Skip to main content

Cele mai tari materiale Recorder.ro, în primul an: sute de mii de afişări şi zeci de mii de share-uri

 
Foto | Recorder - Omul cu naveta
Foto | Recorder - Omul cu naveta

FACEM ROMÂNIA BINE. Ce subiecte s-au citit cel mai mult pe Recorder? Care au fost cele mai puternice articole?

Publicitate

Într-un singur an, reportajele Recorder.ro au făcut audienţe care se măsoară în sute de mii de afişări. În social media, impactul a fost, la cele mai tari materiale, impresionant: zeci de mii de distribuiri.

Care au fost cele mai citite şi văzute reportaje video semnate de Recorder.ro? Primele două: Neurochirurgii demisionari de la Colentina şi Întâia predică a unui preot ateu.

Paginademedia.ro trece în revistă, în continuare, primele zece materiale din primul an de Recorder.

Înainte, o scurtă discuţie despre cum se fac materialele Recorder.ro, cu Cristian Delcea şi Mihai Voinea.

Paginademedia.ro: Cel mai de impact material la un an de Recorder?

Mihai Voinea: Depinde în ce măsurăm impactul. Nu facem acel gen de jurnalism care schimbă lucruri peste noapte – să modifici o lege sau să dărâmi un ministru -, ci credem, mai degrabă, în jurnalismul care produce schimbările în timp: jurnalismul care combate manipularea, care ridiculizează impostura, care dărâmă preconcepţii şi schimbă mentalităţi.

N-aş putea alege un singur articol din acest prim an de Recorder, pentru că au fost foarte multe al căror impact l-am simţit cel mai bine în sutele de mesaje trimise de cititori: oameni care ne-au scris că reportajele noastre le-au deschis sufletul şi mintea.

Paginademedia.ro: Cât lucraţi la un subiect?

Mihai Voinea: Lucrăm atât cât e nevoie ca să iasă ceva de care suntem cât de cât mulţumiţi. Au fost subiecte la care am lucrat câteva săptămâni şi subiecte pe care le-am făcut într-o singură zi.

Sau mai corect spus o zi şi o noapte.

Paginademedia.ro: Cum alegeţi subiectele?

Cristian Delcea: Aşa cum se aleg subiectele de când e lumea şi pământul: să fie relevante pentru oamenii de lângă noi.

Paginademedia.ro: Ce contează: subiectul sau abordarea?

Mihai Voinea: Amândouă, însă abordarea este esenţială la evenimentele mari, acolo unde este prezentă toată presa.

Publicul s-a obişnuit ca pe Recorder să vadă altceva, aşa că încercăm mereu să căutăm abordări diferite.

Paginademedia.ro: Care îţi este cel mai drag material realizat în ultimul an?

Cristian Delcea: Cred că materialul video realizat în ziua înmormântării Regelui Mihai. Intră în categoria de short-documentary. A fost foarte emoţionant şi pentru noi să surprindem ziua asta şi cred că asta se vede.

Paginademedia.ro: Cine a stat în spatele conceptului de reportaj realizat cu un DSLR?

Cristian Delcea: Nu există un concept. Camerele DSLR, care sunt în principal folosite pentru fotografie, au o imagine mai cinematografică, dar, în acelaşi timp, sunt mai greu de folosit la filmare.

Acum câţiva ani am început să facem materiale video la „Adevărul“ cu DSLR-uri dintr-o întâmplare şi ne-am obişnuit aşa, dar se poate filma şi cu telefonul, şi cu cameră VHS.

Partea de filmare e mai puţin importantă pentru noi. Nici nu avem pretenţia că suntem prea buni la tehnică.

Important e spre ce îndrepţi camera, dacă ai fler jurnalistic să vezi nişte detalii semnificative şi cum legi imaginile, cum faci montajul, astfel încât să transmiţi o emoţie sau măcar să nu fie plictisitor şi inutil.

Paginademedia.ro: Care este diferenţa între reportajele clasice de televiziune şi reportajele Recorder?

Cristian Delcea: Principala diferenţă e timpul alocat. Petrecem foarte mult timp la vizionarea materialelor pe care le-am filmat şi la rafinarea lor. Apoi, mai e şi formatul pe care l-am urmat, acela de a interveni cât mai puţin şi de a lăsa imaginile să spună povestea.

Nu folosim un voice over care să povestească ce a fost acolo şi nu avem un şablon în care să vărsăm nişte imagini, aşa cum se întâmplă la buletinele de ştiri ale televiziunilor.

Top 10 articole în primul an de Recorder:

1. Neurochirurgii de la Colentina vorbesc despre motivele demisiei: „Meseria asta e despre creier şi coloană vertebrală

- 190.000 de afişări (63.000 de share-uri)

2. Întâia predică a unui preot ateu

– 178.000 de afişări (35.000 de share-uri)

3. Ciugud, comuna în care sătenii sunt educaţi după modelul japonez

– 175.000 de afişări (85.000 de share-uri)

4. Miracolul tristeţii. România aşa cum n-am mai văzut-o niciodată

– 155.000 de afişări (46.000 de share-uri)

5. România pierzându-şi minţile

– 122.000 de afişări (31.000 de share-uri)

6. Trecutul lui Dragnea

– 112.000 de afişări (16.000 de share-uri)

7. O vară de neuitat. Tocmai am plătit 5 milioane de euro pentru concediile mascate ale funcţionarilor

– 103.000 de afişări (25.000 de shareuri)

8. Trecutul parlamentarilor noştri. În 1994, Eugen Nicolicea cerea ca Regele Mihai să fie declarat persona non-grata

– 100.000 de afişări (30.000 de share-uri)

9. Omul cu naveta

– 78.000 de afişări (12.000 de share-uri)

10. Miracolul suferinţei

– 68.000 de afişări (20.000 de share-uri)

Citeşte şi: Recorder.ro, revelaţia anului. Povestea. "Când o să obosim, ne încărcăm bateriile şi ne întoarcem. Nu vom renunţa, pentru că asta ştim şi asta ne place să facem"

Proiectul editorial Paginademedia.ro este susţinut de MedLife.


MedLife - am inceput cu un juramant, continuam cu un angajament.

De mai bine de 20 de ani investim in oameni si in tehnologie medicala. Crestem odata cu noile generatii de doctori pentru a atinge cel mai inalt nivel de performanta in actul medical.

Sanatatea este profesia si pasiunea noastra si vrem sa imbunatatim calitatea vietii fiecarui pacient, cu grija, cu atentie si oferind intotdeauna cele mai bune optiuni de tratament.

Am devenit cel mai mare operator privat de servicii medicale* investind constant in oameni si in tehnologie. Si nu ne oprim aici. Pentru ca la MedLife ne-am luat angajamentul sa facem Romania bine.

*conform cifrei de afaceri

Citeşte şi:

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus