Chefi la Cuţite a încheiat în forţă. Cooking show-ul Antenei 1, care a avut finala celui de-al treilea sezon, a fost primul în audienţe, pe toate cele trei targeturi.
Show-ul produs de Mona Segall a fost în aceste sezon emisiunea-locomotivă de audienţă pentru Antena 1. Aproape toate ediţiile din acest sezon au pus postul TV în poziţia de lider pe publicul comercial, cu vârste între 18 şi 49 de ani.
Paginademedia.ro prezintă cifrele serii de marţi, 2 mai, pe intervalul Chefi la cuţite:
NAŢIONAL. Cooking show-ul Antenei 1 a fost urmărit de peste 1,4 milioane de persoane, media la nivel naţional. Kanal D şi serialul turcesc au fost aproape, cu 1,4 milioane de telespectatori. Distanţa dintre cele două posturi au fost de aproape 40.000 de persoane. Pro TV a avut poziţia a treia cu 1,2 milioane de persoane, media.
URBAN. Show-ul jurizat de Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea şi Florin Dumitrescu a avut o medie de aproape 880.000 de persoane. A fost la peste 100.000 de persoane distanţă de poziţia a doua, ocupată tot de Kanal D.
COMERCIAL. Ca şi în celelalte ediţiii, Chefi la cuţite a avut peste jumătate de privitori pe publicul comercial, cu vârste între 18 şi 49 de ani. Pro TV a avut poziţia secundă, cu o medie de 360.000 de privitori.
GALERIE FOTO.
Audienta posturilor TV marţi, 2 mai, pe intervalul finalei Chefi la Cuţite (20.30 - 23.30), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Nr persoane | Rtg% | Shr% | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 1.469.000 | 8.2 | 19.1 |
2 | Kanal D | 1.423.000 | 7.9 | 18.5 |
3 | Pro TV | 1.199.000 | 6.7 | 15.6 |
4 | Antena 3 | 449.000 | 2.5 | 5.9 |
5 | Romania TV | 350.000 | 1.9 | 4.6 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV marţi, 2 mai, pe intervalul finalei Chefi la Cuţite (20.30 - 23.30), în mediul URBAN:
URBAN | Nr persoane | Rtg% | Shr% | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 876.000 | 9 | 20.8 |
2 | Kanal D | 742.000 | 7.6 | 17.6 |
3 | Pro TV | 706.000 | 7.3 | 16.7 |
4 | Antena 3 | 278.000 | 2.9 | 6.6 |
5 | Romania TV | 199.000 | 2 | 4.7 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV marţi, 2 mai, pe intervalul finalei Chefi la Cuţite (20.30 - 23.30), pe publicul COMERCIAL:
COMERCIAL | Nr persoane | Rtg% | Shr% | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 528.000 | 11.6 | 30.5 |
2 | Pro TV | 360.000 | 7.9 | 20.8 |
3 | Kanal D | 248.000 | 5.5 | 14.3 |
4 | Acasa | 41.000 | 0.9 | 2.3 |
5 | Prima TV | 38.000 | 0.8 | 2.2 |
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Za za singul a luat bătaie , la scor de neprezentare, și de la Las fierbinți și de la meciul de CLeague ...