Skip to main content

AUDIENŢE TV în prime-time. Kanal D, a doua televiziune în prime-time, în toată ţara şi la oraşe. Antena 1, cifre mai mici faţă de decembrie

 
Sursa foto: www.pexels.com
Sursa foto: www.pexels.com

AUDIENŢE TV Prime-Time. Ianuarie, lună slabă la capitolul producţii TV, dar cu audienţe bune. Cu mici excepţii, televiziunile au obţinut luna trecută ratinguri în creştere.

Publicitate

Câştigătorul lunii trecute a fost Kanal D, post care a urcat pe locul al doilea în audienţe, la nivel naţional şi la oraşe, în prime-time (intervalul 19.00 - 23.00). Cu o reţetă care nu a dat greş: serialul turcesc.

Antena 1 a pus la bătaie, în prime-time, în timpul săptămânii, reluări, din iUmor şi seria de emisiuni cu Nea Mărin, Poftiţi pe la noi. O reţetă care a „slăbit” din audienţa postului.

Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele lunii IANUARIE, în intervalul prime-time (19.00 - 23.00):

NAŢIONAL. Pro TV a fost cel mai urmărit post de televiziune, luna trecută, cu peste 1,5 milioane de telespectatori, media, seară de seară.

Kanal D a revenit a doua cea mai urmărită televiziune generalistă. Pe fondul „hibernării” Antenei 1, care a difuzat în timpul săptămânii reluări din iUmor şi Nea Mărin - Poftiţi pe la noi, Kanal D a reuşit să urce bine pe a doua poziţie, mai ales cu serialelel turceşti.

Antena 1 a fost printre puţinele posturi care au scăzut în audienţe, în luna ianuarie. Postul a avut puţin peste un milion de privitori, media, în scădere cu mai bine de 150.000 de telespectatori.

Un alt post care a ieşit „pe minus” a fost TVR 1, care a avut luna trecută, seara, o medie de 177.000 de telespectatori, pe intervalul de maximă audienţă. Media naţională.

Televiziuni de ştiri. Romania TV a fost de neoprit. A fost televiziunea de ştiri cu cei mai mulţi telespectatori, la nivel naţional, cu o medie de 600.000 de privitori din întreaga ţară, în prime-time.

Antena 3, imediat după RTV, a fost la distanţă, cu o medie de 385.000 de persoane, din întreaga ţară, media din intervalul de mare audienţă.

B1 TV a fost în uşoară creştere, de pe poziţia 15 în clasamentul general, pe 13, cu o medie de 113.000 de privitori.

Imediat după a fost Digi24, cu cifre aproape la egalitate.

Realitatea Plus, aflată pe locul 18 în clasamentul general al audienţelor, a avut cifre în scădere.

URBAN. Pro TV a obţinut, în mediul urban, o medie de aproape 800.000 de telespectatori, în creştere faţă de luna decembrie. Un trend natural în lunile reci.

Antena 1, însă, nu s-a încadrat în trend. Postul a ieşit pe minus şi la oraşe. Minus un punct de rating, declin care a trimis televiziunea pe locul al treilea în audienţe.

Kanal D a fost pe plus, cu o medie de peste 540.000 de telespectatori în prime-time. Reţeta? În principal serialele turceşti, Gulperi şi Mă numesc Zuleyha.

Romania TV şi Antena 3 completează top cinci al celor mai urmărite televiziuni, în prime-time, la oraşe. RTV a avut o medie de 325.000 de orăşeni, în prime-time, în timp ce Antena 3 a avut 244.000.

Digi24 a urcat în audienţe în luna ianaurie, pe 10, peste B1 TV. Televiziunea de ştiri a fost urmărită luna trecută de o medie de 77.000 de persoane, de la oraşe, pe intervalul de mare audienţă. B1 TV, imediat după Digi24, cu o medie de 71.000 de persoane.

