Skip to main content

(P) Dezvoltatori imobilari, reprezentanţi ai Guvernului şi ai administraţiei locale, la aceeaşi masă, în conferinţa „Oraşul meu – Acasă şi la birou”, organizată de News.ro. Care au fost concluziile

 
(P) Dezvoltatori imobilari, reprezentanţi ai Guvernului şi ai administraţiei locale, la aceeaşi masă, în conferinţa „Oraşul meu – Acasă şi la birou”, organizată de News.ro. Care au fost concluziile

Succesul în dezvoltarea durabilă la nivel naţional este asigurat doar de implicarea tuturor actorilor vizaţi, jucătorii implicaţi în dezvoltarea durabilă a oraşelor trebuie să înveţe împreună cum pot implementa mai bine acţiunile prin parteneriatele public-privat, zonele metropolitane şi aglomerările urbane sunt motoarele economice ale unei ţări, precum şi faptul că este esenţial să nu uităm să locuim împreună, sunt câteva dintre concluziile evenimentului de business „Oraşul meu – Acasă şi la birou”, organizat de Agenţia de presă News.ro.

Publicitate

Conferinţa a adus la aceeaşi masă dezvoltatori imobilari, reprezentanţi ai Guvernului şi ai administraţiei locale.

Prezent la eveniment, Ştefan Călin Dumitraşcu, arhitectul-şef al Bucureştiului, a susţinut că Bucureştiul suferă de o tendinţă centrifugă şi izolaţionistă, dar coeziunea este dată tocmai de facilităţile oferite tututor cetăţenilor, nu doar celor mândri că trăiesc în Nord sau în Sud, iar rolul administratiei este de a coaliza aceste tendinţe centrifuge şi de a ajuta oraşul să-şi găseacă o identitate proprie, nu să fie ”Micul Paris”, sub motto-ul ”Let’s make Bucharest great again!”.

El a afirmat că trebuie descurajat transportul cu maşina proprie în Capitală şi trebuie încurajat transportul public, în logica potrivit căreia „oraşele au fost construite pentru oameni, nu pentru maşini”.

Adina Vinţan, expert dezvoltare urbană şi metropolitană, consultant la Banca Mondială, a opinat că zonele metropolitane şi aglomerările urbane sunt motoarele economice ale unei ţări, iar fără investiţii nu există dezvoltare. Studiul prezentat de ea cu privire la zonele urbane a arătat că 15% din locuitori fac naveta către oraşul-nucleu pentru locul de muncă sau pentru studii.

”Cele mai dezvoltate regiuni din Uniunea Europeană şi cele mai productive au în componenţă cel puţin o zonă metropolitană sau o aglomeare urbană mare şi dinamică. Acest lucru se aplică şi în România. Dacă luăm ca exemplu regiunea Nord-Vest, Cluj-Napoca, care e cel mai mare oraş al regiunii, are populaţie de 18% din cea a regiunii şi produce 36% din veniturile firmelor din regiune. Este valabil în toată ţara”, a precizat Adina Vinţan, concluzia sa fiind că metropolele româneşti trebuie să atragă oameni şi investiţii şi au nevoie de o viziune şi măsuri integrate.

În acest context, Mike Hapoianu, directorul general Mindspace România, vorbit despre conceptul de ”flexible working”, devenit ceva normal pentru 75% dintre angajaţi, subliniind că aproape o treime dintre angajaţi (28%) aleg un program de muncă flexibil în locul unei creşteri a bugetului de vacanţă.

”Aproape o treime, 28%, dintre angajaţi, ar alege ”flexible working” faţă de o creştere a indemnizaţiei de vacanţă. În plus, 83% ar alege un job care ofera flexibilitate faţă de un job clasic, unde te duci, stai 8 ore. Acum câţiva ani, conceptul de co-woking era necunoscut”, a spus Hapoianu.

Totodată, potrivit sondajului, efectuat pe 15.000 de participanţi din 80 de ţări, 75% cred că flexible working a devenit ceva normal.

”Circa 50% dintre angajaţi spun că lucrează în afara biroului dedicat cel puţin 50% din timp. În plus, 71% din companii cred că oferirea de birouri flexibile le permite o mai mare atragere de talente”, a mai spus Hapoianu.

Reprezentanţii Guvernului au pus accentul pe necesitatea colaborării între cei implicaţi în dezvoltarea oraşelor, dar şi între aceştia şi locuitori.

Jucătorii implicaţi în dezvoltarea durabilă a oraşelor trebuie să înveţe, împreună, cum pot implementa mai bine acţiunile prin parteneriatele public-private, a fost opinia exprimată de Adriana-Mihaela Udroiu, subsecretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale (MDRAP), care a prezentat mesajul vicepremierului Daniel Suciu. Succesul în dezvoltarea durabilă la nivel naţional este asigurat doar de implicarea tuturor actorilor vizaţi, în contextul în care actorul guvernamental nu este suficient, a completat Csilla Lorincz, coordonator birou Departamentul de Dezvoltare Durabilă, Guvernul României.

”În centrul strategiei de dezvoltare durabilă este cetăţeanul. Succesul depinde de implicarea actorilor vizaţi, actorul guvernamental nu este suficient. Avem nevoie de implicarea celor cărora ne adresăm”, a precizat Lorincz.

Dezvoltatorii imobiliari au vorbit despre business-urile lor şi şi-au prezentat proiectele.

Românii s-au obişnuit, în ultimii ani, să se plângă că nu au nici bani, nici legi, iar conflictele din diverse comunităţi au reprezentat o problemă, dar a venit momentul ca toţi actorii implicaţi să se aşeze la aceeaşi masă şi să discute despre viitor, iar cazul cartierului Coresi este un exemplu în ceea ce priveşte parteneriatele public-private, a afirmat Tatian Diaconu, International Development Leader Ceetrus.

Gabriel Voicu, director de vânzări şi marketing Cosmopolis, a anunţat că celor 3.500 de locuinţe finalizate din Complexul rezidenţial Cosmopolis din Bucureşti, li se vor adăuga 8.000 de locuinţe şi va ajunge la 30.000 de locuitori în 2033.

Numărul de locuinţe care ar putea fi livrate anul viitor în Bucureşti ar putea creşte cu 10%, de la circa 14.000 de unităţi locative care se estimează că vor fi livrate anul acesta, a declarat Viorel Mohorea, new homes sales manager la SVN România.

”Fiecare proiect are nevoie de ”nebunul de serviciu”. Acel om care, dincolo de strategie, crede cu tărie că se poate”, a conchis Tatian Diaconu, International Development Leader Ceetrus.

Evenimentul „Oraşul meu – Acasă şi la birou” a fost organizat de Agenţia de presă News.ro, Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox şi are ca parteneri Ceetrus, SVN Romania, Genesis Property, Sema Parc, Cosmopolis.

Partener instituţional a fost Departamentul de Dezvoltare Durabilă - Guvernul României.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus