Skip to main content

Adrian Sârbu cere Guvernului şi Parlamentului să ajute presa cu bani: „Suspendarea plăţilor către creditori pentru instituţile media în insolvenţă cel puţin până la sfârşitul anului”

 
Adrian Sârbu cere Guvernului şi Parlamentului să ajute presa cu bani: „Suspendarea plăţilor către creditori pentru instituţile media în insolvenţă cel puţin până la sfârşitul anului”

Adrian Sârbu, proprietarul Medifax şi Ziarul Financiar, cere Guvernului şi Parlamentului să ajute financiar presă şi instiţuţiile media, în perioada de criză cauzată de Coronavirus.

Publicitate

Printre altele cere autorităţilor să bage bani în „campanii de informare”, suspendarea plăţilor către creditori pentru instituţile media în insolvenţă sau bani pentru salariile angajaţiilor, arată o ştire publicată în această seară pe Mediafax şi Ziarul Financiar.

Pe Mediafax ştirea a fost în deschiderea site-ului.

„Pentru companiile care activeaza in domeniul presei si care se afla in reorganizare sau insolventa, suspendarea efectuarii platilor catre creditori in temeiul planurilor de reorganizare cel putin pana la sfarsitul anului astfel incat sa se asigure o perioada post-criza care sa permita reintrarea in conditiile de functionalitate care sa permita realizarea de venituri”, spune printre altele Sârbu.

Scrisoarea lui Sârbu, fondator Pro TV, a fost publicată ca opinie pe Facebook în urmă cu câteva zile, după cum şi Paginademedia.ro a scris aici.

Printre altele spunea că statul ar trebui să bage cinci milioane de euro, lunar, în „campanii de informare şi educare”.

Cererile lui Adrian Sârbu:

1. initierea si derularea de campanii guvernamentale de informare, similar cu cele derulate in campaniile electorale care sa asigure comenzi de advertising si evenimente virtuale;

2. infiintarea unor scheme “soft funds” prin care sa se acopere costul unor campanii de informare coordonate de profesionisti in comunicare, prin intermediul carora sa se ofere sprijin psihologic “in masa” catre populatie;

3. asigurarea coplatii pentru salariile resursei umane din fondul de somaj (tinand cont de faptul ca numai costurile cu salariile ale institutiilor de presa si mass media sunt de aprox 5 milioane de Euro pe/ luna);

4. instituirea de garantii bancare specifice pentru industrie, pentru capital de lucru – 20 mil EUR;

5. pentru companiile care activeaza in domeniul presei si care se afla in reorganizare sau insolventa, suspendarea efectuarii platilor catre creditori in temeiul planurilor de reorganizare cel putin pana la sfarsitul anului astfel incat sa se asigure o perioada post-criza care sa permita reintrarea in conditiile de functionalitate care sa permita realizarea de venituri.

Scrisoarea lui Adrian Sârbu, integral pe Mediafax.ro

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Dacian Julien Soros Dacian Julien Soros
    Daaa, tot asa veneau si CNN sau 21st Century Fox cu palaria in mana la cersit in fata guvernului. Daca nici in perioada asta de carantina nu poti sa faci audiente semnificative in mass media, poate ar fi timpul sa ne lasi. Da, eram tari cand pompau americanii eci de miloane anual in buget de reclama + filem cu Cichicean. Dar eram si ramanem zero fara reclama.
  • Liviu Cîrstean Liviu Cîrstean
    Mai nesimtit ca asta nu exista! Oamenii mor pentru ca spitalele si medicii nu sunt dotati cu cele necesare si asta cere bani pentru "media". Mii de *** care si asa sunt tinuti pe bani buni de politicieni interesati si google pentru niste stiri de nimic sau fake news. Daca vrem sa ne ridicam si sa crestem corect astia ar trebui eliminati. Lumea moare si la tv este vulpita, in presa iti dau reclame la medicamente si ceaiuri de cuisoare... Ce este mizeria asta? Sarbu parca era capitalist, om de dreapta... Cand esti capitalist traiesti din ce produci, daca nu reprezinti nimic inchizi pravalia si te duci dracului, nicidecum nu cersesti sau delapidezi banii statului. Nu mai spun de cate ori nesimtitul asta a fost scutit de taxe. Sa il intalnesc pe asta il ***.
  • i i
    Telekom Sport vândut
    https://www.google.ro/amp/s/evz.ro/apare-un-nou-colos-pe-piata-tv-cine-cumpara-telekom-sport-si-ce-se-intampla-cu-liga-1.html/amp
  • gigi l'amoroso gigi l'amoroso
    Nu vad printre punctele enumerate de Shogun acelea care sa ne invete cum sa delapidam statul de milioane de euroi. Asa cum a procedat chiar el! Eu propun altceva: sa fie recuperate de la el sumele datorate la stat si sa fie returnate ca ajutor in media tot de catre stat. Si asa mai departe de la alti evazionisti din media (vezi grupul Intact, Realitatea Media, etc).
  • gigi l'amoroso gigi l'amoroso
    Asa, Petrisor! Postezi doar stirile care iti convin, nimic despre preluarea Telekom Sport de catre sluga lui Sarbu, combinatorul sef!
  • Biz Biz
    Deci de asta acest sait cenzurează unele comentarii critice la adresa acestui individ și îi publica apelurile la hoție. Sunteți în același găleată cu el și ca mutul susțineți aceleași lucruri, l-ați pus pe acest hoț care a făcut evaziune fiscală să va reprezinte. Dacă va reprezintă bai sait înseamnă că împărtășiti aceleași "valori" cu hoțul ăsta.
  • Liviu Liviu
    Nesimtirea si tupeul acestui individ depasesc orice imaginatie. Nu intelege ca la guvernare nu mai este Bombonel ca sa ii plateasca datoriile la stat. DNA si instanta mai au un pic si va disparea de pe scena publica aceasta caricatura a vechii media romanesti.
  • Călin Călin
    Ce amuzant e că după ce ZF a spus un articol care critica Guvernul, acum Sârbu să ceară ajutor de la ei. Ce răsturnare de situație
  • Adu Adu
    Tupeul nu are limite! Este pur si simplu o obrăznicie fără margini ca tocmai Sârbu să iasă in față cu astfel de solicitări! Mediafax a sa nu cumva este in insolvență? Dar cei neplătiți de el ce spun oare? El care este campionul neplății taxelor la stat!

Trimite un comentariu

sus