Skip to main content

CTP, text dur la adresa lui Moise Guran: „Regret doar orice vorbă schimbată vreodată cu acest ins”. De unde a pornit?

 
Foto | Europa FM
Foto | Europa FM

Dispută CTP - Moise Guran. Gazetarul Cristian Todor Popescu l-a criticat dur pe fostul jurnalist Moise Guran, pentru un text publicat de Guran în 2014 pe blogul personal.

Publicitate

„Regret doar orice vorbă schimbată vreodată cu acest ins.

Cum ştiţi, am participat anul trecut la emisiunea săptămânală Piaţa Victoriei, moderată de Anca Simina, alături de dl Guran. N-am făcut-o cu plăcere”, a spus CTP în rubrica săptămânală „Judecata de Joi”, de la Europa FM.

Gazetarul a reacţionat la un text publicat de Guran în 2014, unde acesta din urmă vorbea despre victimele revoluţiei din 1989. Mai exact, Guran a scris următoarea frază:

„Începând din 1866, la rebeliunea de la Iaşi, montată tot de agenţi ruşi, urmând cu 1907, iar mai apoi cu 1989, armata română a tras în plin, omorând de-a valma şi ţărani înfometaţi, şi orăşeni manipulaţi, şi anticomunişti cinstiţi. Dacă nu o făcea, România ar fi sucombat ca stat.”

Fragmetul a atras o reacţie tăioasă a lui CTP:

„(...) Însă a spune (n.r. - Guran) că armata a făcut bine că a tras în cetăţenii revoltaţi ieşiţi în stradă în decembrie 1989, la Timişoara, la Bucureşti, la Sibiu, la Cluj şi în alte oraşe ale ţării, deoarece altfel România ar fi sucombat ca stat, nu înseamnă numai prostie alfabetizată.

Nu înseamnă numai ceauşism congenital.

Înseamnă o hâzenie pură, clocind în miezul sufletului.”

AUDIO. Rubrica „Judecata de Joi”, cu Cristian Tudor Popescu

Textul lui Guran a fost readus în atenţia opiniei publice de Asociaţia „17 Decembrie” din Timişoara, care l-a acuzat pe fost jurnalist că a răspândit minciuni despre revoluţia din decembrie 1989, potrivit Europa FM.

Reacţia lui Guran, tot la Europa FM: „Să fim atenţi cum îmbătrânim, domnule Popescu”

Fostul jurnalist Moise Guran, intrat recent în politică, a reacţionat tot la Europa FM. Guran a spus că articolul scris de el în 2014 era în contextul invadării Ucrainei de către ruşi şi reacţia lui CTP este „o interpretare răutăcioasă”.

„Tot articolul era, de la un capăt la altul, despre state slabe care nu ştiu niciodată ce le-a lovit. Opiniile sunt libere, indiferent cât de bine sunt documentate anumite evenimente istorice.

Poate opinia mea de atunci a fost greşită. Categoric a fost greşită în privinţa modului în care am formulat-o”, a spus Guran.

AUDIO. Reacţia lui Guran la criticile lui CTP

Acesta a continuat:

„Mie mi-a făcut plăcere să dezbat cu dl Popescu şi am un respect deosebit pentru domnia sa şi aş vrea să îi transmit un singur lucru: Să fim atenţi cum îmbătrânim, domnule Popescu”

Reamintim că Moise Guran şi-a anunţat recent intrarea în politică, de partea Alianţei USR Plus. La momentul anunţului, a subliniat că gestul său înseamnă că renunţă definitiv la jurnalism.

Guran era realizatorul emisiunii România în direct şi apărea în emisiunea Piaţa Victoriei, cu Anca Simina şi Cristian Tudor Popescu. Ambele emisiuni erau la Europa FM.

Citeşte şi:

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ala ala
    Am impresia ca CTP nu l-a avut niciodata la inima pe Moise Guran si cum l-a prins l-a executat. Problema este ca se cunosc de ceva timp iar atacul a venit chiar cand a intrat Moise Guran in politica. De ce acum si de ce-au facut atatea emisiuni si dezbateri impreuna daca nu erau pe aceeasi lungime de unda?
    De comparat nu se pot compara pentru ca unul e politician iar celalalt gazetar.
  • Moise Cetepescu Moise Cetepescu
    Rezumând, CTP spune despre Guran că are mintea odihnită, iar Guran despre CTP că are mintea rătăcită. Dat fiind incomensurabilul respect pe care-l am pentru cei doi titani ai jurnalismului autohton, nu-mi pot permite să-i contrazic.
  • Vlad Vlad
    o replica excelenta data de Guran (care a dat-o de gard in 2014, but...).
    CTP a fost mult prea acid - cum e de multe ori. La el nu exista gri, orice e alb sau negru, nu distinge nuante (vedeti comentariile din tenis, unde Halep e fie Mozart, fie fetita cu chibriturile)
  • Adi Adi
    Doi *** se cearta. Eu tin cu ctp, macar are haz. Guran e un papagal

Trimite un comentariu

sus