Skip to main content

AUDIENŢE. Ratingul nu se face-n „minim doi”. Cum au fost audienţele Acces Direct cu şi fără Alex Velea

 
AUDIENŢE. Ratingul nu se face-n „minim doi”. Cum au fost audienţele Acces Direct cu şi fără Alex Velea

„Reţeta” Alex Velea n-a funcţionat la audienţa emisiunii Acces Direct. S-a văzut în cifrele emisiunii din această toamnă, comparativ cu toamna lui 2017.

Publicitate

Ultimul sezon, din toamna lui 2018, a fost diferit de cel din 2017, pentru că în platou a apărut Alex Velea în postura de coprezentator.

Între timp, cântăreţul a părăsit show-ul la începutul acestei săptămâni, după ce se alăturase echipei Acces Direct în august 2018 (Mai multe detalii, AICI).

Emisiunea tabloid a înregistrat scăderi de audienţă de peste un punct de rating pe toate cele trei targeturi.

Cea mai evidentă scădere se obervă în luna septembrie, atunci când emisiunea debutat. Pe publicul comercial, emisiunea a scos o audienţă medie de 1,9 rating, în timp ce în aceeaşi lună a anului 2017 avea în medie 3,1 puncte de rating.

În noiembrie scăderea a fost tot de aproximativ un punct, de la 5 la 3,9 puncte de rating.

Pe publicul din toată ţara diferenţa între cele două perioade s-a menţinut, iar audienţa a mers în jos. Emsiunea tabloid a înregistrat, în medie, scăderi de câteva sute de mii de telespectatori.

Paginademedia.ro prezintă audienţele înregistrate de emisiunea Acces direct în toamna lui 2017, respectiv în 2018

Audienţele înregistrate de emisiunea Acces Direct în toamna lui 2017, respectiv în 2018, la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL 2017 2018
Septembrie 867.000 (4.8) 562.000 (3.1)
Octombrie 997.000 (5.5) 785.000 (4.4)
Noiembrie 1.705.000 (9.5) 1.424.000 (8.0)
Decembrie 1.677.000 (9,3) 1.479.000 (8.3)

Sursa: Kantar Media. Copyright: ARMA

Audienţele înregistrate de emisiunea Acces Direct în toamna lui 2017, respectiv în 2018, în mediul URBAN:

URBAN 2017 2018
Septembrie 441.000 (4.5) 285.000 (3.0)
Octombrie 465.000 (4.8) 375.000 (3.9)
Noiembrie 664.000 (6.8) 545.000 (5.7)
Decembrie 598.000 (6,2) 577.000 (6.0)

Sursa: Kantar Media. Copyright: ARMA

Audienţele înregistrate de emisiunea Acces Direct în toamna lui 2017, respectiv în 2018, pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL 2017 2018
Septembrie 138.000 (3.1) 83.000 (1.9)
Octombrie 146.000 (3.3) 123.000 (2.8)
Noiembrie 226.000 (5.0) 171.000 (3.9)
Decembrie 198.000 (4.4) 176.000 (4.0)

Sursa: Kantar Media. Copyright: ARMA

Citeşte şi:

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • marian marian
    A aparut Raul Bambu cel care da audientele antenutei s-a vazut de cand a inceput pe aici doar despre antenuta comenteaza , exact aceasta stire mai lipsea din peisaj, dupa ce ca este o emisiune de ,,,,,,,,,,,,,,,,,,, nu cred ca intereseaza prea multa lume ce audienta face ranjita cu acest individ , alte audiente mai aveti anul acesta

Trimite un comentariu

sus