COMERCIAL. Podiumul pe publicul comercial (18 - 49 de ani) rămâne aceleaşi ca şi în celelalte luni din an: Pro TV, Antena 1 şi Kanal D. Pro TV a fost liderul audienţelor, cu o medie de 385.000 de privitori, media în intervalul de mare audienţă. Postul a fost în creştere faţă de luna decembrie când era urmăritde 350.000 de persoane.

Antena 1 a scăzut în luna ianuarie, cu câteva zeci de mii de persoane, la o mdie de aproape 230.000 de persoane, în intervalul de mare audienţă.

Kanal D, de pe poziţia a treia, a crescut până la o medie de 170.000 de persoane.

Pauza competiţională s-a simţit în audienţele Digi Sport 1, care a coborât pe poziţia 10, după ce în decembrie a fost pe patru.

Romania TV a fost pe poziţia a patra în topul audienţelor, cu o medie de 40.000 de persoane tinere.

Audienţa posturilor TV în lunile DECEMBRIE 2019 şi IANUARIE 2020, după media în PRIME-TIME (intervalul de maximă audienţă, 19.00 - 23.00), la nivel NAŢIONAL:

 

  NATIONAL dec 2019 Persoane Rtg% Share   NATIONAL ian 2020 Mii persoane Share Rtg%
1 Pro TV 1474 8.3 17.8   Pro TV 1506 8.6 18.3
2 Antena 1 1242 7.0 15   Kanal D 1306 7.4 15.9
3 Kanal D 1135 6.4 13.7   Antena 1 1085 6.2 13.2
4 Romania TV 568 3.2 6.9   Romania TV 602 3.4 7.3
5 Antena 3 363 2.0 4.4   Antena 3 385 2.2 4.7
6 National TV 250 1.4 3   National TV 237 1.4 2.9
7 Prima TV 233 1.3 2.8   Prima TV 232 1.3 2.8
8 TVR 1 190 1.1 2.3   Pro Cinema 180 1.0 2.2
9 DigiSport 1 184 1.0 2.2   TVR 1 177 1.0 2.2
10 TVR 2 161 0.9 1.9   TVR 2 164 0.9 2
11 Pro Cinema 159 0.9 1.9   Pro 2 164 0.9 2
12 Pro 2 137 0.8 1.7   Antena Stars 133 0.8 1.6
13 Antena Stars 126 0.7 1.5   B1TV 113 0.6 1.4
14 ETNO 117 0.7 1.4   Digi 24 105 0.6 1.3
15 B1TV 108 0.6 1.3   Happy Channel 94 0.5 1.1
16 Diva 91 0.5 1.1   Boomerang 88 0.5 1.1
17 Digi 24 88 0.5 1.1   ETNO 86 0.5 1
18 Boomerang 82 0.5 1   Realitatea Plus 77 0.4 0.9
19 Realitatea Plus 79 0.4 1   Cartoon Network 72 0.4 0.9
20 Happy Channel 78 0.4 0.9   DigiSport 1 66 0.4 0.8
21 Cartoon Network 69 0.4 0.8   Film Cafe 62 0.4 0.7
22 AXN 60 0.3 0.7   AXN 61 0.4 0.7
23 Film Cafe 56 0.3 0.7   Nickelodeon 53 0.3 0.6
24 Favorit TV 51 0.3 0.6   Diva 52 0.3 0.6
