CNA. Alexandru Mica, fost ambasador al României în Coreea de Nord şi fost angajat al securităţii, şi-a făcut televiziune. Solicitarea pentru noua televiziune a venit chiar în şedinţa Consiului Naţional al Audiovizualului de astăzi, 16 septembrie.
Ce televiziune va fi? Înainte, câteva detalii despre cine este Alexandru Mica:
A reprezentat România pe perioada comunismului în capitala Coreei de Nord, imediat după ce a absolvit facultatea, după cum a şi spus în şedinţa CNA.
Mica, în vârstă de 75 de ani, este un interpret de muzică populară, profesor universitar şi fost ambasator al României la Phenian.
Alexandru Mica"
„După absolvirea facultăţii, am făcut studii la Phenian, mi-am dat doctoratul, am ajuns profesor universitar, am fost recrutat să mă încadrez în instituţie, adică în consiliul securităţii statului, pentru că aveam aceste studii.
Am fost inclus în direcţia de informaţii externe a ministerului securităţii, unde ar fi trebuit să fie incluşi oameni cu mare suprafaţă culturală.
Pentru mine a fost un prilej de a mă perfecţiona perioada în care am făcut cursuri de spionaj şi contra-spionaj pentru statul român, dar m-am retras la cerere după”, a spus Mica, în faţa membrilor CNA.
Mica, după cum a spus în faţa CNA, are două vile, una de şase etaje, în care va fi televiziunea, aflată chiar lângă sediul CNA
Mica a fost şi cetăţean de onoare al judeţului Giurgiu din 2007 până în 2017, moment în care i-a fost retras titlul. Potrivit unui articol relatat de Adevărul în urmă cu trei ani, Mica apare într-o listă emisă de CNASAS cu persoane care au făcut poliţie politică pe vremea comunismului.
Membrii consiliului judeţean i-au retras dreptul onorific, iar Mica a răspuns dur la acea vreme. „Nu vreau să mai aud de Giurgiu. Cu asemenea lichele politice nu ai ce să rezolvi”, a spus la acea vreme Mica, potrivit Adevărul.
La trei ani de la acel moment, Mica a solicitat în faţa membrilor CNA licenţa audiovizuală pentru o televiziune finanţată din banii săi.
Melos TV, noua televiziune înfiinţată de Alexandru Micu
Noua televiziune a lui Mica se va numi „Melos TV”, iar zona de difizare este una naţională. Formatul este unul tematic-folclor românesc şi se va difuza atât în SD, cât şi în HD.
În ceea ce priveşte producţiile, 27% sunt proprii, iar 73% ale altor producători. Capitalul propriu propus de Mica este de 2.250.000 de lei, conform actelor depuse la CNA.
„Este un proiect de suflet, nu numai al meu, cât şi al folclorului tradiţional românesc. Vrem să înfiinţăm cea mai frumoasă de televiziune folclorică din România”, a spus Mica în şedinţa CNA.
Radu Herjeu, membru CNA, nu a părut convins de reuşita noii televiziuni.
„Săptămâna trecută o altă fostă televiziune de folclor a solicitat CNA-ului transformararea ei din folclor în generalistă, pe motiv că nu făcea bani.
La nicio săptămână, constat cu surprinde că altcineva doreşte o televiziune naţională de folclor. Dumneavoastră credeţi că o astfel de televiziune va rezista sau ne trezim cu altă licenţă pe viitor?”
Mica a răspuns ferm:
„Sunt convins că noi vom reuşi să ne impunem. Nu ne rezumăm la cântecul folcloric, noi ne propunem să revigorăm interesul tinerilor interpreţi pentru folclor.
Televiziunea va beneficia de surse proprii de finanţare, precum şi de spaţiul generos al celor două vile, una aflată chiar lângă sediul CNA. Pot spune că suntem pregătiţi de a aborda tematica de muzică tradiţională, vom avea mare succes.
Televiziunea va fi una de cultură populară, nu va difuza doar muzică. În aproximativ 5 ani cred că vom ajunge rentabili.”
Monica Gubernat, şefa CNA, a fost curioasă de numele postului: „De ce Melos TV?”
Mica a explicat:
„Acest termen nu a fost utilizat în cadrul unei televiziuni, noi îl folosim pentru că redă aspectul muzicii folclorice. Când spui melos, te gândeşti la cântec, melodie, tradiţie”.
Unde se va vedea postul?
Mica a precizat că are un acord de principiu pentru retransmisia postului pe RCS-RDS şi Orange. Dar în viitor va purta discuţii şi cu Telekom şi Vodafone (fostul UPC).
Acordarea licenţei pentru „Melos TV” s-a votat în unanimitate, fără vreun vot împotrivă.
Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
Iar chestia că "a fost securist" (precum scrie ,"nitam-nisam și "fleoshk-pleoshk", "distinsul" "h"autoriu )este exact identică regimului bolșevic al anilor '45 - '90 (și chiar după) ,pe când "tov. -ii" ,dacă nu apreciau "privirea" cuiva ,imediat ei etichetau din prima : "fost legionar" , "fiu de legionar" , "chiabur", "fiu de chiabur"..., etc. ! Și "ștampilele" acestea erau nașpa-nașpa , "h"adecătelea,mult mai rău decât să fi "fluierat în biserică" !
Una am eu însă a-i reproșa ; a scris ,cred catre anii '70 ,o cărțulie despre "rxxhxxt" rus Dostoievski - dar ,csf ,ncsf (!), pentru că ,noi ,cu toții am fost intoxicați (și)prin "cultura" ruZZească, de la propaganda bolșevică - în care, Al.Mica, *** fostului pușcăriaș din vremea tzaristă ,care a vrut sa câștige "grațiile" regimului țarist , și a propus către autorități... ,nici mai mult ,nici mai puțin ,decât să se treacă la genocid și deportare în Crimeea , contra tătarilor și altor etnii !!! Crima de genocid nu s-a petrecut atunci ,dar in timpul *** i v stalin (să-i 3,14ș memoria !) , da ,din păcate."Marele" dosto , deci precursor al crimei ! https://jurnalfm.ro/sapte-ani-de-la-ocuparea-crimeei-locul-in-care-dostoievski-planuise-un-genocid/
https://www.discogs.com/release/7227654-Alexandru-Mica-Cinci-Veacuri-Din-Istoria-C%C3%A2ntecului-Popular-Rom%C3%A2nesc-1540-2011-780-De-Nestemate-Fo