Skip to main content

AUDIENŢE PRIME TIME 2018. Pro TV a rămas liderul clasamentului, deşi în scădere faţă de 2017. Posturile de nişă de filme, cifre în creştere

 
AUDIENŢE PRIME TIME 2018. Pro TV a rămas liderul clasamentului, deşi în scădere faţă de 2017. Posturile de nişă de filme, cifre în creştere

AUDIENŢE PRIME-TIME în 2018. Audienţele în prime-time s-au schimbat uşor în 2018, comparativ cu 2017. Posturile mici, de nişă, care difuzează filme au avut parte de creşteri, iar posturi precum Pro TV au înregistrat mici scăderi.

Publicitate

Liderul detaşat al topului este Pro TV. Este cel mai urmărit post în prime-time, atât pe publicul din toată ţara, cât şi la oraşe şi pe comercial.

Audienţa posturilor TV în intervalul de maximă audienţă (Prime-Time, orele 19.00-23.00) în 2018:

PRIME-TIME NAŢIONAL. Liderul clasamentului la nivel naţional este Pro TV. Ca şi anul trecut, este cel mai urmărit post din prime-time. Postul TV a fost vizionat, în medie, de aproximativ 1,4 milioane de telespectatori în fiecare minut. Dacă anul precedent postul a înregistrat 8.4 puncte de rating, în 2018 postul TV a ajuns la 7,9 puncte.

Pe locul al doilea s-a clasat Kanal D, care şi păstrat poziţia de anul trecut. Postul Dogan a rămas în continuare peste Antena 1 pe publicul din toată ţara, fiind urmărit în medie de aproximativ un milion de telespcatatori.

Antena 1 s-a clasat pe trei, la fel ca şi în 2017. Postul Intact a avut o medie de audienţă de aproximativ 950.000 de privitori.

Posturile de ştiri România TV şi Antena 3 s-au clasat pe locurile patru şi cinci. TVR 1 se regăseşte pe locul opt în ceea ce priveşte audienţa din prime-time, cu aproximativ 240.000 de telespectatori, în medie.

PRIME TIME URBAN. La oraşe, liderul este acelaşi: Pro TV. Cel mai urmărit post în prime-time din mediul urban a avut, în medie, o audienţă de aproximativ 723.000 de privitori, tot în scădere comparativ cu 2017.

Antena 1 a trecut pe doi în mediul urban, peste Kanal D, la fel ca şi anul trecut. Postul Intact a înregistrat o audienţă de aproximativ 470.000 de privitori, în medie.

Kanal D s-a clasat pe trei. Antena 3 şi România TV s-au clasat pe următoarele locuri. TVR 1 a avut audienţă în creştere faţă de 2017. A urcat de pe locul nouă pe locul şapte.

PRIME TIME COMERCIAL. Pro TV a înregistrat cea mai vizibilă scădere, comparativ cu 2017, pe publicul comercial. Aici, postul de televiziune a scăzut cu un punct de rating, de la 9,2% la 8,2%.

Kanal D, de pe locul trei, a înregistrat o creştere uşoară, de la 3,3% la 3,8% puncte de rating. De menţionat că postul Dogan a difuzat două sezoane ale show-ului Exatlon.

Posturile de nişă au înregistrat creşteri în prime-time. Creşteri vizibile au avut posturi precum Diva (de pe locul 27 în 2017 pe locul 21 în 2018). Film Cafe a fost tot în creştere: de pe locul 32, în 2017, pe locul 27 în 2018.

Discovery a avut o creştere vizibilă: pe locul 39, în 2018, a urcat pe 28 în 2018.

