Skip to main content

AUDIENŢE. Doar Vocea a contat. Debutul de sezon Vocea României, cifre de câteva ori mai mari decât locurile următoare

 
AUDIENŢE. Doar Vocea a contat. Debutul de sezon Vocea României, cifre de câteva ori mai mari decât locurile următoare

AUDIENŢE. Cum a stat în audienţă Vocea României, la prima ediţie din 2017 şi cu un nou membru în juriu - Adi Despot?

Publicitate

Cifrele show-ului de pe Pro TV au fost de peste trei ori mai mari decât locul următor, ocupat de Antena 1. De altfel, Antena 1 (care anul trecut avea X-Factor la bătaie cu Vocea României) a avut ratinguri mult mai mici pe interval faţă de anul trecut (cam la jumătate).

În termeni de număr de telespectatori, audienţa Vocea României a fost peste debutul de anul trecut, dar nu cu mult. În materie de cotă de piaţă, pe segmentul comercial a fost cea mai bună din istoria show-ului: o medie de aproape 40%, ceea ce înseamnă că 40% dintre cei între 18 şi 49 de ani care aveau televizoarele deschise erau pe Pro TV.

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele medii ale primei ediţii Vocea României din sezonul 2017:

NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, Vocea României a fost urmărită de 1,7 milioane de români în fiecare minut. Show-ul jurizat de Tudor Chirilă, Loredana, Smiley şi Adi Despot a avut de trei ori mai mare decât Antena 1, care număra 550.000 de telespectatori.

La debutul de anul trecut, media Vocii a fost de 1,6 milioane de telespectatori. Antena 1, care avea atunci X-Factor, scotea o medie de peste un milion de români (dublu faţă de debutul de aseară).

URBAN. Aproape 1,1 milioane de telespectatori de la oraşe pentru Vocea României, faţă de 310.000 la Antena 1. Cota de piaţă: 30%, ceea ce înseamnă că aproape o treime dintre orăşenii care aveau televizoarele deschise erau pe talent show-ul de pe Pro TV.

Anul trecut, Vocea României debuta cu o audienţă de oraşe de 975.000 de telespectatori, iar Antena 1, cu X-Factor, număra jumătate de milion de telespectatori. Cota de piaţă a Pro TV anul trecut: 24%.

COMERCIAL. Peste jumătate de milion de telespectatori între 18 şi 49 de ani pentru Vocea României, mult peste locul următor, ocupat de Antena 1 (cu o medie de 140.000 de telespectatori pe acest target).

Audienţa Pro TV este cu 50.000 de telespectatori peste anul trecut (când Vocea avea 480.000, iar X-Factor - 260.000).

Diferenţa mare este în materie de cotă de piaţă: o medie de 38,6 share pentru Vocea României în 2017 (faţă de 32,9 anul trecut). Este cea mai mare cotă de piaţă a show-ului pe acest target, din istoria emisiunii.

Audienţa posturilor TV vineri, 8 septembrie, pe intervalul emisiunii Vocea României (20.30 - 23.20), la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 1.699.000 9.4 24.8
2 Antena 1 557.000 3.1 8.1
3 Kanal D 494.000 2.7 7.2
4 Antena Stars 434.000 2.4 6.3
5 Romania TV 393.000 2.2 5.7
Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV vineri, 8 septembrie, pe intervalul emisiunii Vocea României (20.30 - 23.20), în mediul URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 1.070.000 11 29.1
2 Antena 1 310.000 3.2 8.4
3 Kanal D 249.000 2.6 6.8
4 Antena Stars 202.000 2.1 5.5
5 Antena 3 189.000 1.9 5.1
Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV vineri, 8 septembrie, pe intervalul emisiunii Vocea României (20.30 - 23.20), pe publicul COMERCIAL:
COMERCIAL Persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 532.000 11.7 38.6
2 Antena 1 141.000 3.1 10.2
3 Kanal D 86.000 1.9 6.2
4 Antena Stars 41.000 0.9 3
5 Prima TV 41.000 0.9 3
Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

VEZI ce audienţă a avut Vocea României la debutul de anul trecut, AICI

VEZI audienţele primelor ediţii Vocea României în celelalte sezoane, AICI

GALERIE FOTO.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • canarus canarus
    Tudor Chirila este foarte bun sa fie antrenor, stie ce sa le recomande concurentilor (ce cantec/haine/scenografie li se potriveste). Cand a pus-o pe Cristina Balan intr-o rochie rosie, clasica, sa cante Shirley Bassey, era clar ca nu avea cum sa piarda. Ceilalti antrenori nu s-ar fi gandit la asta. Chirila chiar este mai bun.
  • marian marian
    Alex 2 poate esti si tu un nimeni , nu are rost sa mai comenentezi. ai telecomanda .sau esti uni din mari specialisti lui peste ,oricum tu esti un antenist inflacarat ca mile
  • F F
    Conteaza foarte mult cine este antrenorul. Nu doar la noi. El ajuta la transferarea propiei popularități. Bineînțeles ca este important și concurentul, dar întotdeauna îi va fi mai ușor unui concurent care are un antrenor mai popular printre telespectori.
  • alex2 alex2
    @F: nu e niciun merit al actorul lu' mama ca a castigat cineva din echipa lui.
    Ceilalti jurati au alt scop. Moga si Smiley aleg doar concurenti cu care sa scoata o melodie dupa incheierea concursului apoi se fac ca nu ii cunosc. De aia nu accepta nimic ce nu e in limba engleza. Loredana scoate toate femeile din start, apoi alege melodii foarte nepotrivite pentru ca atat poate ea.
    Actorul insa nu are nici casa de productie, nici prea multe melodii cu drepturi de autor pentru promovare (dupa ce s-a certat cu Vama Veche) si atunci, in mod natural, ii raman spre finala concurenti cu voce buna.
    Cu Despot va fi la fel, el nu are nicio melodie de promovat, iar "toba si cu basu' mare" s-a fasait din 2000. In mod natural vor ramane voci bune si probabil una din ele va castiga anul asta. Smiley sau Loredana nu vor castiga niciodata.
  • Vultur Vultur
    DA,o emisiune de succes fara doar si poate,ar trebui sa va incante o astfel de emisiune ..de la jurati care se inteleg perfect intre ei, pana la concurenti ,este un bonus pt Romania >Enjoy :)
  • F F
    @ Alex2 : da mai. Toți sunt niște nimeni. Unul dintre ei a mai reusit si sa dea câștigătorii de la ultimile 3 ediții. Așa de nimeni este. Cine or fi oamenii ăștia care se cred așa de importanți? Probabil niște adevărați nimeni.
  • alex2 alex2
    Cum or fi ajuns la Despot asta? El a avut o melodie de relativ succes cand eram eu mic apoi s-a fasait complet. Megastar la Prima l-a scos de la naftalina, el fiind fiu de profesoara muzicala, deci implicit mare expert, cu toate ca are mari dificultati la cantat si e o tortura sa-l auzi "live".
    Cred ca nu vrea nimeni in juriu la Voce, sau e pe putini bani, altfel nu inteleg cum ajung sefii de la Pro sa angajeze oameni precum actorul la discout Chirila, care canta aceeasi melodie cu "mareeee, soareee" de 20 ani, sau fiul lu' mama, Despot.
    E adevarat ca nici Smiley sau Moga nu pot sa cante dar macar ei traiesc din muzica, e meseria lor de foarte multi ani.
    Comparativ cu Despot, Pavel Bartos era mult mai potrivit in juriu. Despot putea sa fie pus sa aduca plicurile cu decizia juriului, daca trebuia neaparat angajat la Pro.
  • Afi Afi
    Am fost plăcut surprins de calitatea concurenților din premieră. Cea de anul trecut a fost dezastruoasă din punctul ăsta de vedere. De asemenea, parcă e mai puțină tensiune între jurați de când au dispărut certurile dintre Tudor și Moga.
  • Brutus Brutus
    Doamne ferește. Să te uiți la Chirilă mi se pare exorcism și masochism în același timp.
  • F F
    Eu am fost surprins de calitatea concurenților. După atatea sezoane mă așteptam să fie ceva umpluturi. Nu a fost cazul în prima ediție. Sa vedem dacă se mențin. Atât prin aducerea lui Adi Despot, cât și prin schimbarea locurilor, juriul a avut de câștigat. Tudor si Smiley au interacțiuni mai interesante decât Tudor și Loredana sau Moga și Smiley.
  • John John
    Audientele meciului?
  • marian marian
    D-le Petrisor da-ti si audientele pe timpul meciului de tenis sa vedem cine a castigat stirile pro . eurosport sau antenuta
  • Catalin Catalin
    Andrei-Constantin , deja au postat pe facebook promo pentru un nou serial , Vatanim Sensin in turca , care e cu actori cunoscuti .
  • marian marian
    O seara minunata . foarte buni concurenti , si chimia dintre jurati este buna . nu se simnte lipsa liu Moga iar in legatura cu tenisul cred ca multa lume a preferat eurosport in detrimentul antenutei cre sunt mai profesionisti
  • mile mile
    Vocea e un program de muzica sau un program de chirurgie plastica ratata . Cand apărea Loredana pe ecran scria No Signal, poate ca sa nu fac infarct.
    M-am uitat pe Antena Stars , e pentru nivelul meu .
    Nu toti am facut facultatea , n-au avut parintii posibilități .

Trimite un comentariu

sus