Adrian Măniuţiu, care a realizat Income Magazine şi Daily Income, a renunţat la colaborarea cu Antena 3, după cinci ani.
Contactat de Paginademedia.ro, Măniuţiu a confirmat informaţia, precizând că decizia i-a aparţinut.
„Contractul meu a expirat la final de iulie. A fost decizia mea sa nu-l prelungesc. E o decizie personala pentru că deja, după cinci ani şi 10 sezoane de Income, şi opt sezoane de Daily Income, pe de o parte a intervenit o rutină, o oboseală, dar a fost şi o plafonare personală. Nu învinuiesc pe nimeni, mi-o asum. Îmi pierdusem din motivaţie şi începuse să-mi lipsească creativitatea. Am decis ca e momentul să trag o linie.”, a spus el pentru Paginademedia.ro
„Nu are legatură cu nimeni de la Antena 3, nu mi-a pus nimeni beţe-n roate. Nu mi-a zis nimeni niciodata ce să spun, ce să fac”, a mai adăugat el.
Ce va face în continuare?
Adrian Măniuţiu a menţionat că urmează să se dedice proiectelor persoanel, o companie de consultanţă în comunicare, pe care o deţine de mai multă vreme, o investiţie într-un start-up din zona tehnologică, dar şi o nouă platformă economică, economielaminut.ro.
„Eu ma întorc într-un loc din care n-am plecat niciodată, dar pe care l-am neglijat, mă întorc la firma mea, la proiectele mele, unele care nu au legătură cu partea de media. Ma intorc şi în partea de business medical pe care vreau să o reiau, partea de dezvoltare de clinici, dar şi la un start-up din tehnologie în care am investit acum doi ani.”
„Firma mea, Photomedia, se ocupă foarte mult în zona de consultanţă de comunicare, dar nu în sensul unei agenţii, ci suntem exclusiv pe partea creativă şi pe concept. Facem analiză de risc reputaţional, analiză de percepţie şi audit comunicaţional.”
El a mai precizat că plănuieşte şi lansarea unei platforme economice, Economielaminut.ro (EM360), un proiect lansat iniţial ca un blog, dar care urmează să fie dezvoltat în această toamnă.
„E un proiect la care lucrez acum foarte intens. În momentul de faţă e mai mult un blog, unde avem şi invitaţi. Nu ne ocupăm de justiţie şi nici de politică, dar acolo unde ele influenţează inevitabil paşi, măsuri, decizii care au un impact asupra mediului de business, sigur că vom atinge şi acea zonă. E cu focus integral pe business şi pe economic. Eu l-am început ca pe o chestiune explicativă, în care am încercat să explicăm concepte”, a explicat el.
Această platformă urmează să capete o altă amploare şi prin parteneriatele la care lucrez acum şi prin faptul că vrem să i ataşăm un mic studio, să lucrăm în zona de producţie, de reportaje, de evenimente, conferinţe, seminarii”, a mai adăugat el. „
„Simt nevoia în toată harababura din România de astăzi să devenim asumat, chiar dacă neafiliat, un fel de voce a mediului de business”.
El a precizat că lucrează la acest proiect alături de Cosmin Silistraru, fost producător la Antena 1, dar că urmează să se alăture proiectului şi alte persoane din media.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii