Skip to main content

CNA vrea buget cu 50% mai mare în 2017, dar Ministerul de Finanţe le dă aceiaşi bani ca în 2016

 
CNA
CNA

Consiliul National al Audiovizualului a votat azi propunerea de buget pentru anul 2017. Aceasta presupunea alocarea sumei de 14.920.000 de lei, cu peste 50% mai mare fata de bugetul de anul trecut. Însă, la scurt timp după vortarea acestei propuneri, Ministerul Finanţelor le-a dat planurile peste cap: CNA va primi o sumă apropiată de cea pe care instituţia a cheltuit-o anul trecut. De menţionat că, deşi CNA a avut un buget aprobat de 11,3 milioane de lei, a reuşit să cheltuiască doar 9,5 milioane de lei

Publicitate

Sedinta CNA de astazi a fost suspendata, iar Valentin Jucan, membru CNA, a propus încercarea unei întrevderi cu reprezentantii Ministerului de Finante.

Tot Jucan a mai precizat că maine, 18 ianuarie, in sedinta de Guvern, se vor discuta bugetele pentru anul 2017, inclusiv bugetul CNA.

Propunerea initiala a CNA presupunea un buget cu aproximativ 56% mai mare din bugetul pe anul trecut si a fost votata de sapte din cei opt membri prezanti astazi la Sedinta Consiliului: Valentin Jucan, Viorel Vasile Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Dorina Rusu, Rasvan Popescu si Radu Calin Cristea. Votul impotriva a fost dat de Gabriel Tufeanu.

Cresterea de peste 50% a propunerii pentru bugetul pe anul 2017 se regasea in cele trei titluri de cheltuieli:

  • Cheltuieli de personal - care ar urma sa creasca cu 37% fata de bugetul de anul trecut, mai precis cu 200.000 de lei.

Rasvan Popescu, membru CNA, a menţionat faptul ca “este vorba doar de personalul angajat, nu priveste membrii Consiliului”.

  • Bunuri si servicii - bugetul este propus 49% mai mare fata de bugetul de anul trecut, justificarea fiind o serie de reparatii curente, mai precis reparatii ale sediilor din incinta CNA si a acoperisului institutiei, dar si pentru renovarea sediilor din teritoriu.

Mai mult, se doreste achizitionarea unor statii de lucru, imprimante, servere, echipamente de inregistrare si stocare pentru departamentele CNA, dar si a noua automobile noi, Dacia Logan, pentru inspectorii din teritoriu.

Gabriel Tufeanu:

“Tinand cont ca bugetul se majoreaza, eu sper sa reusim sa achizitionam ceea ce ne-am propus. Ar fi fost interesant sa avem o fotografie cu autoturismele din teritoriu, care arata a orice numai a masini nu. Acestea din fata institutiei sunt din 2007 si totusi sunt extraordinare fata de acelea.”

Rasvan Popescu:

“Unii dintre inspectori lucreaza pe masinile personale.”

Suma totala propusa de Consiliu catre Ministerul de Finante, pentru acest titlu de cheltuieli, pentru anul 2017, este de 1.977.000 de lei.

  • Studii si cercetari - la acest titlu s-a propus o suplimentare a bugetului pana la suma de 60.000 de euro.

Din acesti bani, 10.000 de euro sunt alocati pentru continuarea proiectului Limba Romana, desfasurat de CNA in colaborare cu Institutul de lingvistica Iorgu Iordan, iar 50.000 de euro au fost propusi de Valentin Jucan pentru un studiu de piata privind preferintele populatie in materie de audiovizual, pas premergator demararii unui proiect de Educatie de Media, propus de Dorina Rusu si aprobat de ceilalti membri CNA.

Suplimentarea de 50.000 de euro a fost votata de sapte din cei opt membri prezenti: Valentin Jucan, Viorel Vasile Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Dorina Rusu, Rasvan Popescu si Radu Calin Cristea.

Impotriva a fost Gabriel Tufeanu, care a a dorit sa se asigure ca legislatia audiovizuala sustine proiectul Educatie de Media.

In sedinta de azi a Consiliului a fost votata si o propunere a lui Valentin Jucan, de prezentare a executiei bugetara odata la trei luni, pentru a avea in vedere mai bine procesul de achizitii a institutiei.

Propunerea a fost votata de sapte din cei opt membri prezenti: Valentin Jucan, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Dorina Rusu, Rasvan Popescu, Radu Calin Cristea. VIorel Vasile Buda s-a abtinut de la vot.

Valentin Jucan:

“As dori ca la fiecare trei luni directia economica sa prezinte Consiliului stadiul in care sunt gestionati banii de la buget, si mai ales modul si momentul la acre se afla injvestitiile in desfasurare. Anul trecut in primele 3, 4 luni nu am avut nicio desfasurare a bugetului, in afara de cheltuielile curente.

Monica Gubernat:

“Imi pare rau ca nu ati auzit anul trecut cand am zis acelasi lucru, raport la trei luni.”

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Dygi Becaly Dygi Becaly
    Cam rau guvernul asta PSD. Sa nu le dea lor bani cu nemiluita, dupa ce sunt cu ochii inchisi de cativa ani. Adica chiar atat de rai sa nu le dea bani mai multi? Pai degeaba au lasat Antenele si RTV-ul sa lase pe post toate mizeriile posibile? Cred ca or sa se supere cei de la CNA si nu or sa il mai lase pe Ghita sa faca dezvaluiri de dimineata pana seara 24 de ore pe zi si nici Antenele sa balacareasca justitia si pe Iohanis. Nasol moment.......
  • cd cd
    Foamea CNA!
  • geo geo
    Ei nu și-au cheltuit suma alocată anul trecut...
  • Iuli Iuli
    De ce au nevoie de o suma mai mare? Au facut ceva productiv? Mai mult au dormit!
  • Thor Thor
    CNA merită un buget mai mare. E o instituție care își face datoria și asta se simte: victimele violatorilor sunt intervievate fără nicio reținere, bătăile în direct la televizor sunt permise dacă e trecut de 11 seara, se poate face campanie electorală inclusiv în ziua alegerilor, se scot la concurs licențe radio pentru frecvențe aflate în litigiu, rețelele radio sunt scutite de obligația legală de a face program local în timp ce li se permite să difuzeze publicitate locală, ședințele se țin după regula „una da, 3 nu” (atunci când nu e concediu) șamd. E o instituție care își merită banii cu vârf și îndesat!

    Apropo, se fac doi ani de când am făcut o sesizare la care nu am primit răspuns. Cred că Ralu s-ar răsuci în mormânt dacă ar ști în ce hal a ajuns instituția asta.

Trimite un comentariu

sus