Skip to main content

DERAPAJ. Când informaţiile se preiau fără verificare. Presa online l-a dat mort pe Mihai Constantinescu. Medicii infirmă

 
DERAPAJ. Când informaţiile se preiau fără verificare. Presa online l-a dat mort pe Mihai Constantinescu. Medicii infirmă

Preluări în cascadă fără o minimă verificare. Zeci de publicaţii din online au dat astăzi ştiri despre moartea lui Mihai Constantinescu.

Publicitate

Informaţia a fost infirmată în mai puţin de o oră de Spitalul de Urgenţă Floreasca, dar şi de soţia acestuia.

Mai întâi, informaţia a apărut în tabloide. Kanal D, Cancan, Spy sau B1.ro au fost titlurile care au anunţat decesul artistului.

„GATA! S-a întâmplat după 4 luni de COMĂ. România, în lacrimi pentru Mihai Constantinescu”, a titrat B1.ro.

Kanal D: „Breaking News. A murit Mihai Constantinescu”

Ştirea falsă a ajuns însă şi pe agenţia News.ro, care a citat o pagina de Facebook a Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, care a postat următorul mesaj:

„Astăzi a plecat în stele Mihai Constantinescu! Dumnezeu să-i lumineze drumul. Melodiile din copilăria unora dintre noi vor rămâne "dovada'' existenţei lui pe această lume! Drum lin, Mihai ne vom gândi cu bucurie şi preţurie la tine. Dumnezeu să-l ierte!", era mesajul UARF, care a fost şi el şters ulterior depe pagina de Facebook.”

Ulterior, News.ro a updatat ştirea.

Ştirea despre moartea lui Mihai Constantinescu a fost infirmată, pentru Libertatea, de către purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa. Monica Pop, managerul Spitalului de Oftalmologie din Bucureşti şi o apropiată a familiei lui Mihai Constantinescu, a declarat pentru Libertatea că starea de sănătate a artistului se îmbunătăţeşte.

Ştiri asemănătoare au apărut şi pe Digi FM, Profit.ro, Radio România Cultural, Stiripesurse.ro sau ProTV.ro.

FOTO

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ORBservator ORBservator
    Și g4media.ro a lui Tapalaga a luat-o pe ulei. Sunt maeștri le dezinformare și denigrare, in oglindă cu dcnews.ro a lui Voiculescu.
  • 121 121
    Si pe site-ul local livearad.ro a aparut o stire de acest gen
  • Stiripesurse Stiripesurse
    Si siteul de stiri stiripesurse a informat ca a murit Mihai Constantinescu
    https://www.stiripesurse.ro/breaking-mihai-constantinescu-a-murit_1387253.html
  • Fake news stiripesurse Fake news stiripesurse
    De stiripesurse nu ziceti nimic? https://www.stiripesurse.ro/breaking-mihai-constantinescu-a-murit_1387253.html
  • gigi gigi
    "A murit presa din Romania."

    Cine sa verifice sursa? Mai e timp de verificat? In ziua de azi important este sa dai primul stirea.

Trimite un comentariu

sus