NOTIFICARE. "Încetaţi în articolele sau postările dvs de orice fel referirile la publicaţiile noastre întrucât nu aveţi calitatea să stabiliţi dvs. şi să impuneţi respectarea prevederilor legale în domeniul media."
Editura Evenimentul zilei şi Capital notifică Paginademedia.ro. Notificarea vine după ce Paginademedia.ro a scris despre titlurile de pe site-ul Capital.ro. Documentul invocă un articol de pe Paginademedia.ro şi o postare de pe Facebok, care se referea la un articol de pe Evenimentul zilei, cu titlul "Cazul Caracal explodează! Dincă: "M-a forţat să le declar că le-am ucis. Fetele trăiesc?!"
"Realizaţi o campanie de denigrare a publicaţiilor noastre astfel încât cumpărătorii de publicitate în ziarele noastre iar noi să nu mai vindem publicitate prin Google ci prin compania de publicitate pe care o doriţi dvs. Dvs nu aveţi competentenţa să vă pronunţaţi în mod public, să vă erijaţi în arbitru şi să ne aplicaţi sancţiuni după cum pretindeţi prin articolele dvs.", se arată în document.
Înainte de notificare, câteva informaţii despre articolele invocate de Capital:
Articolul Paginademedia.ro: Capital.ro, titlu de Fake-News despre izolarea la domiciliu. Titlul, schimbat ulterior. De la semnul exclamării la semnul întrebării"
Materialul Paginademedia.ro semnala faptul că un titlu de pe Capital.ro a fost schimbat. Iniţial, era EXCLUSIV! Izolarea la domiciliu devine OGLIGATORIE în România! Măsuri de ultim moment, luate, chiar astăzi de autorităţi, lăsând să se înţeleagă că măsurile au fost luate deja. Ulterior, semnul exclamării a devenit semnul întrebării: Izolarea la domiciliu devineobligatorie şi în România?
În acelaşi material, erau punctate cele mai citite titluri de pe Capital.ro, cu precum:
- "Atenţie, români! De ce mor oamenii în masă în Italia? Experţii chinezi, care au stopat epidemia în Wuhan, au fost şocaţi de ceea ce au descoperit"
- "Ultima oră! Cine a dat drumul la coronavirus în lume! Donald Trump face acuzaţii fără precedent"
- "Război fix la graniţa României?! Marea Neagră s-a umplut de nave militare"
- "Va fi război la graniţele României?! Rusia, teste cu rachete în Marea Neagră! Alertă maximă în zonă"
Paginademedia.ro publică, fără alte comentarii, ideile din Notificarea Editurii Evenimentul Zilei şi Capital către Paginademedia.ro.
Înainte, câteva materiale Paginademedia.ro care au semnalat titluri exagerate ale diferitelor publicaţii în ultimele luni. Titluri de pe Capital.ro, EVZ.ro, Sport.ro, Cancan.ro, Antena 1 sau Gândul :
Citeşte şi: DERAPAJ. Cabral, "omorât" de Cancan: "A făcut anunţul morţii sale!"
GALERIE FOTO. Coronavirusul în titluri "no comment":
Din notificarea trimisă Paginademedia.ro de către Editura Evenimentul zilei şi Capital:
- Solicitare de încetare a atacurilor direct şi nelegale la adresa publicaţiilor Evenimentul zilei şi Capital
- În articolul respectiv au fost difuzate date privint numărul de vizualizări BRAT care nu erau destinate a fi făcute publice, iar datele au fost interpretate cu rea credinţă
- Petrişor Obae a recidivat când a postat pe pagina sa de Facebook o referire la un articol al Evenimentului Zilei referitor la cazul Caracal acuzând tendenţios şi complet nefondat Evenimentul Zilei că a publicat o ştire falsă. De asemenea, când aţi făcut această postare aţi dat tag şi paginii Altex astfel încât gestionarul acestei pagini să vadă postarea dvs. defăimătoare la adresa noastră şi să îşi retragă publicitatea din publicaţiile noastre.
1. Vă solicităm în mod ferm şi de urgenţă să încetaţi în articolele sau postările dvs de orice fel referirile la publicaţiile noastre întrucât nu aveţi calitatea să stabiliţi dvs. şi să impuneţi respectarea prevederilor legale în domeniul media, această calitate având-o autorităţile Statului Român
2. Vă învederăm faptul că datele privind numărul de vizualizări ale articolelor noastre reprezintă date nepublice pe care dvs. nu aveţi posibilitatea să le publicaţi în articolele dvs. conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al BRAT.
3. Vă învederăm faptul că articolele mai sus indicate nu sunt ştiri false întrucât sunt confirmate de sursele acestora. De altfel dvs nu aveţi competentenţa să vă pronunţaţi în mod public, să vă erijaţi în arbitru şi să ne aplicaţi sancţiuni după cum pretindeţi prin articolele dvs.
În realitate dvs. realizaţi o campanie de denigrare a publicaţiilor noastre astfel încât cumpărătorii de publicitate în ziarele noastre iar noi să nu mai vindem publicitate prin Google ci prin compania de publicitate pe care o doriţi dvs.
Prin urmare conduita dvs. ne aduce prejudicii de imagine dar şi financiare.
În aceste condiţii în mod evident ds. aţi săvârşit o faptă de concurenţă neloială.
- Vă învederăm faptul că urmează să ne adresăm Consiliului Concurenţei care are competenţa legală să investigheze fapta dvs de concurenţă neloială şi să vă aplice o sancţiune contravenţională dacă fapta este o contravenţie.
- Precizăm că plângerea şi tragerea la răspundere contravenţională şi penală urmează să fie făcută atât împotriva persoanei juridice proprietară a publicaţiei Paginademedia, cât şi împotriva persoanei fizice Petrişor Obae.
4. Urmează să ne adresăm instanţei competente civile pentru tragerea dvs. la răspundere civilă delictuală astfel încât instanţa să vă oblige la repararea prejudiciilor ce ne-au fost pricinuite.
Comentarii
Citind notificarea intelegi ca oftica mare vine de la faptul ca le-a fost divulgata smecheria prin care devenisera siteul cu cea mai mare crestere de audienta online.
Altfel este interesant de observat puterea unui semn, cum face diferenta dintre o stire falsa si una ....intrebatoare:))) Punand semnul intrebarii poti publica orice aberatie, invocand faptul ca nu este o stire, tu doar te intrebi....
“Înainte, câteva materiale Paginademedia.ro care au semnalat titluri exagerate ale diferitelor publicații în ultimele luni. Titluri de pe Capital.ro, EVZ.ro, Sport.ro, Cancan.ro, Antena 1 sau Gândul”
Unde este articolul cu titlul alarmist de la Antena1? Mai degrabă este ProTV & sport.ro
https://evz.ro/kim-jong-un-a-murit-confirmarea-unui-fost-sef-de-stat-informatii-incendiare.html