Skip to main content

EFECTUL COVID. Măsuri la cel mai important titlu glossy: bugete pentru şedinţe foto tăiate. Redactorul-şef Elle explică

 
Roxana Voloşeniuc
Roxana Voloşeniuc

EFECTUL COVID. Măsuri luate de cel mai important titlu glossy din România: este vorba de ediţia românească a titlului internaţional Elle.

Publicitate

Potrivit unui mail semnat de Roxana Voloşeniuc, redactor-şef Elle România, publicat de Mircea Badea pe contul de Instagram, publicaţia taie costurile producţiilor foto:

"Din acest moment, vom putea lucra doar cu artiştii care sunt de acord să lucreze gratis, gândindu-se că proiectele făcute în colaborare cu noi, dar şi expunerea muncii lor în revistă ar putea să le aducă vreun alt beneficiu ulterior".

Măsura a fost luată de Roxana Voloşeniuc, redactor-şef Elle România. Voloşeniuc a explicat pentru Paginaddmedia.ro decizia luată - una temporară.

Îaninte de explicaţii, ce le-a scris colaboratorilor Roxana Voloşeniuc:

"Vă scriu azi într-un moment de cumpănă atât pentru Elle, cât şi pentru toată industria de publishing.

Aşa cum probabil ştiţi, ne confruntăm cu tăieri de costuri fără precedent.

Ne-am despărţit deja de oameni vechi din echipa Elle cu care lucrăm de ani buni, am tăiat din venituri, din colaboratori şi am renunţat la orice cost care să nu afecteze în mod direct calitatea revistei. Din păcate, nu e de ajuns.

Trebuie să eliminăm şi costurile aferente producţiilor foto: fotografi, modele, make-up, hair, închiriat studiouri şi echipamente."

Roxana Voloşeniuc: "Sunt bombardată zilnic de fotografi din toată lumea care îşi oferă serviciile"

Măsura tăierii costurilor pentru producţiile foto a fost explicată pentru Paginademedia.ro de Roxana Voloşeniuc:

"Sigur că, în această perioadă, suntem nevoiţi să ajustăm bugetele. Elle este o publicaţie care se bazează mult pe segmentul up-market, care a fost puternic afectat. Printre altele, au fost închise mall-urile, acolo unde marile branduri aveau magazine, şi a dispărut astfel motivul pentru care segmentul up-market investesc în publicitate.

Veniturile din publicitate au fost diminuate considerabil în această perioadă".

Soluţia: modele şi fotografi care lucrează gratuit, pentru beneficii de imagine.

Roxana Voloşeniuc, pentru Paginademedia.ro:

"Am luat această decizie şi pentru că, zilnic, sunt bombardată de fotografi din toată lumea care se oferă să realizeze şedinte foto gratuit, pentru că o copertă Elle este un mare asset în portofoliul lor.

Totodată, şi pentru un model, apariţia în Elle poate fi un avantaj important în cariera lor, le poate ajuta în viitoarele contracte. Mai ales că noi - Ele România - exportăm foarte des coperţi către alte ediţii internaţionale. De exemplu, de curând, coperta Elle Taiwan a fost, de fapt, o fotografie preluată din România.

În plus, în toată lumea, au rămas puţine titluri de prestigiu care mai plătesc fotografi şi, mai ales modele"

Voloşeniuc a punctat că este o măsură temporară.

"Am ales această formulă acum, este o formulă din care cred că vor câştiga şi noi, ca publicaţie, dar şi fotografii şi modelele.

Sigur însă că, atunci când piaţa se redresează - cât mai repede, sperăm - să revenim la modul de lucru de până acum, cu bugete pentru şedinţele foto".

Postarea lui Mircea Badea:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Oana Oana
    Nesimtire mai mare nu am vazut demult. Daca nu aveti bani sa va platiti colaboratorii, nu aveti bani sa aveti o revista. E o jignire pentru industrie, pentru efortul acelor oameni, pentru educatie si viziunea lor. Cum va permiteti sa va asumati o astfel de pozitie? Efectiv nu meritati sa existati, nu ca pana acum Elle Romania merita sa existe, dar acum, alaturi de toti oamenii care nu iau o pozitie fata de acest subiect si accepta sa lucreze cu oameni neplatiti, nu mai aveti nicio relevanta pe piata, ba chiar sunteti indezirabili si de mare prost gust, in frunte cu Roxana Voloseniuc, care am inteles ca a facut calcule amanuntite pana a ajuns la aceasta decizie foarte dureroasa pentru dansa. La ce costuri mici de productie aveti, pentru ca va platiti oricum echipele foarte prost, aveti si tupeul sa va dati loviti si pusi intr-o situatie dificila. Dificila pentru cine? Devine dificila doar pentru cei care se lupta sa castige din acest domeniu stirbit de oameni lipsiti de temei si valori ca voi si aghiotantii vostri lipsiti de coloana vertebrala.
  • lidiamli lidiamli
    Penală și rea, iată că și-o ia.... Cineva nu bate cu parul!
  • Ion Ion Ion Ion
    Elle Romania, probabil un titlu non-sense unde reprezentantii se premiaza intre ei si unde *** e de cea mai joasa speta. Aceleasi editoriale obosite in aceeasi maniera de tip monopol local.
  • Rodica Rodica
    Voloseniic este ceea ce am lutea numi pitipoanca suprema.*** , vinde-ti *** 10% din garderoba si o sa ai si bani de fotografi.Am inteles ca iti subestimezi cititorii, ca atata te duce capuțul, dar vezi ca nu toata lumea e proasta ca tine.Si nici norocoasa ca tine, btw:))
  • VAIDA FRANCISC ATILA VAIDA FRANCISC ATILA
    mocangeala este fără valoare ...! ce=i gratis..? aerul..! mun ca trebuie plătită !cât despre asset=urile martiștilor de 20i lei ..ce să mai zici.!?
  • Gika Gika
    Da si pe urma o sa va minunati si voi de calitatea pozelor. Cei buni nu mai cauta afirmare. Lucrez de mult in domeniu. Declinul a inceput asa peste tot in presa. Taiem prima data de la foto. Apoi taiem redactori. Apoi teiem de tot, ca va ramane doar sefimea. Cand o sa intelegi va fi tarziu.
  • Iuli Iuli
    După ce te înjură mai și postezi despre el, bravo Obae:)))
    https://www.instagram.com/p/CCP2LWuD-n8/?igshid=128hdu86rm4h0
  • Iuli Iuli
    V-ați trezit și voi după 14 zile?

Trimite un comentariu

sus