AUDIENŢE TV. Care a fost cea mai urmărită finală Românii au talent? Dar cea mai slabă? Talent show-ul a pus punct, aseară, sezonului cu numărul zece, cu e ediţie "altfel", făcută "de acasă", cu concurenţi şi membrii ai juriului care au intrat în direct prin programe de tip Skype.
Aseară, show-ul, prezentat de Smiley şi Pavel Bartoş a fost urmărit de 2,2 milioane de oameni din toată ţara, însă nu ediţia de aseară a fost cea mai urmărită din istoria emisiunii.
Marele câştigător de seara trecută a fost Radu Palaniţă, un mecanic auto care a primit Golden Buzz de la Florin Călinescu.
Cele mai urmărite finale ale talent show-ului au fost chiat cele din primii ani. Peste 3,3 milioane de români s-au uitat la finalele din 2011 şi 2012, câştigate de Adrian Ţuţu şi Cristian Gog.
Finala cu cea mai slabă audienţă a fost difuzată în 2018, când coregraful Emil Rengle punea mâna pe Marele Premiu de 120.000 de euro.
În general, finalele show-ului Românii au talent s-au învârtit în jurul mediei de două milioane de telespectatori. Cifrele sunt mult mai mici prin comparaţie cu cele înregistrate de show în etapele de preselecţii.
Pe scurt, cifrele înregistrate de show-ul Românii au talent la nivel national:
2011 - 3,3 milioane de telespectatori
2012 - 3,3 milioane telespectatori
2013 - 2,4 milioane telespectatori
2014 - 3,1 milioane de telespectatori
2015 - 2,2 milioane de telespectatori
2016 - 2,2 milioane de telespectatori
2017 - 1,9 milioane de telespectatori
2018 - 1,7 milioane de telespectatori
2019 - 2 milioane de telespectatori
2020 - 2,2 milioane de telespectatori
Paginademedia.ro prezintă audienţele tuturor finalelor de la Românii au talent, din 2011 până în 2020:
FINALA 2016. Finala Românii au talent, câştigată de Laura Bretan. Ce audienţe a obţinut show-ul
FINALA 2014. Câţi români s-au uitat la finala Românii au talent, câştigată de Brio Sonores
FINALA 2013. Câţi români s-au uitat la finala Românii au talent. Cum a decurs “bătălia” cu Suleyman
FINALA 2011. Românii au talent şi 3,3 milioane de telespectatori la finală
Câştigătorii celor zece finale 2011-2020
Anul 2011, în primul sezon al show-ului, câştigătorul a fost hip-hoperul Adrian Ţuţu.
Anul 2012, al doilea sezon, marele premiu a mers la magicianul Cristian Gog.
Anul 2013, sezonul trei, l-a avut câştigător pe dresorul de câini Bruno Iacobeţ.
Anul 2014, al patrulea sezon, a mers la Brio Sonores, o trupa de muzică, din Republica Moldova.
Anul 2015, sezonul cinci, show-ul Românii au talent a fost câştigat de Speedcubing, un grup de trei tineri care au făcut spectacol din rezolvarea cubului Rubik în timp record.
Anul 2016, sezonul şase, a fost anul în care premiul a revenit unei voci. Tânăra Laura Bretan, cu vocea ei de soprană, a cucerit marele premiu de 120.000 de euro.
Anul 2017, sezonul şapte, Lorelai Moşneguţu, fetiţa născută fără mâini şi fără femur la ambele picioare.
Anul 2018, ediţia opt a show-ului a fost câştigată de coregraful Emil Rengle, cu un număr de dans. Rengle fusese anterior coregraf al trupei de dans de la Vocea României, tot de pe Pro TV.
Anul 2019, în sezonul nouă, marele premiu a mers la Cenuşăreasa. Ana Maria Pantaze (38 de ani), o croitoreasă din Bucureşti.
Anul 2020, în sezonul zece, marele premiu a fost câştigat de Radu Palaniţă, un mecanic auto care a primit Golden Buzz de la Florin Călinescu.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Trimite un comentariu