UPDATE. Debutul de sezon a fost amânat la câteva ore după ce fusese anunţat. Decizia a venit tot în contextul epidemiei de Coronavirus.
Reality show-ul Mireasa revine la Antena 1. Cu Diana Dumitrescu în rol de prezentator, emisiunea matrimonială începe mâine, 21 martie, de la ora 17:00.
Emisiunea va fi şase zile pe săptămână:
- De luni până vineri va fi de la ora 14:00
- Sâmbăta, de la 17:00, va fi o gala în care se decide cine rămâne şi cine pleacă din competiţie.
Show-ul pune la bătaie un premiu de 40.000 de euro şi o nuntă pentru cuplul care rezistă până la final.
În trecut, când emisiunea se numea Mireasă pentru fiul meu, existau două case - una a fetelor şi alta a băieţilor. Acum, emisiunea va avea doar o casă, în care vor locui toţi concurenţii.
Diana Dumitrescu, actriţă cunoscută pentru rolul din telenovela românească „Regina” de la Acasa TV, despre noul proiect:
„Este un proiect foarte important pentru mine, mă aflu pentru prima oară în postura de host al unui show live, zilnic şi cred că oricine ar fi în locul meu ar avea emoţii.
Abia aştept să cunoaştem împreunã concurenţii acestui sezon, să vă prezint casa în care aceştia vor locui, dar şi celelalte surprize pe care echipa Mireasa le-a pregãtit telespectatorilor, a spus actriţa.
Despre format. Emisiunea matrimonială este făcută după formatul internaţional „May I call you mom”. Emisiunea are o istorie lungă în România.
Istoria emisiunii. Mireasa pentru fiul meu a debutat la Antena 1 în august 2011, cu Mirela Vaida la cârmă. Show-ul matrimonial se muta atunci de la Kanal D, unde rulase pentru cinci sezoane sub titlul „Noră pentru mama”.
În 2016, actriţa Paula Chirilă a preluat rolul de prezentator de la Mirela Vaida, care urma să intre în concediu de maternitate.
De altfel, nu era singurul concediu de maternitate al Mirelei Vaida. În primăvara lui 2015, ea era înlocuită pentru câteva luni de Andreea Mantea.
Ultimul sezon s-a încheiat la începutul anului 2017, tot cu Mirela Vaida în prim plan. Atunci, Mireasă pentru fiul meu a fost înlocuită cu formatul Prietenii de la 11, care se voia un concurent pentru Vorbeşte Lumea de la Pro TV.
Citeşte şi:
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii