10 ani. Cum s-a supărat Ion Cristoiu pe "nişte derbedei din publicitate", de la Leo Burnet, care "se îmbată ca porcii"

10 ani de Paginademedia. În anul 2013, Ion Cristoiu s-a supărat rău pe „o agenţie de publicitate de pe Iorga 13”. Ce l-a deranjat pe jurnalist?

O ceartă "între vecini", semnalată de Paginademedia.ro la vremea respectivă, pe care o reluăm în secţiunea aniversară 10 ani de Paginademedia.

În primă fază Ion Cristoiu scrie un editorial contondent despre o agenţie de publicitate aflată în apropierea locuinţei jurnalistului, şi care dă petreceri zgomotoase. La fiecare două săptămâni.

Sub titlul „Cum m-au făcut nişte derbedei din Publicitate să-i dau dreptate lui Victor Ponta”, Cristoiu povesteşte într-un editorial despre petrecerile dese ale agenţiei de publicitate de pe Iorga 13 (unde e sediul Leo Burnett) şi despre cum a sunat el la 112 pentru a-i calma pe petrecăreţi.

"Petrecerile incredibile pe care le dă sistematic firma de publicitate de la Iorga 13 demonstrează că firmele de publicitate cîştigă urieşeşte.

Numai aşa se explică uşurinţa cu care patronatul acceptă nu numai lungul şir de petreceri zgomotoase, dar şi lejeritatea cu care pune la bătaie bani de mîncare şi de băutură."

După editorialul scris pe această temă (care nu menţiona numele agenţiei), Cristoiu vine cu un nou articol în care preciza şi despre ce companie este vorba: Leo Burnett, agenţia fraţilor Ioana şi Ştefan Iordache. Tot acolo, el vorbea despre „mafia din publicitate”.

Din editorialul amplu, scris de Ion Cristoiu pe evz.ro:

• Consider însă că păţania mea din noaptea de joi, 20 iunie 2013, spre vineri, 21 iunie 2013, conţine suficiente semnificaţii cu tîlc despre România lui 2013, dar şi despre iluziile şi prejudecăţile mele stîlcite la confruntarea cu viaţa cotidiană, pentru ca să merite s-o povestesc.

• Din clipa cînd la nr. 13 de pe Nicolae Iorga s-a instalat firma de publicitate, pentru toţi cei care locuiesc în jur, dar mai ales pentru mine, care am ferestrele apartamentului exact peste drum, a început şi coşmarul.

• Cam la două săptămâni o dată firma dă cîte o petrecere pentru angajaţi. Petrecere e puţin spus. Judecînd după numărul celor care se îmbată ca porcii, după muzica de discotecă în aer liber, după borîturile rămase e vorba despre un bairam cum nici în cartierele de rromi nu întîlneşti.

• Potrivit legii, orice chef zgomotos trebuie să se întrerupă la ora 22. Angajaţii firmei de publicitate de la Iorga nr. 13 îşi prelungesc petrecerile pînă la 3-4 dimineaţa. Şi asta nu în nopţile cînd a doua zi e sărbătoare sau weekend, ci în nopţile din timpul săptămînii.

• Din cîte am priceput e vorba de o firmă străină, pentru care un guşter din România a luat franciză, una dintre acele firme care a pus monopol pe un domeniu în primii ani postdecembrişti, cînd afaceri au făcut securiştii şi fii de securişti.

• M-am interesat şi eu la vecini pentru a afla de ce petrec atît de des angajaţii firmei, în frunte cu patronul. Am aflat că de fiecare dată e aniversată ziua de naştere sau a numelui a unui angajat.

• S-o recunoaştem. Firma de publicitate a depăşit de mult stadiul capitalist. A ajuns în comunism, pur şi simplu.

Cum am sunat eu la 112

• Joi, 20 iunie 2013, venind de la Biblioteca Academiei, de cum am intrat pe Nicolae Iorga m-au întîmpinat bubuiturile petrecerii de la firma de publicitate.

• Mi-am luat inima-n dinţi şi m-am prezentat la poartă. Eram convins că în cazul unei petreceri la sediul firmei, provocată de un eveniment pentru care trebuia să bea colectivitatea, se găseşte patronul, managerul sau un şef.

• Aici, veghea un pirpiriu în cărămiziu (na, c-am făcut şi rime!) de la o firmă de Securitate.

• Pirpiriul de la firma de Securitate părea picat din lună. Mi-a recunoscut că au venit şi alţi locuitori ai blocurilor din jur să se plîngă, că el nu poate face nimic, că le-a zis să dea muzica mai încet, dar că nu-l ascultă nimeni.

• M-am întors în apartament şi, deodată, m-a apucat disperarea. Disperarea de a fi neputincios faţă de nişte golani, faţă de un patron pe care-l doare-n cot de lege, de bunul simţ, că doar el are bani şi cu banii lui face ce vrea, disperarea faţă de o ţară care nu permite folosirea armelor de foc.

• Am sunat-o pe Simona Ionescu, redactor şef la Evenimentul zilei, folosind pretextul că tocmai îi trimisesem pe e-mail editorialul, pentru a o întreba ce poate face un simplu cetăţean ca mine confruntat cu nemernicia unor golani. „Sunaţi la 112!” mi-a răspuns Simona Ionescu, o să vă dea legătura la Poliţie.

• (...) Prin nu ştiu ce minune, tînăra reuşise să-i convingă pe derbedei să oprească muzica. Tînărul scria Procesul verbal de amendă, urmărit de unul dintre petrecăreţi, beat mort, desigur.

De ce a scris această „poliloghie”?

Din două motive:

1) Că joi, 20 iunie 2013, mi-au fost infirmate spectaculos două prejudecăţi:

Una, că avem o Poliţie de tip balcanic. Iată că în acest caz Poliţia reacţionase mai ceva decît Poliţia americană la o plîngere în legătură cu o petrecere care tulbura liniştea publică.

A doua, că avem în România firme cu adevărat capitaliste.

Firma de publicitate de la Iorga 13 n-are nici o legătură cu prestaţia unei firme occidentale. E o şmecherie tipic românească.

2) Din cîte se ştie, printr-o Ordonanţă de urgenţă, premierul Victor Ponta a pus cu botul pe labe firmele de publicitate din România, care ajunseseră să obţină profituri uriaşe din şantajarea televiziunilor.

La vremea respectivă, am scris împotriva acestei Ordonanţe, căinînd bietele firme de publicitate pentru dificultăţile cu care se confruntă.

Editorialul integral, AICI.

Petrecerile incredibile pe care le dă sistematic firma de publicitate de la Iorga 13 demonstrează că firmele de publicitate cîştigă urieşeşte.

Numai aşa se explică uşurinţa cu care patronatul acceptă nu numai lungul şir de petreceri zgomotoase, dar şi lejeritatea cu care pune la bătaie bani de mîncare şi de băutură.

Asta înseamnă că Ordonanţa de urgenţă (supusă în aceste zile - am aflat - unui lobby banditesc al firmelor de publicitate) a fost corectă.

Şi uite aşa nişte derbedei din publicitate m-au făcut să-i dau dreptate lui Victor Ponta!

Din editorialul Dictatura Mafiei din publicitate asupra presei româneşti, scris de Cristoiu:

• Poate fără să vreau am atins prin istorisirea păţaniei mele cîteva probleme ale României lui 2013.
• Mesajele postate mi-au confirmat ceea ce eu bănuiam, dar nu eram sigur:Firma de publicitate care organizează sistematic petreceri de amploare într-o zonă cu blocuri şi case de locuit, prelungite pînă la 3 dimineaţa, încălcînd legea, bunul-simţ şi normele minimei civilizaţii, se numeşte Leo Burnett Romania.Înfiinţată în 1994, pe vremea cînd securiştii şi fii de securişti acaparaseră afacerile din România, firma are drept proprietari doi fraţi: Ioana Iordache şi Ştefan Iordache.

  De fapt, cei doi fraţi au înfiinţat în 1994 agenţia Target Advertising, pentru ca în 1996 să se afilieze la reţeaua Leo Burnett.

  Nu e limpede, cum se întîmplă cu multe firme băştinaşe, legătura dintre afacerea Iordache şi firma americană.

  Sigur e că, în 2011, anul în care firmele roâneşti au fost puternic lovite de criză, afacerea Iordache a avut un profit de 1,8 milioane de euro.

  Nu-i cunosc pe cei doi proprietari. Experienţa mea de pînă acum îmi spune însă că sînt genul de tipi care au ştiut să se învîrtească în capitalismul de cumetrie din România postdecembristă.

  (...)

  Mă aşteptam ca, după apariţia articolului, o instituţie de presă, ziar, site, televiziune, să dea o ştire despre întîmplarea din noaptea de joi spre vineri.

  Spre stupoarea mea de gazetar care am introdus senzaţionalul în presa românească (şi, drept urmare, ştiu că întîmplarea e chiar o ştire), nici o instituţie de presă (cu excepţia Evenimentului zilei şi B1TV, la care mi s-a permis să comentez ) n-a consemnat întîmplarea.

  Asta e! mi-am zis, iată o nouă dovadă, Cristoiule, că ai ieşit din uz, că numele tău nu mai interesează pe nimeni!

  N-am apucat să termin meditaţia asta amară că au şi început să curgă telefoanele de la confraţi:

  -- Sînteţi sinucigaş! Cum aţi îndrăznit să atacaţi în presă o firmă de publicitate precum cea a fraţilor Iordache?!

(....)

• Dacă ataci pe Preşedinte, pe premier, pe şeful SRI, pe Patriarh, nu ţi se întîmplă nimic ca ziarist sau ca publicaţie. Dacă ataci un patron de firmă de publicitate precum Ştefan Iordache, dracu' te-a luat.

(...)

• Publicitatea primită depinde de relaţia pe care o are ziarul sau televiziunea cu firmele de publicitate.
• Companiile străine, cele care aduc grosul publicităţii în România, nu dau publicitate direct presei, ci prin intermediul firmelor de publicitate.

Pe această piaţă au pus monopol cu ani în urmă, cîteva firme, înfiinţate de securişti sau de fii de securişti.

Pînă la Ordonanţa lui Victor Ponta, o firmă de publicitate încasa de la o companie multinaţională o sumă uriaşă pentru ca respectiva companie să beneficieze de publicitate în presă.

(...)

Aşa s-a ajuns la un fenomen tipic românesc:

1) Printre cele mai profitabile firme din ţară nu se numără cele care produc sau vînd pîine, ci cele care intermediază publicitatea, precum Leo Burnett România.

2) Cîteva firme, alcătuind o Reţea mafiotă, deţin monopolul absolut al Pieţii.

Ele exercită asupra presei o dictatură nenorocită.

3) Nici un ziar, nici o televiziune nu îndrăznesc să critice vreo firmă de publicitate.

4) Pentru că se ocupă şi de campaniile electorale sau de imagine ale partidelor şi politicienilor, firmele de publicitate sînt mînă-n mînă cu politicienii în folosirea banilor negri.

Ordonanţa de urgenţă a guvernului prin care se încearcă o lovitură dată Mafiei din publicitate a ajuns în Parlament.

Pentru a o modifica în favoarea sa, Mafia din publicitate exercită o presiune uriaşă.

Va reuşi Mafia din publicitate să-şi impună dictatura şi asupra Parlamentului?!