AUDIENŢE. Noul talent show muzical de la Pro TV - Cântă acum cu mine - nu a impresionat la debut. Producţia a fost sub Asia Express, de la Antena 1, la nivel naţional şi pe publicul comercial. Emisiunea prezentantă de Cabral a fost lider doar la oraşe.
Dacă la nivel naţional cele două programe au fost aproape la egalitate, cu aproximativ 1,4 milioane de privitori, pe publicul tânăr situaţia a fost în favoarea Antenei 1. Asia Express s-a clasat la o diferenţă mai mare, adică a avut un rating de 10,4%, ceea ce înseamnă cifre peste media obişnuită a postului.
Pe intevalul Asia Express(20.00 - 23.30) lucrurile au mers tot în favoarea Antenei 1. Emisiunea prezentată de Gina Pistol a ocupat primul loc pe toate targeturile. Pe naţional a avut o medie 1,3 milioane de privitori. La oraşe a obţinut cifre de aproximativ 800.000 de privitori, iar pe publicul tânăr a avut 430.000 de privitori în medie.
Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele obţinute de show-ul „Cântă acum cu mine”, din 3 martie:
NAŢIONAL. „Cântă acum cu mine”, de Pro TV, s-a clasat pe locul al doilea în toată ţară, însă cu cifre apropiate de primul ocupat de Asia Express. Cele două show-uri au avut o medie de aproximativ 1,4 milioane de privitori pe minut.
Locul trei a fost obţinut de Exatlon, de pe Kanal D, cu o medie de aproximativ 1,1 milioane de privitori.
URBAN. Pro TV a fost lider doar în mediul urban, unde a scos cifre de aproximativ 835.000 de telespecatori pe minut. Antena 1 a ocupat locul doi, cu o medie de 820.000 de privitori.
Kanal D, de pe locul trei, a scos 470.000 de telespectatori pe minut.
COMERCIAL. Pe publicul tânăr, Cântă acum mine s-a clasat pe locul trei, cu cifre de 373.000 de privitori pe minut. Liderul Asia Express a scos o medie de 445.000 de telespectatori pe minut. Kanal D a completat podiumul.
Digi Sport 1 (CFR Cluj - Sepsi) şi Prima TV (Schimb de mame) s-au clasat pe locurile patru şi cinci.
Audienta posturilor TV duminică, 3 martie, pe intervalul emisiunii Cântă acum cu mine (20.00-22.00), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Nr persoane | Rtg% | Shr% | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 1.481.000 | 8.4 | 15.9 |
2 | Pro TV | 1.466.000 | 8.3 | 15.7 |
3 | Kanal D | 1.141.000 | 6.4 | 12.2 |
4 | Romania TV | 511.000 | 2.9 | 5.5 |
5 | Prima TV | 421.000 | 2.4 | 4.5 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV duminică, 3 martie, pe intervalul emisiunii Cântă acum cu mine (20.00-22.00), în mediul URBAN:
URBAN | Nr persoane | Rtg% | Shr% | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 835.000 | 8.7 | 17.2 |
2 | Antena 1 | 822.000 | 8.6 | 16.9 |
3 | Kanal D | 468.000 | 4.9 | 9.6 |
4 | Antena 3 | 258.000 | 2.7 | 5.3 |
5 | Romania TV | 237.000 | 2.5 | 4.9 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV duminică, 3 martie, pe intervalul emisiunii Cântă acum cu mine (20.00-22.00), pe publicul COMERCIAL:
COMERCIAL | Nr persoane | Rtg% | Shr% | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 445.000 | 10.4 | 24.5 |
2 | Pro TV | 373.000 | 8.7 | 20.5 |
3 | Kanal D | 182.000 | 4.2 | 10 |
4 | DigiSport 1 | 66.000 | 1.5 | 3.6 |
5 | Prima TV | 49.000 | 1.1 | 2.7 |
Erau două drag queens în juriu și un concurent evident gay și vă purtați acuma de parcă tot show-ul ar fi fost o paradă LGBT. Cum vedeți unul, gata, nu mai puteți trăi.