Skip to main content

AUDIENŢE. TVR 1, mai tare în ţară ca România TV cu înmormântarea Stelei Popescu. RTV, primul loc la oraşe

 
AUDIENŢE. TVR 1, mai tare în ţară ca România TV cu înmormântarea Stelei Popescu. RTV, primul loc la oraşe

AUDIENŢE. Postul public TVR 1 a fost cea mai urmărită staţie TV ieri, la nivelul întregii ţări, cu funeraliile actriţei Stela Popescu. Peste România TV care, în mod normal, avea primul loc la înmormântări.

Publicitate

În total, în fiecare minut, aproape 2,2 milioane de români s-au uitat la funeraliile pe posturile care au difuzat în direct.

TVR 1 a dat toate momentele înmormântării şi a fost singurul post TV care a avut acces în biserica de la Cernica. Toate staţiile de ştiri au preluat de la TVR 1 slujba, în care se vedea sicriul descoperit cu trupul neînsufleţit al Stelei Popescu.

România TV a fost cea mai vizionată la oraşe, target unde postul public a fost pe locul trei, după RTV şi Antena 3.

Pe publicul comercial, pe intervalul funeraliilor (10.00-14.00) cea mai vizionată staţie a fost Antena 1, care a dat, până la 13.00, o reluare Chefi la Cuţite. Antena a fost urmată, la foarte mică distanţă, de România TV.

Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele de duminică, 26 noiembrie, pe intervalul funeraliilor actriţei Stela Popescu (10.00-14.00):

NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, aproape 650.000 de români au urmărit înmormântarea Stelei Popescu la TVR 1. În acelaşi timp, la România TV se uitau 570.000 de români. Aproape jumătate de milion s-au uitat la Antena 3.

B1 TV avea 100.000 de telespectatori la nivelul întregii ţări. Digi 24, la prima transmisiune în direct a unor funeralii, a avut o audienţă de peste 80.000 de români. Dintre staţiile de ştiri, ultima pe interval a fost Realitatea TV: 50.000 de români.

URBAN. România TV, postul care era de obicei pe primul loc cu înmormântări TV, a avut prima poziţie la oraşe, cu o medie de 360.000 de telespectatori. Au urmat Antena 3 şi TVR 1, tot cu înmormânarea Stelei Popescu.

COMERCIAL. Publicul comercial s-a împărţit între Chefi la Cuţite şi înmormântarea Stelei Popescu. Antena 1, cu emisiunea culinară până la 13.00 şi apoi cu X Factor (despărţite de câteva minute de ştiri, despre funeralii), a avut cea mai mare audienţă pe acest public.

Cu funeraliile Stelei Popescu, România TV a fost aproape de Antena 1, la doar 11.000 de telespectatori între 18 şi 49 de ani distanţă.

Audienţa posturilor TV duminică, 26 noiembrie, pe intervalul funeraliilor actriţei Stela Popescu (10.00-14.00), la nivel NAŢIONAL

NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 TVR 1 643.000 3.6 11.9
2 Romania TV 570.000 3.2 10.5
3 Antena 3 485.000 2.7 8.9
4 Pro TV 484.000 2.7 8.9
5 Antena 1 438.000 2.4 8.1
6 Antena Stars 248.000 1.4 4.6
7 Kanal D 185.000 1 3.4
8 Disney 158.000 0.9 2.9
9 TVR 2 123.000 0.7 2.3
10 Pro Cinema 111.000 0.6 2
11 B1TV 101.000 0.6 1.9
12 Digi 24 83.000 0.5 1.5
13 Boomerang 72.000 0.4 1.3
14 Minimax 69.000 0.4 1.3
15 Disney Junior 68.000 0.4 1.2
16 National TV 68.000 0.4 1.3
17 Prima TV 68.000 0.4 1.3
18 Cartoon Network 64.000 0.4 1.2
19 AXN 63.000 0.4 1.2
20 Nickelodeon 56.000 0.3 1
21 ETNO 56.000 0.3 1
22 DigiSport 1 54.000 0.3 1
23 Realitatea TV 53.000 0.3 1
24 Nick JR 50.000 0.3 0.9
25 Kiss TV 48.000 0.3 0.9

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV duminică, 26 noiembrie, pe intervalul funeraliilor actriţei Stela Popescu (10.00-14.00), în mediul URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Share
1 Romania TV 364.000 3.7 13.4
2 Antena 3 314.000 3.2 11.6
3 TVR 1 280.000 2.9 10.4
4 Pro TV 206.000 2.1 7.6
5 Antena 1 200.000 2.1 7.4
6 Antena Stars 82.000 0.8 3
7 Disney 77.000 0.8 2.8
8 Kanal D 70.000 0.7 2.6
9 TVR 2 61.000 0.6 2.3
10 Digi 24 58.000 0.6 2.1
11 B1TV 43.000 0.4 1.6
12 Realitatea TV 42.000 0.4 1.6
13 DigiSport 1 39.000 0.4 1.4
14 AXN 37.000 0.4 1.4
15 Disney Junior 33.000 0.3 1.2
16 Nick JR 32.000 0.3 1.2
17 Cartoon Network 31.000 0.3 1.1
18 History 30.000 0.3 1.1
19 Minimax 30.000 0.3 1.1
20 Pro Cinema 28.000 0.3 1.1
21 Boomerang 27.000 0.3 1
22 National TV 25.000 0.3 0.9
23 Prima TV 23.000 0.2 0.8
24 TNT 21.000 0.2 0.8
25 Nickelodeon 20.000 0.2 0.7

