Eurosport va difuza curse de maşini electrice, în următorii trei ani. Mai precis, este vorba despre competiţia Extreme E (curse off-road cu maşini electrice) ale cărei drepturi de difuzare au fost cumpărate de canalul de sport.
Concret, competiţia va fi transmisă de anul viitor. Va debuta la începutul anului 2021 şi va cuprinde cinci curse în cele mai dificile şi îndepărtate locuri, fie că vorbim de zona arctică, deşert sau păduri tropicale, care, în ultimele decenii, au fost puternic afectate de schimbările climatice şi activitatea umană.
Astfel, Eurosport va difuza Extreme E în următorii trei ani, în peste 50 de ţări europene.
„Va acoperi o gamă de programe captivante, inclusiv transmisiuni în direct ale curselor, emisiuni cu momente cheie din cadrul campionatului şi acces la cerere, astfel încât telespectatorii să le poată urmări oriunde şi oricând. Toate acestea vor fi comentate în limbile locale de către experţii Eurosport în motorsport”, spun reprezentanţii postului.
De-a lungul anilor, Eurosport a difuzat şi alte competiţii de motorsport, printre care şi Formula E şi PURE ETCR, primul campionat mondial de curse cu maşini electrice.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Achizitia a fost facuta pentru intreaga retea europeana,nu pentru Romania,iar daca ne uita la vanzarile masinilor electrice,in vest,unde au o cota de piata,ce depaseste 10% din numarul total al masinilor vandute,iar in Norvegia,Suedia,Danemarca,in noiembrie trecut,masinile electrice,depaseau masinile cu combustie,inseamna ca unii au constiinta si pentru natura si pentru astfel de masini,altii cu TDI-ul,din anii 90!!!