COPY-PASTE. "Eu n-am dat niciun interviu în Adevărul", spune regizorul Cristian Ban. Şi totuşi, în Weekend Adevărul sunt două pagini cu el. Totuşi, în text scrie că "am stat de vorbă cu regizorul".
Îi aparţin declaraţiile din "interviu"? Cele mai multe da. Cum a apărut interviul, dacă regizorul spune că nu a acordat niciun interviu?
Povestea unui interviu "copy-paste", o compilaţie din alte materiale mai vechi, un interviu publicat vineri de Adevărul.
Ce spun "actorii" din acest "spectacol":
1. Regizorul Cristian Ban, cel intervievat, care a avut o piesă la Galaţi: „Am intrat pe Adevărul şi am văzut şi eu interviul, a doua zi după ce a fost publicat. Am fost şocat. Eu n-am dat niciun interviu în Adevărul”.
2. Corespondentul Adevărul de la Galaţi, Costel Crangan: "Eu am vrut să fac un serviciu teatrului, după ce ei m-au rugat să promovez spectacolul de la Galaţi şi regizorul. Eu am primit de la cei de la teatru nişte declaraţii. Le-am aranjat un pic şi le-am dat drumul."
3. Redactorul-şef Adevărul, Daniel Gorgonaru: "Noi am recunoscut că am greşit şi am făcut modificările necesare."
Nu-i uşor să fii tu. Pentru actori e şi mai greu. Ei au tentaţia succesului de pe scândură", este titlul interviului publicat de Adevărul. Un interviu despre care regizorul spune că nu a avut loc niciodată.
„Am încercat să-l caut pe cel care a semnat materialul şi i-am cerut o mică dovadă că noi ne-am întâlnit, că el chiar a făcut un interviu cu mine", spune regizorul Cristian Ban pentru Paginademedia.ro.
"Atunci, a recunoscut. Mi-a zis că a făcut o „mare chiflă”, chiar aşa s-a exprimat. A recunoscut ce a făcut”, a recunoscut el.
O scurtă monitorizare, făcută de Paginademedia.ro, arată că bucaţi din interviul publicat de Adevărul au fost publicate în trecut de alte site-uri.
- Majoritatea răspunsurilor publicate de Costel Crangan au apărut, în urmă cu o lună, pe site-ul Teatrului fanitardini.ro şi Bookhub.ro. Mai exact, în 7 ianuarie 2020.
- O altă declaraţie apare tot pe site-ul fanitardini.ro. Materialul de pe site-ul teatrului este publicat în luna ianuarie 2020.
- Un alt răspuns dat de Cristian Ban a fost publicat pe site-ul teatruldenord.ro, tot în anul 2018.
Contactat de Paginademedia.ro, Daniel Gorgonaru (redactor-şef Adevărul) a declarat că:
„Noi am recunoscut că am greşit şi am făcut modificările necesare. Am dat o erată în online şi vom mai da una în ediţia de print.”
De notat că materialul de pe site-ul Adevărul este uşor modificat faţă de cel publicat în print. În esenţă, răspunsurile sunt acealaşi, copiate de pe alte site-uri. La finalul variante de online, există şi o Erată:
„Dintr-o regretabilă eroare a autorului articolului, în prima variantă a acestui interviu au apărut o serie de afirmaţii scoase din context, care au distorsionat mesajul şi au creat confuzie”,scrie la finalul textului de pe adevărul.ro.
Un alt aspect de notat ar fi şi că în şapoul interviului din ziar există formularea „am discutat cu regizorul Cristian Ban”, iar online apare sub forma „regizorul Cristian Ban a vorbit cu echipa de PR a Teatrului „Fani Tardini” despre stilul său de lucru”.
Jurnalistul Costel Crangan: "Eu am vrut să fac un serviciu teatrului"
Costel Crangan, cel care semnează "interviul", spune că declaraţiile care îi sunt atribuite regizorului au fost trimise de Teatrul din Galaţi.
"Eu am vrut să fac un serviciu teatrului, după ce ei m-au rugat să promovez spectacolul de la Galaţi şi regizorul", a declarat jurnalistul pentru Paginademedia.ro.
