GALERIE FOTO. Publicaţia Capital are o nouă conducere editorială, după plecarea redactorului-şef Anca Andrei, la sfârşitul lunii aprilie. La acea dată, Anca Andrei declara că "îşi ia o pauză". Anca Andrei este artizanul schimbării radicale a Capital.ro. După plecarea ei, titlurile au rămas în aceeaşi notă.
Detalii şi exemple de titluri din ultima perioadă (printre care trei aproape identice cu preşedintele Klaus Iohannis "umilit"), în continuare.
Anca Andrei era redactor-şef al revistei Capital şi al site-ului Capital.ro (coordona şi printul si partea de online). În caseta tehnică, noul redactor-şef al site-ului este Valentin Vioreanu, iar coordonarea editorială a revistei tipărite este asigurată, din poziţia de redactor-şef, de Sorin Andreiana.
Schimbarea vine după ce, la sfârşitul lunii aprilie, Anca Andrei declara pentru Paginademedia.ro că "îşi ia o pauză" şi apoi va decide ce va face.
Contactată de Paginademedia.ro, Anca Andrei a confirmat plecarea de la publicaţie. Ce face acum?
"Acum mă ocup de proiectul meu VoxBiz.ro, dar, în ultima perioadă, m-au sunat mulţi oameni din massmedia, de la trusturi foarte mari. Nu am luat încă o decizie până acum", a declarat ea pentru Paginademedia.ro.
Cum sunt titlurile după plecarea Ancăi Andrei?
Anca Andrei a schimbat radiocal politica editorială a site-ului Capital.ro în ultimii doi ani, cu o politică de titrare axată pe generarea de clickuri (cu exemple notate, de-a lungul timpului, de Paginademedia.ro).
S-a schimbat ceva?
Paginademedia.ro trece în revistă o serie de capturi din ultima perioadă, după ce Anca Andrei a plecat de la Capital.
Câteva capturi din ultimele zile de pa Capital.ro:
Serial: Klaus Iohannis, "umilit" în serial
Preşedintele Klaus Iohannis apare, în mai puţin de două săptămâni, în câteva titluri aproape identice. Ce legătură au cu cu textele articolelor?
Reţeta este aceeaşi: păreri şi opinii ale unor politicieni sau ziarişti sunt transformate în enunţuri în titlu:
29 aprilie: Klaus Iohannis e făcut praf! A tăcut complice. Ce greşeală a făcut preşedintele (un articol despre poziţia preşedintelui interimar al PSD Marcel Ciolacu)
29 aprilie: Klaus Iohannis minte! Război total din cauza ungurilor. Ce se va întâmpla cu Ţinutul Secuiesc (un text despre poziţia unui deputat PSD)
9 mai: Umilinţa supremă pentru Iohannis! Greşeală imensă a preşedintelui. A vorbit ca un puşcăriaş (de fapt, este vorba despre o interpretare a ceea ce a zis Cristian Tudor Popescu)
10 mai: Umilinţă maximă pentru Iohannis! Asta a fost greşeala fatală a preşedintelui: I se va întoarce exact în cap (un text despre ce a zis Călin Popescu Tăriceanu)
GALERIE FOTO.
Ce se întâmplă la graniţă?
Alte materiale vorbesc despre probleme "la graniţă" şi despre unguri (un material are ca ilustraţie doi pumni, în culorile steagurilor României şi al Ungariei, deşi nu este vorba despre un conflict interetnic în articol).
GALERIE FOTO.
Un titlu departe de realitate, cu Mirela Vaida
"Şoc pentru Mirela Vaida! Emisiunea a fost scoasă de la Antena 1. Cel mai greu moment din carieră", a titrat Capital.ro pe 7 mai. A fost scoasă emisiunea ei?
Articolul, o preluare de pe dcnews, vorbeşte despre perioada în care o emisiune prezentată de Mirela Vaida (Totul pentru dragoste), a fost scoasă din grila postului. În 2018 se întâmpla.
Şi, în final, o preluare Capital.ro de pe Paginademedia.ro care nu are nevoie de niciun comentariu. Titlul de mai jos a fost pus pe un material care vorbea despre cele mai urmărite programe de ştiri ale lunii:
"Andreea Esca dă un nou tun! Nimeni nu a mai reuşit aşa ceva. Nu are rival"
Reamintim că Editura Evenimentul zilei şi Capital a notificat Paginademedia.ro şi a ameninţat cu un proces după ce Paginademedia.ro a notat câteva dintre titlurile exagerate ale publicaţiei. Detalii despre notificarea Capital, AICI.
Comentarii