andrei Huţuleac, pe lângă Marius Manole.
Ne considerăm unici în ceea ce facem, am reuşit să prezentăm piese de teatru făcute live din studioul Smart FM şi vom continua astfel de manifestări. Credem că acest proiect mai are mult să fie modelat şi va ajunge acolo unde trebuie să ajungă. Este un proiect necesar pentru susţinerea artiştilor şi noilor talente. Vom încerca să transmitem inclusiv concerte mai puţin prezente în spaţiul public, de folck, de rock, încercăm să oferim şi partea culturală, avem emisiuni de folk, de jazz, de poezie.
Vom face mai multa informare şi cultură, se alătura echipei mulţi oameni din teatru, cultură, operă. Vor fi mai multe emisiuni informative şi culturale cât să acopere acest procent de 45%."
Monica Gubernat, membru CNA, către reprezentantul Smart FM: "Atentie la limbajul lui Craioveanu, că eu vă ascult".
Radu Călin Cristea, membru CNA: "Moştenirea lăsată de Nicolau este una sănătoasa”.
CONTEXT. Reamintim că Marius Tucă a preluat la începutul lunii octombrie 2015 postul Smart FM, care a fost al regretatului Valentin Nicolau, fost preşedinte TVR şi proprietarul editurii Nemira, după cum Paginademediar.ro a scris AICI.
În acest sens, Consiliul Naţional al Audiovizualului şi-a dat, pe 6 octombrie 2015, acordul prealabil prevăzut de legislaţia audiovizualului pentru modificarea structurii acţionariatului societăţii Radio Smart SRL, care deţine licenţa audiovizuală a postului de radio Smart FM.
Astfel, din acţionariatul societăţii a ieşit Angelica Nicolau, văduva lui Valentin Nicolau, care deţinea 100% din părţile sociale ale Smart FM. Toate aceste părţi sociale deţinute de Angelica Nicolau au fost cesionate jurnalistului Marius Tucă (99,0196%) şi soţiei acestuia, Neguţa Tucă (0,9804%).
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Trimite un comentariu