Costel Crangan:
"Eu am primit de la cei de la teatru nişte declaraţii. Le-am aranjat un pic şil le-am dat drumul. Acum, ei nu mai recunosc, iar eu am sters din păcate e-mailul primit de ei, căci nu am crezut că ar trebui să-l ţin. Greşeala mea e că nu am vorbit cu regizorul să văd dacă e ok. Am luat-o, cum ar veni. Suport consecinţele, nu am ce face.
Dar nu mai am dovada, cum spuneam, că am sters e-mailul primit de la ei acum vreo lună şi ceva pe tema asta. În aceste condiţii nu am cum să mă apăr.
Cristian Ban: Mă deranjează că în Adevărul nu apare adevărul
Regizorul Cristian Ban a declarat, pentru Paginademedia.ro, că a discutat atât cu ziaristul Costel Crangan, cât şi cu redactorul şef Daniel Gorgonaru.
„Mă gândesc dacă să îi dau în judecată sau nu”, spune Ban.
Declaraţia lui Ban pentru Paginademedia.ro:
„N-am fost contactat de cineva de la Adevărul pentru un interviu. Am aflat despre interviu de pe net, când mi-a scris lumea mea despre interviu, iar eu nu ştiam nimic.
Am intrat pe Adevărul şi l-am văzut şi eu. Am fost şocat. Eu n-am dat niciun interviu în Adevărul.
Am încercat să-l caut pe cel care a semnat materialul şi i-am cerut o mică dovadă că noi ne-am întâlnit, că el chiar a făcut un interviu cu mine.
Atunci, a recunoscut. Mi-a zis că a făcut o „mare chiflă”, chiar aşa s-a exprimat. A recunoscut ce a făcut.
Eu am o problemă cu faptul că a apărut acest interviu plagiat şi pentru că a modificat răspunsurile, iar pe altele le-a inventat.
M-a deranjat şi faptul că unele răspunsuri au fost „cosmetizate”, într-un limbaj pe care eu nu-l foloesc.
Am şi un exemplu, legat de expresia „tentaţia succesului pe scândură”. Dacă cineva din lumea teatrului vede că eu am folosit o asemenea expresie s-ar putea să creada ca sunt idiot.
Am reuşit să dau şi de redactorul-şef, Daniel Gorgonaru, de la Adevărul. Şi-a cerut scuze şi mi-a mai zis că o să apară o erată în text şi în următoarea ediţie de print.
Mi-a mai zis că cel care pretinde că a făcut un interviu cu mine i-a spus că interviul a fost preluat dintr-un comunicat de presă dat de Teatrul Fani Tardini din Galaţi.
Acesta nu e adevărul. Cei de la teatru nu au dat un astfel de comunicat.
Ulterior, cei de la Adevăul au scos cosmetizările şi întrebările inventate din varianta de pe online. Au rămas nişte răspunsuri pe care eu le-am dat într-adevăr, într-un interviu mai vechi pentru teatrul din Galaţi.
Redactorul-şef a zis că ziarul nu are responsabilitate juridică pentru ce a făcut jurnalistul lor.
Mă deranjează că în Adevărul nu apare adevărul. Nu sunt scandalagiu, dar aştept ceva de bun simţ de la ei. Nu doar scuze. Ar trebui să apară scris în Adevărul:
Ne cerem scuze că am publicat un interviu plagiat şi, pe alocuri, inventat de jurnalistul nostru.
Ce a făcut el nu e doar o eroare. Mă gândesc dacă să îi dau în judecată sau nu.”
GALERIE FOTO
Caz asemănător: Interviul fals cu Mădălina Manole publicat în Agerpres
Agenţia de presă Agerpres a publicat, în 2010, un interviu fals cu Mădălina Manole. Agerpres l-a prezentat ca „ultimul interviu al Mădălinei Manole”, material care s-a dovedit o făcătură.
Jurnalista de la Agerpres, care a semnat falsul interviu cu regretata artistă, a luat declaraţii mai vechi ale Mădălinei Manole şi le-a prezentat ca interviu pentru agenţia de ştiri.
Tot cazul, pe larg, AICI.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Trimite un comentariu