AUDIENŢE. Vocea României a coborât aseară în clasamentul de audienţă la nivelul întregii ţări, pe un loc cu care nu a prea fost obişnuită: trei, după finala iUmor şi un serial turcesc.
iUmor a fost vineri seara vocea întâi, pe publicul comercial, iar Kanal D a condus la nivel naţional.
Depăşită pe publlicul comercial de Antena 1 şi de Kanal D, la nivel naţional, show-ul de talente a fost lider doar la oraşe, cu ultima semifinală din sezon.
iUmor, care a avut aseară ediţia finală, a dominat pe publicul comercial, atât pe intervalul Vocea României (20.30 - 00.00), cât şi pe cel al show-ului iUmor, care a fost mai lung (20.00 - 00.50).
Este pentru a doua oară în acest sezon când Vocea României este bătută de iUmor, pe publicul comercial, zonă pe care Pro TV este greu de depăşit. Prima dată s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni, când show-ul Antenei 1 a avut o ediţie specială, cu roasturi (detalii, AICI).
Săptămâna trecută, Vocea a fost depăşită doar la nivel naţional, de Kanal D, după cum Paginademedia.ro a notat AICI.
Paginademedia.ro vă prezintă audienţele posturilor TV, aseară, pe intervalul live-urilor Vocea României (20:30-00:00):
NAŢIONAL. La nivelul naţional, Pro TV a fost vocea a treia. Show-ul de talente a avut peste 1,1 milioane de telespectatori în fiecare minut. Dar a fost depăşit de Antena 1 şi de Kanal D, fiecare cu peste 1,2 milioane de telespectatori.
Antena 1 a avut pe interval finala emisiunii iUmor, în timp ce Kanal D a difuzat un nou episod al serialului turcesc Gulperi.
URBAN. Vocea a fost prima la oraşe. Pro TV a avut o medie de aproape 710.000 de orăşeni întreaga seară. A avut un plus de 100.000 de persoane peste locul al doilea, ocupat de Antena 1.
Kanal D, de pe poziţia a treia, a fost urmărit de aproape 550.000 de persoane, media.
COMERCIAL. Antena 1 a fost lider fără drept de apel, la bătaie cu Vocea României. Postul Intact, cu finala iUmor pe interval, a avut o medie de 330.000 de persoane, pe publicul tânăr, al celor cu vârste între 18 şi 49 de ani, şi o cotă de piaţă de 23%.
Live-ul Vocea României s-a apropiat de 290.000 de persoane (cifre peste săptămâna trecută) şi o cotă de piaţă de 20%.
Poziţie bună pentru Digi Sport 1, care aseară a avut meciul de fotbal Dinamo - Sepsi Sfântu Gheorghe.
Audienţa posturilor TV vineri, 13 decembrie, pe intervalul semifinalei Vocea României (20.30-00.00), la nivel NAŢIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 1.277.000 | 7.2 | 17 |
2 | Kanal D | 1.228.000 | 6.9 | 16.3 |
3 | Pro TV | 1.134.000 | 6.4 | 15.1 |
4 | Romania TV | 415.000 | 2.3 | 5.5 |
5 | Antena 3 | 267.000 | 1.5 | 3.5 |
6 | National TV | 228.000 | 1.3 | 3 |
7 | Pro Cinema | 209.000 | 1.2 | 2.8 |
8 | DigiSport 1 | 188.000 | 1.1 | 2.5 |
9 | TVR 2 | 175.000 | 1 | 2.3 |
10 | Prima TV | 168.000 | 0.9 | 2.2 |
Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA
Audienţa posturilor TV vineri, 13 decembrie, pe intervalul semifinalei Vocea României (20.30-00.00), în mediul URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 708.000 | 7.4 | 18 |
2 | Antena 1 | 608.000 | 6.4 | 15.4 |
3 | Kanal D | 546.000 | 5.7 | 13.8 |
4 | Romania TV | 221.000 | 2.3 | 5.6 |
5 | DigiSport 1 | 163.000 | 1.7 | 4.1 |
6 | Antena 3 | 154.000 | 1.6 | 3.9 |
7 | National TV | 115.000 | 1.2 | 2.9 |
8 | Pro Cinema | 91.000 | 1 | 2.3 |
9 | TVR 1 | 78.000 | 0.8 | 2 |
10 | Prima TV | 75.000 | 0.8 | 1.9 |
Audienţa posturilor TV vineri, 13 decembrie, pe intervalul semifinalei Vocea României (20.30-00.00), pe publicul COMERCIAL:
COMERCIAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 328.000 | 7.6 | 23 |
2 | Pro TV | 287.000 | 6.7 | 20.1 |
3 | Kanal D | 144.000 | 3.3 | 10.1 |
4 | DigiSport 1 | 75.000 | 1.8 | 5.3 |
5 | National TV | 50.000 | 1.2 | 3.5 |
6 | Prima TV | 34.000 | 0.8 | 2.4 |
7 | Pro Cinema | 32.000 | 0.7 | 2.2 |
8 | Romania TV | 27.000 | 0.6 | 1.9 |
9 | Antena 3 | 26.000 | 0.6 | 1.8 |
10 | Diva | 26.000 | 0.6 | 1.9 |
Comentarii