Război în instanţă. Publicaţiile Gandul şi Cancan au pierdut procesul de fond cu Iuliana Doroftei, fostă câştigătoare la Bravo, ai stil. Cele două publicaţii au relatat în 2024 că Iuliana Doroftei ar avea o relaţie cu afaceristul Daniel Dineş, fondatorul UiPath.
Mai mult, presa a relatat că Iuliana Doroftei ar fi avut şi un copil cu Dineş. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
După ce presa a relatat aspectele private despre Dineş şi Doroftei, ambii au acţionat publicaţiile în instanţă. În primă fază, au obţinut, prin ordonanţă preşedinţială, interdicţia ca presa să mai scrie despre viaţa lor personală. Apoi au continuat cu procesele de fond, fiecare cu acţiuni separate.
Dineş a câştigat deja procesul de fond cu Gandul Media Network şi daune de 250.000 de lei, adică 50.000 de euro (decizia nu e definitivă). Fodatorul UiPath a câştigat şi procesul cu România TV, de unde ar trebui să primească daune de 25.000 de euro. Procesul a fost câştigat la Tribunalul Ploieşi şi Curtea de Apel Ploieşti şi poate fi atacat cu recurs.
După Dineş, şi Iuliana Doroftei câştigă procesele
În această săptămână, Tribunalul Bucureşti a decis că mai multe articole publicate de Cancan şi Gândul despre viaţa privată a Iulianei Doroftei trebuie eliminate definitiv.
Instanţa a obligat compania Arc Media Publishing, fostă Gandul Media Network, şi pe jurnalistul Adrian Artene să şteargă materialele şi să-i plătească tinerei daune morale de 50.000 de euro. Banii vor fi donaţi unei cauze sociale, se arată în decizia instanţei.
Potrivit soluţiei pe scurt, instanţa a admis cererea de chemare în judecată şi a considerat că Iulianei Doroftei i-a fost încălcat dreptul la viaţă privată.
Judecătorii au decis că pârâţii trebuie să înceteze, pe viitor, publicarea fără acordul reclamantei a articolelor care fac publice aspecte din viaţa privată a acesteia, similare celor apărute în decembrie 2023.
De asemenea, instanţa a obligat compania media să retragă definitiv de pe site-urile Cancan şi Gândul mai multe articole publicate între 11 şi 21 decembrie 2023, care o vizau pe Iuliana Doroftei şi presupusa relaţie a acesteia cu Daniel Dineş, fondatorul UiPath şi unul dintre cei mai bogaţi români.
Printre materialele care trebuie eliminate se numără articole cu titluri precum:
• „Cel mai bogat român, miliardarul Daniel Dines şi-a părăsit soţia pentru câştigătoarea Bravo, ai stil!”
• „Amanta lui Daniel Dines, cel mai bogat român, este gravidă… Testul de sarcină este negru pe alb!”
• „Cătălin Botezatu face declaraţii suculente, după ce miliardarul Daniel Dines şi-a lăsat amanta însărcinată”
• „Cum a înnebunit-o miliardarul Dines pe amantă! A plimbat-o cu un Gulfstream de 70 milioane $”
• „Soţia şi amanta miliardarului Daniel Dines sunt gemene. Asemănare izbitoare între cele două femei din viaţa celui mai bogat român”
În total, instanţa a dispus eliminarea a 15 articole publicate pe cele două site-uri.
Pe lângă ştergerea materialelor, judecătorii au obligat pârâţii să publice dispozitivul hotărârii, după rămânerea definitivă, pe site-urile Cancan şi Gândul, precum şi în alte două ziare de circulaţie naţională în format online.
Instanţa a stabilit şi plata unor daune morale în valoare de 50.000 de euro. Potrivit hotărârii, suma urmează să fie donată de reclamantă către o cauză caritabilă.
Iuliana Doroftei, proces câştigat şi cu România TV
Fosta câştigătoare a emisiunii Bravo, ai stil a câştigat anul trecut un proces şi cu România TV. În cazul televiziunii de ştiri a fost vorba despre daune morale de 25.000 de euro. Nici în acest caz decizia nu este definitivă.
Soluţia integrală, aşa cum a fost publicată, în continuare:
În baza art. 436 alin. (1) C.proc.civ. ia act de achiesarea părţilor, în sensul că: Admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.
Obligă pârâţii să înceteze publicarea, pentru viitor, fără acordul prealabil al reclamantei, a articolelor de presă care fac publice aspecte referitoare la viaţa privată a acesteia, de natura celor anterior difuzate în articolele publicate în perioada 11.12.2023 - 16.12.2023, respectiv în zilele de 20.12.2023 şi 21.12.2023 care să cuprindă informaţii vizând viaţa privată a doamnei Iuliana Doroftei pe site-urile www.cancan.ro, www.gandul.ro sau pe orice alte site-uri deţinute şi/sau controlate de pârâţi şi prin orice alte mijloace, inclusiv, dar fără a se limita la, paginile de Facebook şi Instagram Cancan şi, respectiv, Gândul.
