Skip to main content

EXCLUSIV. Grupul Burda confirmă pentru Paginademedia: "ne-am retras de pe piaţa românească". Firma a fost vândută. Cui?

 
Sursa: Pexels.com
Sursa: Pexels.com

EXCLUSIV Paginademedia.ro. Retragere de pe piaţa Românească. Unul dintre puţinele grupuri media străine cu activitate în România - compania nemţească Burda - a decis să iasă de pe piaţa românească.

Publicitate

Practic, prin ieşirea companiei germane, în publishing a rămas un singur investitor străin în România - Ringier.

Oficialii companiei Burda din Germania au confirmat pentru Paginademedia.ro că grupul se retrage din toate activităţile din România, adică editare şi distribuţie.

Operaţiunile au fost preluate de un fost acţionar al companiei de distribuţie Hiparion, care a intrat în faliment acum 10 ani. Cine este noul acţionar, în continuare.

Detalii, în continuare:

"Începând cu 24 iulie 2020, Burda a renunţat la operaţionile din România - publishing, logistică şi distribuţie - care au fost preluate de un investitor strategic", după cum au declarat oficialii Burda pentru Paginademedia.ro, prin Dorothee Stommel, Head of International Communications.

În România, spun oficialii companiei, operaţiunile de distibuţie s-au dezvoltat mai mult decât partea de publishing.

Martin Weiss, CEO BurdaInternational şi membru al consiliului de administraţie la Hubert Burda Media:

"Am început să ne revizuim portofoliile internaţionale Burda din mai multe ţări încă dinainte de pandemie, cu scopul de a ne concentra pe pieţele noastre de bază.

În România, mai ales, businessul care ţine de logistică a avut o creştere impresionantă în ultimii ani.

Ca urmare, focusul a fost mutat dinspre operaţiunile media tradiţionale şi am decis să vindem operaţiunile de publishing, logistică şi distribuţie din România", a mai declarat Martin Weiss.

Jucător principal în distribuţie

Burda România este, de altfel, unul dintre principalii jucători din distribuţia românească. Grupul opera prin firmele Burda România (unde erau, în principal, revistele grupului) şi prin Casa de Difuzare (companie care avea contracte de distribuţie cu hypermarketinguri şi benzinării).

Firma are şi o activitatea de transport a publicaţiilor către zonele de distribuţie.

Cum a ajuns Burda jucător în distribuţie?

În urmă cu şapte ani, compania de distribuţie Hiparion a intrat în insolvenţă, cu datorii semnificative către editorii de presă. A fost unul dintre cele mai de impact falimente din distribuţie, lăsâng "găuri" consistente în buzunarele companiilor de presă.

Burda a preluat atunci activele Hiparion şi a dus mai departe distribuţia.

Noul investitor Burda, fost acţionar Hiparion

Cine este noul "investitor strategic al Burda"? Operaţiunile Burda România au fost preluate de Lucian Vegheş, după cum au declarat pentru Paginademedia.ro oficialii companiei internaţionale Burda. "Investitorul strategic este Lucian Vegheş", au punctat oficialii Burda.

Lucian Vegheş a fost unul dintre acţionarii Hiparion (alături de Cătălin Turcu) pe vremea când distribuitorul de presă a intrat în faliment.

Numele lui Lucian Vegheş şi al lui Cătălin Turcu mai apar în legătură cu Burda şi după ce compania germană a preluat activitatea de distribuţie de la falimentarul Hiparion.

Potrivit documentelor consultate de Paginademedia.ro, după ce Burda a preluat distribuţia, în compania Casa de Difuzare apăreau ca acţionari şi firma Invest Soft Solution (reprezentată de Lucian Vegheş) şi off-shore-ul Rushworld Trading Limited (reprezentat de Cătălin Turcu).

Ulterior, în companie au rămas acţionari doar Burda Germania.

Acelaşi offshore Rushworld a mai apărut acţionar şi la o altă companie în legătură cu Burda.

În urmă cu cinci ani, după ce Burda a cumpărat compania Sanoma, o parte dintre titluri au fost mutate pe o altă companie (ca o cerinţă de la Consiliul Concurenţei). Compania se numea Media Venture Capital, iar acolo treceau revistele Casa de vacanţă şi Bucătăria de azi. Acţionar al Media Venture Capital era off-shore-ul Rushworld Trading Limited.

Între timp, Media Venture Capital şi-a schimbat numele (Enigma Publishing) iar mai apoi titlurile din portofoliu au fost mutate către o altă companie.

Atât oficialii Burda România (unde director este Sandi Apostoloiu) cât şi Lucian Vegheş nu au putut fi contactaţi până la ora publicării acestui articol.

În firma Casa de difuzare a mai fost acţionar, la un moment dat, compania Racz Design SRL, reprezentată de Racz Cristian Istvan, de care se leagă un alt faliment din distribuţie: Press Point. În 2014, firma Press Point intra în insolvenţă cu datorii către distribuitori de opt milioane de euro. Administrator era Racz Cristian Istvan.

Citeşte şi: Când distribuţia ucide presa. Press Point, datorii de opt milioane de euro către companiile de presă. Jumătate către Sanoma şi Burda

Ce titluri mai deţinea Burda? A închis o serie de titluri în ultimii ani

Burda România a renunţat la o serie de titluri în ultimul an. Cel mai recent: Auto Motor şi Sport, publicaţia la a cărei licenţă a renunţat şi care, de la 1 iulie, a fost preluată de Auto Expert.

Noiembrie 2018: Burda România renunţă la Men's Health după 13 ani. Licenţiatorul vrea să continue cu alt publisher

Noiembrie 2019: Revista Marie Claire se închide

Decembrie 2019: Se închide un titlu istoric: revista Femeia dispare de pe print după 150 de ani

Pe lângă activitatea de distribuţie, Burda România are, în prezent, în portofoliu, titluri precum Harper’s Bazaar, Cosmopolitan, National Geographic, Ioana, Auto, Motor şi Sport, Grădina mea de vis, Burda Style, Sănătatea de azi, Practic în bucătărie, Practic Sudoku, Ioana Sudoku sau Practic Integrame .

Conform datelor de la Registrul Comerţului, Burda România era deţinută 100% de Burda International Gmbh, din Germania

Casa de difuzare-Presa New Concept SRL era deţinută de Burda România (99,8%) şi Burda International gGmbh (0,2%)

Citeşte şi: Distribuitorul Hiparion a intrat în insolvenţă


Citeşte şi: EXCLUSIV: Ion Eftime, prima întâlnire cu publisherii ca reprezentant al acţionarilor Hiparion. Cine sunt acţionarii distribuitorului

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Eu Eu
    Si uite asa Burda a avut soarta lui Hiparion...
  • Binta Paulina Binta Paulina
    Se mai onoreaza premiile castigate la concursurile de la City Integrame, premii castigate in luna iulie? Mai cumparam revistele sau nu ?
  • IRIMIA MIHAELA IRIMIA MIHAELA
    Revista Click pofta buna cind o primiti. Am fost azi la chiosc si nu am gasit-o.
    Credeti ca daca ma duc miine la chiosc am sa o gasesc!

    Ce s-a intimplat Cu acesta revista.
  • Samuel Samuel
    Ati cumparat Burda cu tot cu Sandrin...ca de aia e asa scumpa si la fel de seaca...ala atarna greu
  • Liviu v. Braha Liviu v. Braha
    Urmeaza Ringier?!
  • Dracu gol Dracu gol
    Taman acum, cand a murit si a lu' Pian...

Trimite un comentariu

sus