Skip to main content

AUDIENŢE. A doua zi de Paşte la TV: serialul Vlad, programul zilei

 
AUDIENŢE. A doua zi de Paşte la TV: serialul Vlad, programul zilei

Serialul Vlad de pe Pro TV a fost singurul program al ultimelor zile care a obţinut cifre mai bune decât Ştirile Pro TV de la ora 19.00.

Publicitate

Pro TV a dominat prime-time-ul de luni, din a doua zi de Paşte.

A doua ediţie a reality-show-ului Insula iubirii, de pe Antena 1, abia s-a văzut în audienţe. Pe publicul tânăr, emisiunea a avut cifre la jumătate faţă de serialul Vlad.

Paginademedia.ro prezintă audienţa programelor de luni, 29 aprilie:

Cel mai urmărit program din a doua zi de Paşte a fost serialul Vlad, care a avut peste 1,6 milioane de telespectatori la nivelul întregii ţări. A fost peste Ştiri Pro TV, care atât sâmbătă cât şi duminică a fost cel mai urmărit program al zilei (cifrele AICI şi AICI).

Clasamentul, la nivel naţional este completat de Ştirile Pro TV de la ora 19.00 şi de emisiunea lui Andi Moisescu, Pe bune?!

Cel mai urmărit program al Antenei 1 a fost Observatorul de la ora 19.00, cu peste 900.000 de telespectatori.

Cel mai urmărit program de pe Kanal D a fost serialul turcesc Preţul fericirii.

Pentru Romania TV, cea mai urmărită emisiune a postului, a fost Cancan.ro, un program cu peste 700.000 de telespectatori la nivel naţional. Emisiunea a fost lider pe tronson la nivel naţional şi la oraşe.

Citeşte şi: AUDIENŢE. Top Programe sâmbătă, 27 aprilie. Ştirile Pro TV, cel mai urmărit program de sâmbătă seara. Iisus din Nazareth, cifre bune pentru Antena 1

Citeşte şi: AUDIENŢE. Ce au ales telespectatorii în ziua de Paşte: ştiri, film, Exatlon

Topul celor mai urmărite programe în a doua zi de Paşte, luni, 29 aprilie, la nivel nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Channel Ora Nr persoane Rtg% Share
1 Vlad Pro TV 20.30 1.603.000 9 19.9
2 Stirile Pro TV 19 Pro TV 19.00 1.075.000 6.1 17.4
3 Pe bune?1 Pro TV 22.10 1.064.000 6 15.3
4 Observaor 19 Antena 1 19.00 917.000 5.2 15.1
5 Pretul fericirii Kanal D 20.00 835.000 4.7 10.6
6 Acces Direct Antena 1 16.50 740.000 4.2 14.2
7 Puterea dragostei - Partea a doua Kanal D 17.00 735.000 4.1 14
8 Cancan.ro Romania TV 23.00 706.000 4 13.5
9 Observator 16.00 Antena 1 16.00 696.000 3.9 14.7
10 Insula iubirii Antena 1 20.00 676.000 3.8 8.9
11 Romania te vede Romania TV 21.00 619.000 3.5 7.5
12 Editie de colectie Romania TV 22.00 580.000 3.3 7.5
13 Observatorul diminetii Antena 1 6.00 576.000 3.2 31.7
14 Suflete tradate National TV 19.05 566.000 3.2 9
15 Observator 12.00 Antena 1 12.00 556.000 3.1 14.6
16 Neatza cu Razvan si Dani Antena 1 7.55 549.000 3.1 15.1
17 Un tata de familie Pro TV 23.15 519.000 2.9 14.6
18 Stirile Kanal D Kanal D 19.00 514.000 2.9 8.4
19 TEO SHOW Kanal D 15.00 513.000 2.9 11.3
20 Ce spun romanii Pro TV 18.00 507.000 2.9 9.4
21 Editie speciala Romania TV 20.00 493.000 2.8 6.7
22 CFR Cluj - Viitorul Constanta DigiSport 1 21.00 479.000 2.7 6
23 Brigada Diverse in Actiune Antena 1 13.50 469.000 2.6 11.1
24 Dragoste si ura National TV 20.00 453.000 2.6 6.1
25 Stiri 16.00 - Romania TV Romania TV 16.00 430.000 2.4 9
26 In cautarea adevarului Kanal D 13.00 429.000 2.4 10.8
27 Stiri 13.00 Romania TV 13.00 423.000 2.4 10.9
28 Stiri 17.00 - Romania TV Romania TV 17.00 417.000 2.4 8.3
29 Puterea dragoste - Prima Parte Kanal D 11.00 413.000 2.3 10.1
30 Stiri 18.00 - Romania TV Romania TV 18.00 398.000 2.2 7.4

Sursa: Kantar Media

Topul celor mai urmărite programe în a doua zi de Paşte, luni, 29 aprilie, în mediul URBAN:

