CNA. Atenţie la atenţionare! Pro TV şi Pro Cinema au primit o somaţie, adică o averizare, de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, din cauza unor filme. Un al treilea canal, postul maghiar Mozi Plus, s-a ales cu o amendă, tot din aceeaşi cauză.
Motivul?
Producţiile americane aveau scene mai puţin potrivite pentru minori şi instigau la violenţă, însă atenţionarea de la începutul lor, marcajul care spune cine poate urmări producţiile, era eronat
Ce au difuzat Pro TV, Pro Cinema şi Mozi Plus?
Pro TV a difuzat în data de 30 iulie filmul „O luptă personală 5” începând cu ora 20:30, adică în prime-time.
Producţia de acţiune a avut avertizare 12: „Acest program este interzis minorilor sub 12 ani”.
De fapt, acest film prezintă lupte mult mai violente, cu detalii despre cum să omori o persoană nevinovată sau prezentarea rănilor în detaliu.
Un alt post TV al trustului, Pro Cinema, a comis aceeaşi greşeală. Pe data de 6 iulie s-a difuzat producţia „Christopher Roth”, un film thriller ce a fost încadrat cu semnul de avertizare 15: „Acest program este interzis copiilor sub 15 ani”. Filmul s-a dovedit a fi mult mai violent şi încadrat cu semnul de avertizare 18.
În producţia americană s-au prezentat următoarele aspecte: „scene cu violenţă, reprezentarea unor mutilări şi tehnici criminale, limbaj licenţios şi / sau limbaj injurios, scene cu nuditate şi / sau sex şi scene în care se fumează sau se consumă alcool”, se arată în documentul CNA.
Membrii CNA, care au văzut secvenţe din filmele respective în şedinţă, au propus şi aici o somaţie publică pentru Pro Cinema. Filmul „Christopher Roth” s-a difuzat în intervalul orar 23:00-01:00.
Mozi Plus, cel mai afectat canal de pe urma filmelor
Canalul maghiar Mozi Plus a primit cea mai dură „pedeapsă”: o amendă. Postul a transmis filmul „Logan” în data de 15 iulie de la ora 19:00 şi l-a încadrat cu semnul de avertizare 12: „Acest program este interzis minorilor sub 12 ani”.
Pentru că postul are licenţă în România, dar se vede şi în Ungaria, drept care autoritatea de acolo a înştiiţat forul din România.
Media Council of the National Media and Infocommunications Authority din Ungaria a trimis pentru prima dată notificarea pe 15 ianuarie, fiindcă acelaşi film s-a difuzat la o oră nepotrivită, deşi conţine scene foarte violente, în alte ţări fiind încadrat cu semnul de avertizare 15.
Deşi prima dată a oferit o somaţie publică, CNA a decis în şedinţa de ieri să acorde o amendă de 7.500 de lei pentru Mozi Plus, pentru că a încălcat „dispoziţiile art. 24 alin. (1) raportate la cele ale art. 19 alin. (2) lit. a), b) şi c) din Codul audiovizualului”.
Legislaţie - Legea audiovizualului şi Codul de reglementare a conţinutului audiovizual
Art. 19 - (1) Criteriile în funcţie de care se clasifică programele difuzate au drept scop asigurarea protecţiei minorului şi informarea publicului cu privire la conţinutul acestora.
(2) Responsabilitatea clasificării programelor revine radiodifuzorilor şi furnizorilor de servicii media la cerere, în conformitate cu următoarele criterii : a) numărul şi natura scenelor violente, precum şi caracterul gratuit sau indispensabil al acestora, raportat la genul şi subiectul programului ; b) utilizarea violenţei şi rolul acesteia în rezolvarea problemelor ; c) modalitatea de tratare prin imagini a scenelor de violenţă, tipul de plan utilizat, realismul reprezentării, rolul coloanei sonore în a genera frică ori angoasă ;(…) g) tipologia eroilor, scopul acţiunii acestora, gradul de recurgere la violenţă ;
Art. 20 În clasificarea producţiilor audiovizuale de ficţiune furnizorii de servicii media audiovizuale se vor ghida şi după clasificarea stabilită de producător sau, după caz, după cea în care producţia de ficţiune a fost difuzată în alte ţări, evitând încadrarea cel mai puţin restrictivă, în situaţia în care aceasta este singulară.
Art. 24 (1) Programele 15 se difuzează numai în intervalul orar 23,00-6,00 şi vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numărul 15 de culoare albă ; fac excepţie de la intervalul orar filmele artistice, serialele şi cele documentare clasificate 15, în cazul cărora intervalul permis de difuzare este 22,00-6,00.
Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
Supara adevarul nu postacule antenist mile , de audiente nimic , umilinta pe antenuta... Hahaha , marea ta emisiune cu varciu nu o mai lauzi?
Si de brighta si pastramica pe antena star nu ne zici nimic?
Si de XFactorian nu zici nimic? Ai uitat? Cand anul trecut iti tot scriam pe aici ca de ce nu face XFactor. Iar raspunsul tau era: "De ce sa mai faca emisiunea, ca nu se uita nimeni?" (Vrei sa iti pun link cu comentariul tau aici?)
Acum, vad ca imediat lauzi emisiunea... Normal, ce sa zica sluga postaca antenista.