25 Look Plus 48 0.3 0.6   Disney Junior 47 0.3 0.6
26 Nickelodeon 48 0.3 0.6   Favorit TV 38 0.2 0.5
27 Disney Junior 45 0.3 0.5   Paramount 35 0.2 0.4
28 Minimax 41 0.2 0.5   Nick JR 34 0.2 0.4
29 TNT 39 0.2 0.5   Minimax 34 0.2 0.4
30 Pro Gold 34 0.2 0.4   TNT 34 0.2 0.4
31 Nick JR 34 0.2 0.4   N24 PLUS 32 0.2 0.4
32 Paramount 31 0.2 0.4   TV1000 32 0.2 0.4
33 Telekom Sport 1 30 0.2 0.4   Pro Gold 30 0.2 0.4
34 Eurosport 1 29 0.2 0.4   Disney 30 0.2 0.4
35 Disney 29 0.2 0.3   TLC 28 0.2 0.3
36 TLC 26 0.2 0.3   DigiSport 2 26 0.2 0.3
37 Pro X 25 0.1 0.3   Comedy Central 25 0.1 0.3
38 DigiSport 2 24 0.1 0.3   Eurosport 1 24 0.1 0.3
39 Comedy Central 22 0.1 0.3   Pro X 24 0.1 0.3
40 TV1000 21 0.1 0.3   History 23 0.1 0.3
41 N24 PLUS 21 0.1 0.2   AMC 23 0.1 0.3
42 National Geographic 18 0.1 0.2   National Geographic 20 0.1 0.2
43 History 18 0.1 0.2   AXN White 18 0.1 0.2
44 TV Paprika 17 0.1 0.2   Nicktoons 18 0.1 0.2
45 AMC 16 0.1 0.2   Look Plus 17 0.1 0.2
46 Kiss TV 15 0.1 0.2   Bollywood TV 17 0.1 0.2
47 AXN White 15 0.1 0.2   Discovery 16 0.1 0.2
48 TVR 3 15 0.1 0.2   TV Paprika 16 0.1 0.2
49 Discovery 14 0.1 0.2   TVR 3 16 0.1 0.2
50 DigiSport 3 14 0.1 0.2   AXN Black 15 0.1 0.2
51 Nicktoons 13 0.1 0.2   National Geographic Wild 13 0.1 0.2
52 Eurosport 2 13 0.1 0.2   Eurosport 2 11 0.1 0.1
53 National Geographic Wild 12 0.1 0.1   DigiSport 3 10 0.1 0.1
54 ZU TV 11 0.1 0.1   Kiss TV 10 0.1 0.1
55 AXN Black 10 0.1 0.1   Telekom Sport 1 9 0.1 0.1
56 Look Sport 10 0.1 0.1   DigiSport 4 7 0.0 0.1
57 Bollywood TV 9 0.1 0.1   ZU TV 6 0.0 0.1
58 Travel Channel 9 0.1 0.1   U TV 6 0.0 0.1
59 DigiSport 4 7 0.0 0.1   Look Sport 5 0.0 0.1
60 Taraf TV 5 0.0 0.1   Magic TV 5 0.0 0.1
61 U TV 5 0.0 0.1   Travel Channel 4 0.0 0.1
62 Music Channel 4 0.0 0.1   E! Entertainment 4 0.0 0
63 Animal Planet 4 0.0 0.1   Taraf TV 3 0.0 0
64 Magic TV 4 0.0 0   Hit Music 3 0.0 0
65 E! Entertainment 4 0.0 0   Music Channel 3 0.0 0
66 Hit Music 3 0.0 0   Telekom Sport 3 2 0.0 0
67 Telekom Sport 3 2 0.0 0   VH1 2 0.0 0
68 VH1 1 0.0 0   Animal Planet 1 0.0 0
69 Rock TV 1 0.0 0   Rock TV 1 0.0 0
70 MTV 0 0.0 0   MTV 1 0.0 0