URBAN Channel Ora Nr persoane Rtg% Share
1 Vlad Pro TV 20.30 776.000 8.1 19.3
2 Stirile Pro TV 19 Pro TV 19.00 633.000 6.6 20.2
3 Pe bune?1 Pro TV 22.10 575.000 6 16.1
4 Observaor 19 Antena 1 19.00 458.000 4.8 14.8
5 Pretul fericirii Kanal D 20.00 368.000 3.8 9.4
6 Cancan.ro Romania TV 23.00 368.000 3.8 13.4
7 Acces Direct Antena 1 16.50 332.000 3.5 12.2
8 Insula iubirii Antena 1 20.00 332.000 3.5 8.7
9 Ce spun romanii Pro TV 18.00 316.000 3.3 11.2
10 CFR Cluj - Viitorul Constanta DigiSport 1 21.00 315.000 3.3 7.9
11 Un tata de familie Pro TV 23.15 310.000 3.2 16.4
12 Puterea dragostei - Partea a doua Kanal D 17.00 282.000 2.9 10.3
13 Sinteza zilei Antena 3 21.00 278.000 2.9 7.7
14 Stiri 17.00 - Romania TV Romania TV 17.00 277.000 2.9 10.5
15 Editie speciala Romania TV 20.00 275.000 2.9 7.5
16 Observator 16.00 Antena 1 16.00 269.000 2.8 11.6
17 Romania te vede Romania TV 21.00 263.000 2.7 6.4
18 Stiri 16.00 - Romania TV Romania TV 16.00 243.000 2.5 10.5
19 Neatza cu Razvan si Dani Antena 1 7.55 237.000 2.5 13
20 Observatorul diminetii Antena 1 6.00 236.000 2.5 28.9
21 Stiri 18.00 - Romania TV Romania TV 18.00 224.000 2.3 7.9
22 Stiri 12.00 - Romania TV Romania TV 12.00 222.000 2.3 11.9
23 Stirile Kanal D Kanal D 19.00 221.000 2.3 7.1
24 Editie de colectie Romania TV 22.00 220.000 2.3 5.6
25 Stiri 11.00 Romania TV 11.00 217.000 2.3 10.3
26 La Maruta Pro TV 16.00 208.000 2.2 8.3
27 Suflete tradate National TV 19.05 208.000 2.2 6.5
28 Stiri 13.00 Romania TV 13.00 207.000 2.2 11.1
29 Observator 12.00 Antena 1 12.00 206.000 2.2 11.1
30 Stirii 00.00 Romania TV 00.00 206.000 2.1 12.2

Sursa: Kantar Media

Topul celor mai urmărite programe în a doua zi de Paşte, luni, 29 aprilie, pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Post TV Ora Nr persoane Rtg% Share
1 Vlad Pro TV 20.30 367.000 8.6 26.8
2 Pe bune?1 Pro TV 22.10 321.000 7.5 22.7
3 Stirile Pro TV 19 Pro TV 19.00 249.000 5.8 26.7
4 Un tata de familie Pro TV 23.15 196.000 4.6 25.2
5 Insula iubirii Antena 1 20.00 195.000 4.5 14.4
6 Observaor 19 Antena 1 19.00 140.000 3.3 15.3
7 Ce spun romanii Pro TV 18.00 130.000 3 15.4
8 Puterea dragostei - Partea a doua Kanal D 17.00 126.000 2.9 14.8
9 Pretul fericirii Kanal D 20.00 121.000 2.8 9
10 La Maruta Pro TV 16.00 108.000 2.5 13.8
11 CFR Cluj - Viitorul Constanta DigiSport 1 21.00 105.000 2.4 7.2
12 O noapte la muzeu Pro TV 9.50 99.000 2.3 15.1
13 Observatorul diminetii Antena 1 6.00 90.000 2.1 36.8
14 Femeie in infruntarea destinului (II) Happy Channel 20.00 89.000 2.1 6.8
15 Neatza cu Razvan si Dani Antena 1 7.55 87.000 2 15.1
16 Acces Direct Antena 1 16.50 86.000 2 10.1
17 Yes Man Pro TV 14.10 81.000 1.9 13.5
18 Stirile Kanal D Kanal D 19.00 79.000 1.9 8.6
19 Observator 16.00 Antena 1 16.00 77.000 1.8 11
20 TEO SHOW Kanal D 15.00 75.000 1.8 11.4
21 Puterea dragoste (Partea I) Kanal D 11.00 74.000 1.7 11
22 Doctor Dolittle: Aventura la Hollywood Pro TV 8.00 73.000 1.7 14.8
23 Cancan.ro Romania TV 23.00 72.000 1.7 6.5
24 Observator 12.00 Antena 1 12.00 70.000 1.6 12.4
25 Brigada Diverse in Actiune Antena 1 13.50 69.000 1.6 11.6
26 In cautarea adevarului Kanal D 13.00 65.000 1.5 11.3
27 Stirile Kanal D 12.00 Kanal D 12.00 65.000 1.5 11.4
28 Camera Cafe Antena 1 03.10 60.000 1.4 24.2
29 Super Potriveala Kanal D 22.25 58.000 1.4 4.6
30 CS U Craiova - Sepsi Sf Gheorghe DigiSport 1 18.04 54.000 1.3 6.1

Sursa: Kantar Media

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ciprian Ciprian
    Sigur vor scoate din grilă serialul turcesc "Prețul fericirii". Ce-i de la Kanal D sunt obișnuiți să facă asta.
  • Johnno Johnno
    E de vazut ce se va intampla cu sezonul 2. Multi romani cu siguranta vor viziona Ezel dupa episodul 13 de la PRO. Mai ales ca e si gratuit pe youtube cu subtitrare. E de vazut ce audienta vor mai avea la sezonul 2. Au prins un capital de imagine, dovada ca pot face seriale calitative. Sa faca ceva original acum, in stilul serialelor romanesti HBO.
  • D D
    Stiri cu audiente nu mai postati ? Doar cand e "Antena 1" lider ?
    Aseara, "Ferma" 10.1 pe comercial, iar locul 2 doar 5.9 rating...
  • D D
    Audientele de marti seara unde sunt ? Premiera "Chefi la cutite", locul 2 pe comercial...
  • D D
    "paginademedia", audientele de aseara unde sunt ? Ce a facut "Chefi la cutite" ?
  • Livia Pila Livia Pila
    Nici urma de TVR în topul audientelor. Tragem toate foloasele de pe urma unor incompetenți precum Gradea, Sassu, Darvariu, Tompea, Radulescu-Vochin. . Cărora li se alătură Vornicu, Blebea, Ivașcu.
  • marian marian
    Ma doare in cot de articolul tau si de turci tai , nu urmaresc nici Vlad nu-mi plac asemenea seriale singurele seriale bune erau cele dinainte care la dadea postul Acasa ,
  • carmen carmen
    Da,da! Serialul Vlad este numai pentru intelectuali, ca tine, care nu pun articolul.
  • carmen carmen
    Sa nu uit! Imi place Dolunay difuzat pe PRO 2 de la 21 si bine ca se reia a doua zi pentru ca nu ai cum sa le urmaresti pe toate in acelasi interval orar.Doar ca cei de la Pro 2 transmit cateva minute dintr-un episod,adica il impart in 3 si jumatate(asta-i un minus pentru voi ,pe cand Kanal D difuzeaza integral episodul asa cum a fost filmat de turci.Oricum,sunteti constienti ca majoritatea schimba canalul in timpul reclamelor.
  • marian marian
    Carmen crezi ca daca tu urmaresti serialele mediocre de la turci , trebuie sa le urmareasca toti nu pe toti ii intereseaza turci tai daca ar disparea ar fi mai bine ,
  • Carmen Carmen
    Nu cred in audientele masurate de voi.Noi am urmarit Yasak elma,Kanal D,un serial foarte bun,cu actori frumosi,cu un decor extraordinar si cu o poveste simpla,de viata.Si vorba ceea,comentezi filmul cu cei din jur pe care-i cunosti.Sunt foarte multi cei care-l urmaresc.Nu-mi place Insula iubirii,Ferma,Vlad sau Pe bune,etc.Nu am vazut nici macar vreun episod din acestea.Mi-a placut foarte mult Asia Express si imi place Chefi la cutite.
  • Carmen Carmen
    Nu cred in audientele masurate de voi.Noi am urmarit Yasak elma,Kanal D,un serial foarte bun,cu actori frumosi,cu un decor extraordinar si cu o poveste simpla,de viata.Si vorba ceea,comentezi filmul cu cei din jur pe care-i cunosti.Sunt foarte multi cei care-l urmaresc.Nu-mi place Insula iubirii,Ferma,Vlad sau Pe bune,etc.Nu am vazut nici macar vreun episod din acestea.Mi-a placut foarte mult Asia Express si imi place Chefi la cutite.
  • D D
    Pana si "Pe bune?!" a fost peste...
  • D D
    In sfarsit, ati postati audientele si marti.

    "Insula iubirii a scazut deoarece a fost difuzata în zi de Paste!"
    Serios ? Ai si gasit scuza ? Pai si "Vlad" cum de a crescut (foarte putin) fata de saptamana trecuta ?
  • R R
    Aceasta prezentatoare "Cristina Cioran" a îngropat de tot Acces Direct! Ar face bine să o schimbe,nu e potrivita! Puterea Dragostei de pe Kanal D are aproape dublu pe targetul comercial fata de Acces Direct ,ambele emisiuni sunt pe intervalul 17:00 - 19:00! Insula iubirii a scazut deoarece a fost difuzata în zi de Paste!

Trimite un comentariu

sus