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraşe.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV duminică, 26 noiembrie, pe intervalul funeraliilor actriţei Stela Popescu (10.00-14.00), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Antena 1 105.000 2.3 11.2
2 Romania TV 94.000 2.1 10
3 Pro TV 86.000 1.9 9.2
4 TVR 1 66.000 1.5 7.1
5 Antena 3 63.000 1.4 6.8
6 Antena Stars 31.000 0.7 3.3
7 Disney 30.000 0.7 3.2
8 Kanal D 27.000 0.6 2.9
9 History 26.000 0.6 2.8
10 TVR 2 24.000 0.5 2.6
11 Digi 24 20.000 0.4 2.2
12 DigiSport 1 18.000 0.4 1.9
13 Pro Cinema 16.000 0.4 1.7
14 Nick JR 15.000 0.3 1.6
15 Minimax 15.000 0.3 1.6
16 Disney Junior 13.000 0.3 1.4
17 Kiss TV 12.000 0.3 1.3
18 AXN 10.000 0.2 1.1
19 Comedy Central 10.000 0.2 1.1
20 Prima TV 9.000 0.2 1
21 Nat Geo Wild 9.000 0.2 0.9
22 Realitatea TV 8.000 0.2 0.9
23 U TV 8.000 0.2 0.9
24 B1TV 7.000 0.1 0.7
25 Diva 7.000 0.1 0.7

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

VEZI cum au relatat înmormântarea Stelei Popescu posturile de ştiri, AICI

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • linus linus
    Ce este de vazut la aceste mizerii de programe ?
    Multe, dupa mintea romanasilor.
  • Ciprian Ciprian
    Mulțumim pentru top 25.
  • F F
    @ gigi21: ce e așa șocant, mai ales la o diferenta de 0,4? Tu crezi ca protv e mereu pe 1?
  • Gigi21 Gigi21
    Interesante audiențe ... aici ma refer la audientele de la nivel COMERCIAL , unde A1 este lider , cu o diferența de celelalte posturi . Pro TV pe 3 după RTV ? ȘOC !
  • F F
    @ iuli : audientele sunt pentru duminica, când se difuzează ce spun eu. Tu zici de ce se difuzează de luni pana vineri.
  • Iuli Iuli
    @F, Antena nu are in acel interval (10.00-14.00) emisiuni redifuzate. Difuzeaza ultima ora din Neata, Prietenii de la 11 si Observator 13, iar Pro TV difuzeaza jumatate de ora din Stirile diminetii, Vorbeste lumea si Stirile Pro TV 13.

    Interesant este ca televiziunile cu pretentii sunt depasite de desene animate (avand in vedere ca, copii sunt la scoala/gradinita)

    Kanal D nu reuseste sa prinda top 5 dimineata, dar vor sa fie pe locul 2 peste Antena 1, sa fim seriosi. O televiziune care se vrea pe 2, o sa se lupte si pe alte intervale orare, nu doar seara cu filme cumparate de la tarabele turcesti.
  • Cris Cris
    Bătaie de joc,dar de fapt la asa oameni,asa televiziuni,adică ***
  • F F
    Cam mica diferenta dintre antena și pro. Antena are reluări de la emisiuni din prime time, în timp ce protv are emisiuni nișate sponsorizate și cine știe ce film. Eu unul mă bucur ca mai sunt emisiuni de nișă pe o televiziune comerciala ca Protv, care par ca se descurca binisor.

    @paginademedia : dați mai des topuri din astea lungi, pe diverse intervale. E viata și în afara prime time ului și dincolo de top 5. Mulțumim.
  • mile mile
    antena a fost la comercial peste toti cu un program in reluare , chiar si peste pro tv , asta conteaza, cei mai multi au preferat asta , dar si imormantarile fac rating peste tot in lume , inseamna ca emisiunile puternice nu au concurenta la sfarsit de saptamana , de aceea sunt doar reluari toata ziua pana la 19
  • Bobo Bobo
    Spectacol macabru facut de televiziuni. Poate vine pe piata o noua televiziune de nisa si sa se numeasca Gropar TV sau Cimitir Stars TV cu transmisii live si in reluare cu inmormantari, parastase, priveghi etc. CNA-ul ce zice, le place spectacolul?

Trimite un comentariu

sus