Producătorii House of Cards au suspendat producţia pentru sezonul al şaselea, în contextul scandalului sexual în care este implicat actorul principal al seriei, Kevin Spacey, anunţă Variety.
„MRC şi Netflix au decis să suspende, pentru moment producţia sezonului şase House of Cards, pentru a avea timp să analizăm situaţia actuală”, au anunţat cele două companii într-o declaraţie comună.
Spacey a fost acuzat în urmă cu două zile de actorul Anthony Rapp, că i-ar fi făcut avansuri pe vremea când acesta din urmă era încă minor.
Spacey a dat duminică seara o poziţie publică precizând că este îngrozit să afle de acuzaţiile lui Rapp, precizând: „Cu onestitate spun că nu-mi amintesc întâlnirea, petrecută cu mai bine de 30 de ani în urmă. Dacă chiar m-am comportat aşa cum descrie el, îi datorez cele mai sincere scuze pentru ceea ce trebuie să fi fost un comportament total nepotrivit într-un moment de beţie. Şi îmi pare rău pentru toate resentimentele pe care spune că le-a avut în toţi aceşti ani.”
Spacey s-a folosit de acest moment şi pentru a recunoaşte public că este homosexual.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii