Skip to main content

Membri ai CNA, despre măsura de urmărire penală în cazul Sky News: Un exces de zel, un abuz, un precedent foarte grav

 
cna
cna

O parte dintre membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au declarat, ieri, pentru News.ro, că măsura de începere a urmăririi penale în cazul jurnaliştilor Sky News, care au realizat o anchetă despre presupuşi traficanţi de arme pe teritoriul României, este un ”exces de zel”,”un abuz” şi reprezintă ”un precedent foarte grav”. Alţi membrii ai Consiliului au spus că nu sunt în măsură să aibă o opinie în această privinţă.

Publicitate

Membrii CNA au menţionat că vor trimite în curând o adresă către instituţia omoloagă din Marea Britanie, Ofcom, prin care îi va solicita să analizeze cazul Sky News.

Radu Călin Cristea, membru CNA, pentru News.ro:

”În acest moment, în CNA sunt nişte discuţii destul de aprinse legate de un comunicat pe care noi vrem să îl dăm. Se implică organe judiciare şi DIICOT într-o chestiune care ar trebui să fie strict de presă. Asta e viziunea care ne încurcă pe noi puţin în a lua o atitudine” a spus Cristea.

Dorina Rusu este de părere că începerea urmăririi penale este un exces de zel al DIICOT şi a precizat că, din punctul ei de vedere, rezultatele preliminare ale cercetării instituţiei nu trebuie să fie menţionate în adresa către Ofcom, document care trebuie formulat în termenii specifici legislaţiei audiovizuale.

Lorand Turos, membru CNA:

”Cred că e un abuz ceea ce a făcut DIICOT sau justiţia în acest sens. Şi cred că ultima dată când un articol sau un reportaj apărut în presa occidentală era catalogat ca atac asupra siguranţei naţionale era în vremea lui Nicolae Ceauşescu. (...) Noi, CNA, solicităm Ofcom o anchetă în acest sens, întrucât considerăm că ceea ce s-a difuzat nu are o bază reală. Era o ficţiune care s-a difuzat de parcă ar fi o realitate, a indus în eroare publicul şi a creat prejudicii în ceea ce priveşte imaginea României. Dar nu cred că acest lucru intră în domeniul penal”.

Valentin-Alexandru Jucan a spus că, deşi nu consideră că dosarul penal este în sine un abuz, invocarea articolului 404 din Codul Penal şi abordarea penală a cazului, este, totuşi, un exces.

”Nu aş spune neaparat că este un abuz, pentru că instituţia DIICOT a deschis un dosar penal şi a procedat corect. Sunt în asentimentul celor de la ActiveWatch. Invocarea articolului 404 şi abordarea penală a cazului totuşi este un exces. Aş merge pe ideea că reprezentanţii României trebuie să susţină exclusiv latura civilă la Ofcom şi să nu implice chestiunile penale. Dar trebuie să fie prezenţi la şedinţa Ofcom. Obligatoriu. Altfel, întregul demers de protejare a imaginii României este sortit eşecului”, a explicat membrul CNA.

Pe de altă parte, Radu Herjeu a declarat, pentru News.ro, că materialul difuzat de Sky News nu i se pare ieşit fin comun, întrucât astfel de materiale se fac peste tot când există anumite interese şi că CNA-ul nu îşi poate permite să dea lecţii DIICOT-ului sau oricărei alte instituţii.

Răsvan Popescu, Monica Gubernat şi Gabriel Tufeanu au spus că CNA nu se poate pronunţa asupra anchetei penale începute de DIICOT. La rândul lui, Gabriel Tufeanu a spus că nu este în măsură să aibă o opinie în privinţa urmăririi penale.

Viorel Vasile Buda a spus că se abţine, deocamdată, să comenteze cazul Sky News şi măsura de începere a urmăririi penale, întrucât nu şi-a format o părere, fiind în concediu.

Laura Georgescu şi Florin Gabrea nu au putut fi contactaţi de agenţia de presă.

Declaraţiile complete ale membrilor CNA care au dorit să se exprime pe aceast subiect, pe News.ro.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • geo geo
    CNAul să își vadă de treaba lui. Nu are nicio competență să spună dacă ceea ce face DIICOTul este rău sau este bine.

Trimite un comentariu

sus