 

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Audienţa posturilor TV în lunile DECEMBRIE 2019 şi IANUARIE 2020, după media în PRIME-TIME (intervalul de maximă audienţă, 19.00 - 23.00), la nivel URBAN:

 

  URBAN dec 2019 Persoane Rtg% Share   URBAN ian 2020 Mii persoane Rtg% Share
1 Pro TV 723 7.6 17.3   Pro TV 799 8.4 19
2 Antena 1 602 6.3 14.4   Kanal D 545 5.7 13
3 Kanal D 484 5.1 11.6   Antena 1 488 5.1 11.6
4 Romania TV 310 3.2 7.4   Romania TV 325 3.4 7.7
5 Antena 3 226 2.4 5.4   Antena 3 244 2.6 5.8
6 DigiSport 1 135 1.4 3.2   National TV 118 1.2 2.8
7 National TV 119 1.2 2.8   Prima TV 101 1.1 2.4
8 Prima TV 98 1.0 2.3   TVR 1 94 1.0 2.2
9 TVR 1 96 1.0 2.3   TVR 2 87 0.9 2.1
10 TVR 2 81 0.8 1.9   Digi 24 77 0.8 1.8
11 B1TV 67 0.7 1.6   B1TV 71 0.7 1.7
12 Digi 24 63 0.7 1.5   Pro Cinema 69 0.7 1.6
13 Diva 58 0.6 1.4   Pro 2 62 0.7 1.5
14 Pro 2 54 0.6 1.3   Antena Stars 60 0.6 1.4
15 Antena Stars 53 0.6 1.3   Happy Channel 54 0.6 1.3
16 Pro Cinema 52 0.6 1.3   DigiSport 1 50 0.5 1.2
17 Realitatea Plus 50 0.5 1.2   Realitatea Plus 48 0.5 1.1
18 Happy Channel 46 0.5 1.1   Boomerang 43 0.5 1
19 Boomerang 39 0.4 0.9   Diva 39 0.4 0.9
20 AXN 37 0.4 0.9   Cartoon Network 39 0.4 0.9
21 Cartoon Network 36 0.4 0.9   AXN 37 0.4 0.9
22 ETNO 34 0.4 0.8   Film Cafe 32 0.3 0.8
23 Film Cafe 28 0.3 0.7   Disney Junior 32 0.3 0.8
24 Disney Junior 25 0.3 0.6   Nickelodeon 28 0.3 0.7
25 Eurosport 1 21 0.2 0.5   ETNO 25 0.3 0.6
26 Nickelodeon 21 0.2 0.5   Paramount 21 0.2 0.5
27 Nick JR 20 0.2 0.5   Comedy Central 21 0.2 0.5
28 TNT 20 0.2 0.5   TLC 20 0.2 0.5
29 Minimax 20 0.2 0.5   Nick JR 19 0.2 0.5
30 Paramount 19 0.2 0.5   History 19 0.2 0.5
31 TLC 18 0.2 0.4   Eurosport 1 19 0.2 0.4
32 Comedy Central 18 0.2 0.4   DigiSport 2 19 0.2 0.4
33 DigiSport 2 17 0.2 0.4   TNT 18 0.2 0.4
34 Look Plus 17 0.2 0.4   Minimax 16 0.2 0.4
35 Disney 17 0.2 0.4   Disney 16 0.2 0.4
36 Favorit TV 17 0.2 0.4   TV1000 16 0.2 0.4
37 History 15 0.2 0.4   National Geographic 14 0.2 0.3
38 Telekom Sport 1 14 0.1 0.3   Pro X 14 0.2 0.3
39 TV Paprika 14 0.1 0.3   Discovery 14 0.1 0.3
40 National Geographic 13 0.1 0.3   AMC 12 0.1 0.3
41 Pro X 13 0.1 0.3   Favorit TV 12 0.1 0.3
42 TV1000 12 0.1 0.3   TV Paprika 12 0.1 0.3
43 Discovery 11 0.1 0.3   Bollywood TV 12 0.1 0.3
44 DigiSport 3 10 0.1 0.2   AXN White 10 0.1 0.2
45 Eurosport 2 9 0.1 0.2   AXN Black 9 0.1 0.2
46 Kiss TV 9 0.1 0.2   Eurosport 2 9 0.1 0.2
47 Travel Channel 7 0.1 0.2   N24 PLUS 8 0.1 0.2
48 Nicktoons 7 0.1 0.2   TVR 3 8 0.1 0.2
49 TVR 3 7 0.1 0.2   DigiSport 3 8 0.1 0.2
50 National Geographic Wild 7 0.1 0.2   Nicktoons 7 0.1 0.2
51 AMC 7 0.1 0.2   Pro Gold 7 0.1 0.2
52 Bollywood TV 6 0.1 0.1   Look Plus 7 0.1 0.2
53 Pro Gold 6 0.1 0.1   National Geographic Wild 7 0.1 0.2
54 AXN White 6 0.1 0.1   Kiss TV 5 0.1 0.1
55 AXN Black 5 0.1 0.1   DigiSport 4 5 0.1 0.1
56 N24 PLUS 5 0.1 0.1   U TV 4 0.1 0.1
57 DigiSport 4 5 0.1 0.1   Magic TV 4 0.0 0.1
58 ZU TV 5 0.1 0.1   Telekom Sport 1 3 0.0 0.1
59 Look Sport 4 0.0 0.1   E! Entertainment 3 0.0 0.1
60 U TV 3 0.0 0.1   Travel Channel 3 0.0 0.1
61 Music Channel 3 0.0 0.1   ZU TV 3 0.0 0.1
62 Magic TV 3 0.0 0.1   Look Sport 2 0.0 0
63 E! Entertainment 3 0.0 0.1   Music Channel 2 0.0 0
64 Animal Planet 3 0.0 0.1   Hit Music 1 0.0 0
65 Hit Music 2 0.0 0.1   VH1 1 0.0 0
66 Taraf TV 1 0.0 0   Animal Planet 1 0.0 0
67 Rock TV 1 0.0 0   Rock TV 1 0.0 0
68 VH1 1 0.0 0   MTV 1 0.0 0
69 Telekom Sport 3 1 0.0 0   Telekom Sport 3 1 0.0 0
70 MTV 0 0.0 0   Taraf TV 1 0.0 0

 

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Audienţa posturilor TV în lunile DECEMBRIE 2019 şi IANUARIE 2020, după media în PRIME-TIME (intervalul de maximă audienţă, 19.00 - 23.00), pe segmentul COMERCIAL:

 

  COMERCIAL dec 2019 Persoane Rtg% Share   COMERCIAL ian 2020 Mii persoane Rtg% Share
1 Pro TV 353 8.2 24.2   Pro TV 385 9.1 26.6
2 Antena 1 267 6.2 18.3   Antena 1 227 5.4 15.7
3 Kanal D 152 3.5 10.4   Kanal D 172 4.1 11.9
4 DigiSport 1 52 1.2 3.6   Romania TV 41 1.0 2.8
5 Romania TV 38 0.9 2.6   Prima TV 33 0.8 2.3
6 Prima TV 34 0.8 2.4   Pro Cinema 31 0.7 2.2
7 National TV 33 0.8 2.2   National TV 29 0.7 2
8 Antena 3 27 0.6 1.9   Antena 3 28 0.7 1.9
9 Diva 26 0.6 1.8   Digi 24 23 0.5 1.6
10 TVR 1 22 0.5 1.5   DigiSport 1 20 0.5 1.4
11 Pro Cinema 22 0.5 1.5   TVR 1 20 0.5 1.4
12 TVR 2 20 0.5 1.4   TVR 2 20 0.5 1.4
13 Digi 24 20 0.5 1.3   Boomerang 19 0.5 1.3
14 Boomerang 17 0.4 1.1   Film Cafe 17 0.4 1.2
15 Pro 2 16 0.4 1.1   Pro 2 16 0.4 1.1
16 Film Cafe 15 0.4 1.1   Comedy Central 15 0.4 1
17 Antena Stars 14 0.3 0.9   Diva 15 0.4 1
18 B1TV 12 0.3 0.9   Antena Stars 14 0.3 1
19 AXN 12 0.3 0.8   AXN 13 0.3 0.9
20 Comedy Central 12 0.3 0.8   Happy Channel 12 0.3 0.9
21 Paramount 11 0.3 0.7   B1TV 12 0.3 0.8
22 Disney Junior 10 0.2 0.7   Paramount 12 0.3 0.8
23 TNT 10 0.2 0.7   Disney Junior 11 0.3 0.8
24 Cartoon Network 9 0.2 0.6   Cartoon Network 11 0.3 0.7
25 Realitatea Plus 9 0.2 0.6   History 10 0.2 0.7
26 Happy Channel 9 0.2 0.6   Bollywood TV 9 0.2 0.6
27 History 8 0.2 0.6   Realitatea Plus 9 0.2 0.6
28 Eurosport 1 8 0.2 0.5   TLC 9 0.2 0.6
29 Nick JR 7 0.2 0.5   Nickelodeon 8 0.2 0.6
30 Look Plus 6 0.2 0.4   Discovery 8 0.2 0.6
31 ETNO 6 0.1 0.4   TV1000 8 0.2 0.5
32 Discovery 6 0.1 0.4   Nick JR 7 0.2 0.5
33 Kiss TV 6 0.1 0.4   TNT 7 0.2 0.5
34 DigiSport 2 6 0.1 0.4   DigiSport 2 7 0.2 0.5
35 Minimax 6 0.1 0.4   Eurosport 1 6 0.2 0.4
36 TLC 6 0.1 0.4   National Geographic 6 0.1 0.4