Obligă pârâţii să retragă definitiv de pe website-urile www.cancan.ro şi www.gandul.ro a următoarelor articole:
- Articolul „CEL MAI BOGAT ROMÂN, MILIARDUL DANIEL DINES ŞI-A PĂRĂSIT SOŢIA PENTRU CÂŞTIGĂTOAREA ”BRAVO, AI STIL!””;
- Articolul „AMANTA LUI DANIEL DINES, CEL MAI BOGAT ROMÂN, ESTE GRAVIDĂ ... TESTUL DE SARCINĂ ESTE NEGRU PE ALB!”;
- Articolul „CĂTĂLIN BOTEZATU FACE DECLARAŢII SUCULENTE, DUPĂ CE MILIARDARUL DANIEL DINES ŞI-A LĂSAT AMANTA ÎNSĂRCINATĂ. ”ŞI-A ASIGURAT O RENTĂ VIAGERĂ IMPORTANTĂ!””;
- Articolul „POVESTEA NECUNOSCUTĂ A AMANTEI LUI DINES! S-A IUBIT ÎNAINTE CU O FEMEIE? + A DEVORAT CONCURSURILE DE MISS”;
- Articolul „CUM A ÎNNEBUNIT-O MILIARDARUL DINES PE AMANTĂ! A PLIMBAT-O CU UN GULFSTREAM DE 70 MILIOANE $! DOAR ELON MUSK ŞI JEFF BEZOS ÎŞI MAI PERMIT ASEMENEA AROGANŢE”;
- Articolul „SOŢIA ŞI AMANTA MILIARDULUI DANIEL DINES SUNT „GEMENE”. ASEMĂNARE IZBITOARE ÎNTRE CELE DOUĂ FEMEI DIN VIAŢA CELUI MAI BOGAT ROMÂN”;
- Articolul „IULIANA, AMANTA MILIARDARULUI DANIEL DINES, A VĂZUT MOARTEA CU OCHII LA SCURT TIMP DUPĂ CE A CÂŞTIGAT „BRAVO, AI STIL”. MOMENTELE TERIBILE TRĂITE ÎN SRI LANKA”;
- Articolul „AMANTA LUI DINES I-A CURTAT PE RĂZVAN ŞI DANI! IULIANA DOROFTEI S-A ÎMBRĂCAT ÎN CEL MAI PROVOCATOR BODY ŞI A TRECUT LA CRATIŢĂ, ÎN PLATOUL EMISUNII”;
- Articolul „DANIEL DINES A ZBURAT CĂTRE AMANTA ÎNSĂRCINATĂ CU PRIVAT-JET-UL DE 70 DE MILIOANE DE DOLARI!”;
- Articolul „TOATE DRUMURILE DUC LA AMANTĂ! MAILIARDARUL DANIEL DINES A ÎNCOJURAT PLANETA DE DOUĂ ORI ŞI JUMĂTATE CU PRIVAT-JET-UL DE 70 MIL. $ ”;
- Articolul „MILIARDARUL DANIES DINES, „PULVERIZAT” DUPĂ ŞI-A PĂRĂSIT SOŢIA ŞI S-A COMBINAT CU IULIANA DOROFTEI „UN BĂRBAT DEŞTEPT ARE AMANTĂ, DAR NU-ŞI LASĂ NEVASTA”;
- Articolul „S-A RUPT LANŢUL DE IUBIRE DINTRE DINES ŞI AMANTA GRAVIDĂ? IULIANA DOROFTEI A ATERIZAT ÎN ROMÂNIA, DAR MILIARDARUL I-A ÎNTORS SPATELE” ”;
- Articolul „CE PLĂCERI ASCUNSE ARE MILIARDARUL DANIEL DINES ÎN AFARĂ DE FEMEILE FRUMOASE. ŞEFUL UIPATH A RECUNOSCUT CE ADORĂ SA FACĂ”;
- Articolul „AMANTA MILIARDARULUI DINES S-A ASCUNS ÎNTR-UN SĂTUC DIN DOBROGEA! SINGURĂ DE CRĂCIUN?! EL LA SCHI, ÎN AMERICA, EA LA MAMA ACASĂ...”;
- Articolul „Cel mai bogat român şi-a lăsat soţia pentru Iuliana Doroftei, câştigătoarea de la „Bravo, ai stil! ”. Daniel Dines are o avere fabuloasă”.
Constată caracterul ilicit al încălcării. Obligă pârâţii la publicarea, pe cheltuiala proprie, a dispozitivului hotărârii de condamnare, după rămânerea definitivă, pe website-urile www.cancan.ro şi www.gandul.ro, precum şi în alte două ziare de circulaţie naţională, în format on line.
Obligă pârâţii la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 EUR, acestea urmând a fi donate de către reclamantă către o cauză caritabilă. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro