Skip to main content

AUDIENŢE TV. Imperiul leilor, la debut. Au fost lei la oraşe şi pe publicul comercial. Ce a făcut Sacrificiul, în noul sezon

 
Sursa foto: Pro TV
Sursa foto: Pro TV

AUDIENŢE. „Talent-show-ul” cu antreprenori, Imperiul leilor, de la Pro TV a fost primul la oraşe şi pe publicul tânăr, cu ediţia de debut. Kanal D a fost lider, la nivel naţional.

Publicitate

Antena 1, cu al doilea sezon al serialului Sacrificiul, a avut poziţia a doua la nivel naţional şi pe publicul tânăr.

Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele obţinute de noua emisiune Imperiul leilor:

NAŢIONAL. Pro TV a avut poziţia a treia, la nivel naţional. Postul a fost urmărit de peste 1,1 milioane de telespectatori în fiecare minut, fiind depăşit de Kanal D şi Antena 1.

Kanal D a avut primul loc, cu 1,5 milioane de telespectatori, cu serialul turcesc Mă numesc Zuleyha. Antena 1 a fost pe doi, cu debutul noului sezon al serialului Sacrificiul: peste 1,2 milioane de telespectatori, media.

URBAN. Pro TV a fost prima opţiune la oraşe, cu aproape 700.000 de telespectatori, media, pentru Imperiul leilor. A fost la câteva zeci de mii se persoane distanţă de locul secund, ocupat de Kanal D.

Sacrificiul Antenei 1 a fost pe poziţia a treia cu puţin peste jumătate de milion de telespectatori

COMERCIAL. Cifre bune pentru Pro TV şi pe publicul comercial, unde a avut poziţie de lider. Aproape 400.000 de telespectatori tineri, pentru noul format al Pro TV, şi o cotă de piaţă de 28%.

Antena 1, de pe poziţia secundă, a obşinut cifre în media postului, 215.000 de persoane, media, şi o cotă de piaţă de 15,6%.

Audienta posturilor TV miercuri, 12 februarie, pe intervalul emisiunii Imperiul leilor (20.30-22.30), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Kanal D 1.520.000 8.7 18.2
2 Antena 1 1.251.000 7.1 15
3 Pro TV 1.133.000 6.5 13.5
4 Romania TV 523.000 3 6.3
5 Antena 3 463.000 2.6 5.5
6 TVR 2 390.000 2.2 4.7
7 Prima TV 244.000 1.4 2.9
8 National TV 200.000 1.1 2.4
9 TVR 1 170.000 1 2
10 Pro 2 164.000 0.9 2

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV miercuri, 12 februarie, pe intervalul emisiunii Imperiul leilor (20.30-22.30), în mediul URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 695.000 7.3 16.1
2 Kanal D 624.000 6.6 14.5
3 Antena 1 517.000 5.4 12
4 Antena 3 298.000 3.1 6.9
5 Romania TV 268.000 2.8 6.2
6 TVR 2 177.000 1.9 4.1
7 Prima TV 150.000 1.6 3.5
8 National TV 100.000 1.1 2.3
9 TVR 1 96.000 1 2.2
10 B1TV 78.000 0.8 1.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV miercuri, 12 februarie, pe intervalul emisiunii Imperiul leilor (20.30-22.30), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 387.000 9.1 28
2 Antena 1 215.000 5.1 15.6
3 Kanal D 173.000 4.1 12.6
4 Romania TV 40.000 0.9 2.9
5 Antena 3 38.000 0.9 2.7
6 Prima TV 37.000 0.9 2.7
7 Pro Cinema 36.000 0.9 2.6
8 National TV 33.000 0.8 2.4
9 TVR 2 29.000 0.7 2.1
10 Diva 27.000 0.6 1.9

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • marian marian
    Adrian a-i perfecta dreptate publicul roman prefera altceva gen vulpita draguseanca cruduta sau manele .
  • marian marian
    Emisiunea este buna ,poate o sa mai scada ,Valentin fiecare cu placerile lui stiu ca esti un impatimit al telenovelelor si eu prefer Vlad este cu muuuuuuuuult mai bun decat telenovela antenei audienta depe site-ul pro este corecta , emisiunea Pe bune a avut record de audienta aseara .
  • oana oana
    ce sa faci cu sacrificiul, jale totala aseara, nu am vazut un scenariu asa vag , parca scris de o fetita de 10 ani..
  • adrian adrian
    Adevarul este ca emisiunea e pentru oameni activi cu bani. Nu se prea potriveste cu publicul romanesc in general si cu cel care are timp sa se uite la televizor in special. Debut f bun pe curiozitatea premierei. Ma indoiesc ca va face succes pana la final. Intentia este f buna, dar nepotrivita pt publicul de la noi care nu e foarte prietenos cu antreprenoriatul si initiativa ptivata. E totusi o surpriza.
  • Adi Adi
    Nu ii dau viață lungă. Protv parcă nu mai e ce a fost odată.
  • FOXY FOXY
    sez 2 sacrificiul jale tai, cei scenariul asa de prost, siropeala aia....
  • Valentin Valentin
    Nu îmi place Imperiul leilor este o emisiune doar pentru cei bogați care vor să facă afaceri la TV !! Mai bine serialul Sacrificiul !

Trimite un comentariu

sus