Realitatea TV se închide. Prima televiziune de ştiri din România, Realitatea TV, lansată în toamna lui 2001, îşi încetează emisia.
Se va întâmpla mâine (miercuri, 30 octombrie, ultima zi de emisie), după ce CNA nu i-a putut prelungi licenţa de emisie.
CNA a analizat în şedinţa de astăzi prelungirea licenţei Realitatea TV, televiziune lansată în 2001. Membrii au votat împotriva prelungirii, întrucât societatea care operează televiziunea nu a depus documentaţia necesară.
Concret, din cauza faptului că Realitatea Media, aflată în insolvenţă de opt ani, nu are nici acum un plan de reorganizare aprobat, nu a putut depune certificatul fiscal.
Cum s-a votat?
Au fost doar patru voturi pentru prelungirea licenţei, din cei zece membri prezenţi, deşi era nevoie de cel puţin şase pentru ca cererea să fie admisă.
Dorina Rusu, Cristina Pocora, Alex Kocsis şi Răsvan Popescu au fost pentru. Împotrivă au fost: Monica Gubernat, Ramona Sorescu, Nicolaie Bălaşa, Gabriel Tufeanu şi Radu Herjeu.
Orsolya Borsos n-a votat nici pentru şi nici împotrivă, argumentând că din punctul său de vedere, nu era necesar un vot, ci trebuia doar ca forul să „ia la cunoştinţă” că postul nu a îndeplinit condiţiile privind solicitarea de prelungire a licenţei.
Speţa a fost catalogată de unii membri drept „simplă”, adică dacă documentaţia nu este completă, membrii nu pot prelungi licenţa. Alţi membri au considerat că, în ciuda acestui fapt, CNA nu ar trebui să se substituie unei instanţe (televiziunea este în insolvenţă şi un nou termen este stabilit pentru ianuarie 2020).
UPDATE. La scurt timp după ce a votat neprelungirea licenţei Realitatea TV, consiliul a aprobat, în unanimitate, modificarea licenţei Realitatea Plus, operată de compania Geopol International, a lui Cozmin Guşă.
Concret, Realitatea Plus va avea aceeaşi emisie ca cea pe care Realitatea TV a avut-o până acum. Pe de altă parte, postul nu este în lista must carry şi nu se află în grilele tuturor cabliştilor, aşa cum era Realitatea TV.
Din datele prezentate de biroul tehnic al CNA, postul este prezent în grila unor mici cablişti şi sunt în discuţii cu UPC şi RCS.
Edward Pastia, director editorial Realitatea TV:
„Rugămintea Realitatea TV este să judecaţi chestiunea în ansamblu. În ultimele zile s au prezentat punctele de vedere ale tuturor părţilor, inclusiv ANAF. Noi am făcut tot ce a stat în putinţă, de la angajaţi la acţionari, tot ce alţii au stricat. Din punct nostru de vedere planul de reorganizare este valid.
Am condus câteva sute de oameni şi pot spune cu certitudine că indiferent unde vom fi, vom fi Realitatea.
Nu avem cum să umplem vidul legislativ din Legea audiovizualului, nu avem cum să reparăm legea Insolvenţei. Sigur că ne-am asumat şi noi şi angajaţii, însă am prestat cu capul sus, considerând fiecare dintre noi că îşi face treaba de jurnalist.
Este un moment extrem de dificil pentru noi, dar sunt convins că Realitatea, într-un fel sau altul, îşi va găsi dreptatea. Iar cei care v-au pus în situaţia de a decide ceea ce ar trebui să decideţi, pe noi în situaţia ingrată de a găsi tot felul de soluţii, până la urmă vor fi aflaţi.”
Cristina Pocora, membru CNA:
„Aşa cum am reacţionat şi acum am acţionat în interiorul Consiliului şi când a fost vorba de televiziunea Estrada şi am spus că îmi este greu să fac paşii în a închide o televiziune, acelaşi lucru spun şi astăzi.
În urma discuţiilor pe care le-am avut, este un lucru dificil şi greu de vizualizat pentru mine să închid o televiziune. Spre deosebire de Estrada, aici avem o televiziune de ştiri şi din punctul meu de vedere, o televiziune de ştiri importantă pentru foarte mulţi cetăţeni. Serveşte de o bună bucată de timp cetăţenii României.
Momentul mi se pare foarte delicat fiind în campanie electorală şi cred că e important să avem cât mai multe canale, cât mai multe voci pe care să se transmită, să se dezbată, pentru ca cetăţenii să dezbată, să aleagă.
Nu mi se pare corect ca noi să decidem înaintea unui judecător, într-o speţă care nu ne vizează pe noi. Situaţia lor juridică trebuie, mai întâi, să se închidă.
Cred că Realitatea TV trebuie să emită în continuare, indiferent în ce partid se înscrie domnul Guşă.”
Alex Kocsis, membru CNA:
„Din punctul meu de vedere, raţionamentul după care trebuie să ne ghidăm este realizativ simplu.
CNA este unica autoritate de reglementare în domeniul Audiovizualului. Pe mine, ca membru CNA, nu mă interesează să învăţ legea insolvenţei. (...)
Noi, ca instituţie, trebuie să apărăm interesul publicului, Realitatea TV are un punblic important care doreşte să se informeze de la acest post de televiziune.
Dacă vrem ca aceste datorii să fie plătite, o televiziune trebuie să-şi păstreze bunul cel mai de preţ, adică această licenţă.
Publicul va fi prejudiciat, statul va fi prejudiciat. Dacă noi acordăm această prelungire, absolut nimeni nu va fi prejudiciat.
Radu Herjeu, membru CNA:
„Este cea mai românească dezbatere din CNA, din ultimii cinci ani. Adică, hai să fim băieţi buni şi să ignorăm dacă sunt mici problemuşe, pe ici pe colo, că merge şi aşa.
Eu aş vrea să pot să fac abstracţie de certificatul de atestare fiscală, aş vrea să fac abstracţie de ce spune legea, dar nu pot.
Nu pot, pentru că dacă fac abstracţie, cineva o să mă întrebe de ce fac abstracţie. Eventual, cei care chiar au un prejudiciu, şi anume televiziunile care chiar şi-au plătit datoriile la stat şi cărora, probabil, nu o să li se pară corect că CNA-ul face abstracţie de faptul că un post aflat în insolvenţă, cu datorii curente şi vechi, doar aşa, pentru că vrea să facă abstracţie de ceea ce îi cere legea.
Deci există un prejudiciu, chiar dacă nu este direct. (...) Pentru mine, au datorii şi legea spune că nu trebuie să ai datorii şi doi, nu au plan de reorganizare. Eu sunt legat de mâini şi de picioare ca om care vrea să aplice o lege.
Monica Gubernat, preşedinte CNA:
Toţi radiodifuzorii trebuie să fie trataţi egal, indiferent cine sunt.
Răsvan Popescu, membru CNA:
„Suntem într-o situaţie ingrată şi regretabilă. Dispariţia postului ar duce la un peisaj dezechilibrat. Eu cred că licenţa ar putea fi prelungită până când instanţa se va pronunţa.
Dar, în cazul în care decizia finală le va fi defavorabilă, mai departe urmează procedura de faliment şi în scurt timp imposibilitatea de a mai emite.”
Dorina Rusu, membru CNA:
„Speram că în întâlnirea de ieri cu cei de la ANAF să aibă nişte rezultate concrete. După întâlnirea de ieri, fiecare a plecat cu opiniile cu care a venit.
Aşa mi-am păstrat şi eu poziţia, din moment ce nu a intervenit nimic nou. Nu cred că este în interesul public ca Realitatea să se închidă. Mai ales în campanie electorală. Ar fi un lucru care nu e în regulă pentru democraţie.
Nu cred că este normal ca noi, CNA, să decidem soarta unei televiziuni care se află într-un proces în instanţă.
Cred că dacă Realitatea intră în faliment, nu mai există nici un fel de şansă ca statul să-şi recupereze datoriile.”
Orsolya Borsos, membru CNA:
„Sunt perfect de acord că interesul publicului trebuie servit şi nu ar trebui să fim în situaţia aceasta ingrată. Părerea mea este că libertatea de exprimare primează oricum şi nu ar trebui să fie condiţionată de situaţia unei firme.
Dar în acelaşi timp, eu nu pot să trec peste punctul de vedere al juridicului şi din câte am înţeles, noi nu decidem, ci trebuie să luăm act de neîndeplinirea condiţiilor legale.
Eu cred că sunt legată de mâini şi nu pot să decid, fiindcă nu pot să trec de această menţiune a serviciului juridic. Desigur că sunt deschisă la orice soluţie juridică să ajut Realitatea TV, pentru că acest post are ce căuta în peisajul media.
Ramona Sorescu, membru CNA:
„Cred că toţi suntem de acord că găsirea unei portiţe legale ne-ar fi bucurat pe toţi, dar atâta timp cât departamentul nostru juridic ne spune că nu avem variantă şi legea este foarte clară când spune că datoriile în certificatul fiscal nu trebuie să existe, nu văd cum am putea să dăm un vot favorabil.”
Ştire în curs de actualizare
Citeşte şi:
ACUM 15 ani. Povestea Realitatea TV, spusă de fondatorul Silviu Prigoană. Imagini de arhivă, cu Gâdea, Badea, Mădălin Ionescu şi alţii
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
ACUM REALIZAM CA ROMANIA AR MAI AVEA SANSA DOAR DACA AR FI INSUSITA DE STATE PUTERNICE...DEJA ESTE COLONIE ; DE STRAINI CE SIGUR AR PUTEA FACE CEVA CU ACEST TERITORIU....OCUPANTII SUNT DECLASATI MAJORITAR...MORTI VII...ATAT !!!!
Pentru că legea nu poate să fie pentru unii mumă și pentru alții ciumă, nu?
Ceea ce este de neînțeles pentru mine este faptul că Realitatea TV este în insolvență de 8 ani!! Cum este posibil așa ceva? Iată un subiect foarte interesant pe care Pagina De Media ar putea să-l abordeze cu inegalabila sa imparțialitate...