Dana Budeanu, stilist şi concurentă la viitoarea emisiune de dans de la Pro TV, a trimis o notificare către presă. Documentul a fost trimis şi către redacţia Paginademedia.ro. De menţionat că pe paginademedia.ro singura referire la numele ei este legată de viitoarul show de divertisment de la Pro TV.
Ce spune notificarea?
„Solicit respectarea vieţii private şi de familie a Subsemnatei şi abţinerea oricăror persoane interesate de la orice acte de natură să aducă atingere acestor valori, inclusiv dreptului la imagine"
În notificare, se mai precizează că:
"Vă solicit să vă abţineţi din a difuza, prin orice mijloc de comunicare, orice informaţii, imagini, date, ştiri, dezbateri, anchete, reportaje scrise ori audiovizuale sau înregistrări audio apte sau nu sp lezeze dreptul la viaţă privată şi de familie, respectiv dreptul la imagine, în condiţiile în care nu aveţi acordul expres al Subsemnate, exprimat în scris."
Notificarea invocă câteva articole din Codul civil legate de dreptul la imafine şi la respectarea vieţii private.
Dana Budeanu, care apare ca invitat în emisiunea Vorbeşte lumea, de pe Pro TV, îşi justifică demersul, printre altele, şi prin faptul că "nu deţin nicio funcţie sau demnitate publică, precum şi nicio funcţie politică, dar şi că nu sunt implicată semnificativ în viaţa comunităţii". Drept urmare, susţine documentul, "prezentarea informaţiilor despre viaţa mea privată şi de familie nu este justificată de un interes public".
În ultima perioadă, singura referire la Dana Budeanu, cel puţin pe Paginademedia.ro, a fost calitatea acesteia de viitor concurent la emisiunea de dans de pe Pro TV.
Astfel de notificări au mai fost trimise către presă, în timp, de diverse nume din media sau show-biz. Ele apăreau, de regulă, în momentele în care apăreau diverse zvonuri sau informaţii despre numele în cauză, pentru a încetini propagarea acestora.
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Esti baiat destept si iti dai seama care este motivul pentru care o persoana care apare in spatiul public trimite astfel de notificari. In general, inainte de publicarea oricarui material, ziaristul trebuie sa isi sune "subiectul" si sa confirme cele "descoperite". In cazul de fata, doamna este fosta sotie a proprietarului ziarului Cancan si asta spune totul. Probabil ca a auzit ceva despre vreun posibil subiect si a actionat in cauza. E o metoda care se practica des, dar care lasa un mare semn de intrebare in jurul subiectului, nu este prima si nici ultima care face acest soi de joc pentru a fi sigura ca a doua zi nu apare in poze paparazzi in cine stie ce ipostaze. Practic, printr-o asemenea notificare, in cazul unui proces ea castiga din primele infatisari pe motiv ca "i-a anuntat ca nu isi doreste sa apara nimic in spatiul public din viata ei privata". Daca arunci o privire pe site-ul fostului sot al doamnei, o sa gasesti o multime de materiale in care persoane publice au chipurile blurate tocmai pentru ca au trimis acest gen de documente presei.
Motivul pentru care probabil a ajuns si la tine aceasta notificare tine cu siguranta de baza de date a jurnalistilor. Au dat copy/paste dintr-un excel pus la dispozitie de televiziune/agentie de PR si aia a fost. Nu s-au gandit ca mesajul ajunge si la destinatari care nu au legatura cu subiectul.