37 Telekom Sport 1 6 0.1 0.4   Minimax 5 0.1 0.3
38 TV1000 5 0.1 0.4   Disney 5 0.1 0.3
39 National Geographic 5 0.1 0.3   AMC 5 0.1 0.3
40 Bollywood TV 5 0.1 0.3   Pro X 4 0.1 0.3
41 Nickelodeon 5 0.1 0.3   Favorit TV 4 0.1 0.3
42 Disney 4 0.1 0.3   Kiss TV 4 0.1 0.2
43 Travel Channel 4 0.1 0.3   AXN White 3 0.1 0.2
44 Pro X 4 0.1 0.3   ETNO 3 0.1 0.2
45 DigiSport 3 4 0.1 0.3   AXN Black 3 0.1 0.2
46 TV Paprika 4 0.1 0.2   Pro Gold 3 0.1 0.2
47 Favorit TV 3 0.1 0.2   TV Paprika 3 0.1 0.2
48 Pro Gold 3 0.1 0.2   DigiSport 3 3 0.1 0.2
49 AMC 3 0.1 0.2   National Geographic Wild 3 0.1 0.2
50 ZU TV 3 0.1 0.2   Magic TV 3 0.1 0.2
51 Magic TV 2 0.1 0.2   Eurosport 2 2 0.1 0.2
52 U TV 2 0.1 0.2   Nicktoons 2 0.1 0.2
53 National Geographic Wild 2 0.1 0.2   U TV 2 0.1 0.1
54 Eurosport 2 2 0.1 0.1   Look Plus 2 0.1 0.1
55 Nicktoons 2 0.1 0.1   ZU TV 2 0.1 0.1
56 E! Entertainment 2 0.1 0.1   E! Entertainment 2 0.0 0.1
57 AXN White 2 0.0 0.1   Telekom Sport 1 1 0.0 0.1
58 DigiSport 4 2 0.0 0.1   Travel Channel 1 0.0 0.1
59 AXN Black 2 0.0 0.1   DigiSport 4 1 0.0 0.1
60 Music Channel 2 0.0 0.1   TVR 3 1 0.0 0.1
61 Look Sport 1 0.0 0.1   N24 PLUS 1 0.0 0.1
62 N24 PLUS 1 0.0 0.1   Music Channel 1 0.0 0.1
63 TVR 3 1 0.0 0.1   VH1 1 0.0 0.1
64 Animal Planet 1 0.0 0.1   Rock TV 1 0.0 0
65 Hit Music 1 0.0 0   MTV 0 0.0 0
66 Rock TV 1 0.0 0   Animal Planet 0 0.0 0
67 VH1 0 0.0 0   Telekom Sport 3 0 0.0 0
68 Taraf TV 0 0.0 0   Taraf TV 0 0.0 0
69 Telekom Sport 3 0 0.0 0   Look Sport 0 0.0 0
70 MTV 0 0.0 0   Hit Music 0 0.0 0

 

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mihuț Mihuț
    La cum prezentați în titlu, mai e puțin și ne faceți filo-turci. Marea dezamăgire rămâne Pro Cinema (abandonat în SD) care trăiește de pe o zi pe alta cu reluările nesfârșite ale unui serial de acum 20 de ani (La bloc).
  • D D
    Si se mira lumea de ce da Pro rereredifuzari de filme vechi...
  • POV POV
    :))

Trimite un comentariu

sus