Audienţa posturilor TV în intervalul de maximă audienţă (Prime-Time, orele 19.00-23.00) în 2018, comparativ cu 2017, la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL 2017 PT Mii persoane Rtg% NATIONAL PT 2018 Mii persoane RTG%
1 Pro TV 1.508 8.4 Pro TV 1.412 7.9
2 Kanal D 975 5.4 Kanal D 1.025 5.7
3 Antena 1 929 5.2 Antena 1 953 5.3
4 Romania TV 413 2.3 Romania TV 395 2.2
5 Antena 3 380 2.1 Antena 3 376 2.1
6 National TV 350 2 National TV 364 2.0
7 Prima TV 307 1.7 Prima TV 250 1.4
8 TVR 1 195 1.1 TVR 1 243 1.4
9 Antena Stars 153 0.9 Antena Stars 166 0.9
10 DigiSport 1 132 0.7 Pro 2 141 0.8
11 Pro 2 120 0.7 DigiSport 1 136 0.8
12 TVR 2 117 0.7 Realitatea TV 130 0.7
13 Disney 99 0.6 TVR 2 127 0.7
14 Realitatea TV 98 0.5 Pro Cinema 127 0.7
15 ETNO 97 0.5 ETNO 105 0.6
16 B1TV 94 0.5 Happy Channel 89 0.5
17 Happy Channel 84 0.5 B1TV 84 0.5
18 Pro Cinema 83 0.5 Digi 24 75 0.4
19 Disney Junior 76 0.4 AXN 72 0.4
20 Digi 24 75 0.4 Cartoon Network 64 0.4
21 AXN 69 0.4 Disney 64 0.4
22 Cartoon Network 64 0.4 Disney Junior 63 0.4
23 Favorit TV 59 0.3 Boomerang 58 0.3
24 Boomerang 59 0.3 Favorit TV 58 0.3
25 Minimax 52 0.3 Nickelodeon 46 0.3
26 Telekom Sport 51 0.3 Diva 44 0.3
27 Nickelodeon 49 0.3 Minimax 45 0.3
28 Paramount 46 0.3 Paramount 40 0.2
29 Pro X 41 0.2 DigiSport 2 39 0.2
30 Diva 36 0.2 Look Plus 40 0.2
31 Pro Gold 30 0.2 Nick JR 37 0.2
32 DigiSport 2 30 0.2 Telekom Sport 1 38 0.2
33 Film Cafe 29 0.2 Film Cafe 36 0.2
34 Eurosport 1 25 0.1 Pro Gold 33 0.2
35 Comedy Central 24 0.1 Comedy Central 32 0.2
36 Nick JR 21 0.1 Pro X 33 0.2
37 TNT 20 0.1 TNT 28 0.2
38 Kiss TV 19 0.1 History 20 0.1
39 History 17 0.1 Eurosport 1 19 0.1
40 National Geographic 16 0.1 Discovery 17 0.1
41 TLC 15 0.1 Kiss TV 16 0.1
42 Discovery 15 0.1 TV Paprika 14 0.1
43 TV Paprika 14 0.1 N24 PLUS 15 0.1
44 ZU TV 14 0.1 TLC 13 0.1
45 EuroSport 2 12 0.1 Nat Geo Wild 12 0.1
46 Nat Geo Wild 12 0.1 National Geographic 13 0.1
47 TV H 11 0.1 Bollywood TV 10 0.1
48 Taraf TV 10 0.1 AMC 10 0.1
49 National 24 PLUS 9 0.1 EuroSport 2 10 0.1
50 Telekom Sport 2 9 0.1 Taraf TV 9 0.1
51 AMC 9 0.1 ZU TV 9 0.1
52 AXN White 8 0.1 AXN Black 9 0.1
53 U TV 8 0 TV H 9 0.1
54 Bollywood TV 8 0 U TV 6 0.0
55 AXN Black 5 0 AXN White 8 0.0
56 TV Neptun 5 0 Animal Planet 5 0.0
57 Music Channel 5 0 Music Channel 4 0.0
58 Animal Planet 4 0 DigiSport 3 4 0.0
59 Nasul TV 3 0 Hit Music 2 0.0
60 Hit Music 2 0 E! Entertainment 2 0.0
61 E! Entertainment 1 0 DigiSport 4 2 0.0
62 Da Vinci Learning 0 0 Magic TV 0 0.0
63 Rock TV 0 0.0
64 Telekom Sport 3 0 0.0
Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Audienţa posturilor TV în intervalul de maximă audienţă (Prime-Time, orele 19.00-23.00) în 2018, comparativ cu 2017, în mediul URBAN:

URBAN 2017 PT Mii persoane Rtg% URBAN PT 2018 Mii persoane RTG%
1 Pro TV 811 8.3 Pro TV 723 7.5
2 Antena 1 478 4.9 Antena 1 479 5.0
3 Kanal D 468 4.8 Kanal D 463 4.8
4 Antena 3 263 2.7 Antena 3 256 2.7
5 Romania TV 242 2.5 Romania TV 210 2.2
6 National TV 151 1.6 National TV 162 1.7
7 Prima TV 140 1.4 TVR 1 126 1.3
8 DigiSport 1 101 1 Prima TV 111 1.2
9 TVR 1 92 1 DigiSport 1 100 1.0
10 Antena Stars 78 0.8 Realitatea TV 87 0.9
11 Realitatea TV 68 0.7 Antena Stars 74 0.8
12 TVR 2 61 0.6 Pro 2 69 0.7
13 Digi 24 60 0.6 TVR 2 66 0.7
14 Pro 2 59 0.6 Happy Channel 59 0.6
15 B1TV 58 0.6 Digi 24 58 0.6
16 Happy Channel 54 0.6 Pro Cinema 56 0.6
17 Disney Junior 51 0.5 B1TV 53 0.6
18 AXN 47 0.5 AXN 49 0.5
19 Disney 46 0.5 Disney Junior 38 0.4
20 Pro Cinema 41 0.4 Cartoon Network 35 0.4
21 Cartoon Network 34 0.3 Diva 33 0.3
22 Boomerang 30 0.3 DigiSport 2 30 0.3
23 ETNO 28 0.3 Boomerang 30 0.3
24 Paramount 28 0.3 Disney 29 0.3
25 Nickelodeon 26 0.3 ETNO 27 0.3
26 Diva 25 0.3 Paramount 27 0.3
27 DigiSport 2 24 0.3 Comedy Central 26 0.3
28 Pro X 22 0.2 Nickelodeon 25 0.3
29 Minimax 22 0.2 Minimax 21 0.2
30 Telekom Sport 21 0.2 Film Cafe 20 0.2
31 Comedy Central 19 0.2 Nick JR 19 0.2
32 Eurosport 1 16 0.2 Pro X 19 0.2
33 Favorit TV 15 0.2 Look Plus 17 0.2
34 Film Cafe 15 0.2 History 17 0.2
35 History 13 0.1 Telekom Sport 1 16 0.2
36 TV Paprika 11 0.1 Favorit TV 15 0.2
37 National Geographic 11 0.1 Pro Gold 14 0.2
38 TLC 11 0.1 Eurosport 1 13 0.1
39 Kiss TV 11 0.1 TNT 13 0.1
40 Pro Gold 10 0.1 Discovery 12 0.1
41 Discovery 10 0.1 TV Paprika 11 0.1
42 TNT 10 0.1 Kiss TV 10 0.1
43 EuroSport 2 8 0.1 TLC 8 0.1
44 Nat Geo Wild 6 0.1 National Geographic 9 0.1
45 Nick JR 6 0.1 Nat Geo Wild 7 0.1
46 AXN White 6 0.1 EuroSport 2 6 0.1
47 U TV 5 0.1 N24 PLUS 6 0.1
48 ZU TV 5 0.1 Bollywood TV 5 0.1
49 National 24 PLUS 4 0 U TV 5 0.1
50 Telekom Sport 2 4 0 AMC 5 0.1
51 AMC 4 0 AXN White 5 0.1
52 AXN Black 3 0 AXN Black 5 0.1
53 Bollywood TV 3 0 ZU TV 4 0.0
54 Taraf TV 3 0 Music Channel 3 0.0
55 Music Channel 3 0 TV H 3 0.0
56 TV H 3 0 DigiSport 3 3 0.0
57 Animal Planet 2 0 Taraf TV 2 0.0
58 Nasul TV 2 0 Hit Music 2 0.0
59 TV Neptun 2 0 Animal Planet 2 0.0
60 Hit Music 2 0 E! Entertainment 2 0.0
61 E! Entertainment 1 0 DigiSport 4 1 0.0
62 Da Vinci Learning 0 0 Magic TV 0 0.0
63 Rock TV 0 0.0
64 Telekom Sport 3 0 0.0
Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Audienţa posturilor TV în intervalul de maximă audienţă (Prime-Time, orele 19.00-23.00) în 2018, comparativ cu 2017, pe segmentul COMERCIAL:

COMERCIAL 2017 PT Mii persoane Rtg% COMERCIAL 2018 PT Mii persoane RTG%
1 Pro TV 413 9.2 Pro TV 361 8.2
2 Antena 1 244 5.4 Antena 1 228 5.2
3 Kanal D 151 3.3 Kanal D 170 3.8
4 Prima TV 55 1.2 National TV 42 0.9
5 Romania TV 41 0.9 Prima TV 39 0.9
6 National TV 40 0.9 TVR 1 39 0.9
7 Antena 3 39 0.9 DigiSport 1 37 0.8
8 DigiSport 1 37 0.8 Antena 3 35 0.8
9 Antena Stars 24 0.5 Romania TV 27 0.6
10 TVR 1 24 0.5 Pro Cinema 23 0.5
11 Digi 24 23 0.5 Pro 2 23 0.5
12 Disney Junior 22 0.5 Realitatea TV 21 0.5
13 Pro 2 20 0.5 Digi 24 20 0.5
14 TVR 2 18 0.4 Comedy Central 19 0.4
15 Realitatea TV 18 0.4 Disney Junior 18 0.4
16 Pro Cinema 17 0.4 TVR 2 18 0.4
17 Comedy Central 16 0.3 AXN 16 0.4
18 AXN 14 0.3 Antena Stars 15 0.4
19 Happy Channel 14 0.3 Paramount 13 0.3
20 Paramount 13 0.3 Happy Channel 12 0.3
21 Boomerang 13 0.3 Diva 12 0.3
22 B1TV 12 0.3 Boomerang 12 0.3
23 Disney 10 0.2 B1TV 11 0.3
24 Telekom Sport 9 0.2 Cartoon Network 10 0.2
25 Cartoon Network 9 0.2 History 10 0.2
26 Pro X 9 0.2 DigiSport 2 9 0.2
27 Diva 8 0.2 Film Cafe 9 0.2
28 Kiss TV 8 0.2 Discovery 8 0.2
29 Minimax 8 0.2 Telekom Sport 1 7 0.2
30 History 8 0.2 Pro X 7 0.2
31 DigiSport 2 7 0.2 Nick JR 7 0.2
32 Film Cafe 6 0.1 Disney 7 0.2
33 TLC 6 0.1 Kiss TV 7 0.2
34 Pro Gold 5 0.1 Look Plus 6 0.2
35 Eurosport 1 5 0.1 TNT 6 0.1
36 National Geographic 5 0.1 Minimax 6 0.1
37 ETNO 5 0.1 Pro Gold 6 0.1
38 Nickelodeon 5 0.1 Nickelodeon 6 0.1
39 Discovery 5 0.1 ETNO 5 0.1
40 TNT 4 0.1 TLC 4 0.1
41 U TV 4 0.1 Eurosport 1 4 0.1
42 TV Paprika 4 0.1 TV Paprika 4 0.1
43 Favorit TV 3 0.1 U TV 4 0.1
44 ZU TV 3 0.1 National Geographic 4 0.1
45 EuroSport 2 3 0.1 Favorit TV 3 0.1
46 Nat Geo Wild 2 0.1 Nat Geo Wild 3 0.1
47 Nick JR 2 0 ZU TV 2 0.1
48 AXN White 2 0 AXN Black 2 0.1
49 Taraf TV 2 0 AMC 2 0.1
50 Music Channel 2 0 Music Channel 2 0.0
51 Telekom Sport 2 1 0 AXN White 2 0.0
52 AMC 1 0 EuroSport 2 2 0.0
53 AXN Black 1 0 Bollywood TV 2 0.0
54 National 24 PLUS 1 0 E! Entertainment 1 0.0
55 Bollywood TV 1 0 N24 PLUS 1 0.0
56 Animal Planet 1 0 Taraf TV 1 0.0
57 Hit Music 1 0 TV H 1 0.0
58 TV H 1 0 DigiSport 3 1 0.0
59 E! Entertainment 1 0 Animal Planet 1 0.0
60 TV Neptun 1 0 Hit Music 1 0.0
61 Nasul TV 1 0 DigiSport 4 0 0.0
62 Da Vinci Learning 0 0 Magic TV 0 0.0
Telekom Sport 3 0 0.0
Rock TV 0 0.0

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • D D
    Disperatule, plateste daca vrei audiente. Altceva decat injurii, audiente mai stii ?
    Si raspunde pe subiect, nu mai abera pe aici, "milica"... Ca doar tu si el ce mai injurati pe aici.
  • Răzvan Putină Răzvan Putină
    Ce se întâmplă cu paginademedia??? Cand aveți de gând sa mai postați audiențe?? De luni când încep Chefii??? Vreau un răspuns?? Aseara a fost prima parte din Stapanul inelelor,și nici o audiență, Rușine!!!
  • Mirel Mirel
    "Liviu Sora" eu totuși aș preferao pe măta.S*** p****
  • Răzvan Putină Răzvan Putină
    Bă ,D zis și Doru,nu mai fi tare în gură ,mori de ciuda ca Pro tv -ul a luat-o la vale. Slugoi protevist! Apropo,eu nu sunt "mile" , nu ma mai pupa atata în fund pe mine si pe mile!
  • D D
    Ba "Putină" zis si "mile", eu m-am referit la toate posturile TV, nu la scaderea "Pro TV". Vedem la anul (cine mai ramane sa comenteze pe aici); sigur o sa scada toate.
    Si in legatura cu "Vin zile grele pentru Pro", din programele enumerate de tine doar "Chefii" prinde pozitia de lider pe comercial, uneori si "Fructul oprit". Celelalte, nu prea... "film romanesc" cu Banica ? Pai "Antena 1" lunar are doar un film in top 20 comercial.

    Asta e valabil si pentru tine "mile"; "cine nu te lasa sa fi slugoi antenist , trebuie sa fi impotriva proteveului".
  • Răzvan Putină Răzvan Putină
    ***
  • Răzvan Putină Răzvan Putină
    Ai grija cu cine vorbesti,bai ciobanule, habar nu ai sa scrii,mai bine ai intra tu în "bârlog " si ieși cand încep expiraturile Pro tv-ului!
  • mile mile
    cine nu te lasa sa fi slugoi protevist , trebuie sa fi impotriva antenei
  • marian marian
    Disperatule in fiecare an spui la fel ca antenuta ta draga va spulbera pro dar tot sub este taci naibi din gura si savureaza sarmalele ca poate iti sta varza in gat vom vedea cine e mai tare ,sinugura voastra emisiune care face ceva o baga pentru ca celelalte se duc in jos si anume birjari la cratita nu cred ca serialul lui Banica face multi purici , iar emisiunea fake cu desfranati ar trebui intersiza la orele20 00 trebuie bagata noaptea dar CNA patonat de PSD nu va interzice ca doar sustine postul vostru acum poti sa intri in barlog dupa ce citesti disperatule si iesi cand se incalzeste
  • Liviu Sora Liviu Sora
    @Mirel Nu iti pierde timpul, poti incarca cu ***. ***. Succesuri!
  • Ne0 Ne0
    @ putină, butoi, damigeană, ciubăr...
    Cum o fi sa fii de 25 ani pe locul 2 la distanta mare de locul 1? Dar “mereu aproape”? O fi frustrant? Sa privesti in sus la locul 1 o viata intreaga? Nu va doare gatul ca, cap aveti, minte nu va mai trebuie! An nou intelept, va doresc!
  • Răzvan Putină Răzvan Putină
    De ce dracu nu postați audiențele de aseară??
  • Răzvan Putină Răzvan Putină
    D, cum le stii tu pe toate ,ai gasit deja o scuza pentru cadera libera a Pro tv -ului în audiente! " Plecarea romanilor din tara" ordinarule!
  • Răzvan Putină Răzvan Putină
    Audientele de aseara???
  • Mirel Mirel
    "Liviu Sora" daca mi-o dai pe mata sa fac sex cu ea! A! Ce i-as trage-o ! Cati ani are??

Trimite un comentariu

sus