Skip to main content

AUDIENŢE REVELION. După un an cu mască, tot la măşti ne-am uitat! Dan Negru, de multe ori peste concurenţă. Surprizele audienţelor

 
AUDIENŢE REVELION. După un an cu mască, tot la măşti ne-am uitat! Dan Negru, de multe ori peste concurenţă. Surprizele audienţelor

AUDIENŢE REVELION 2021. Cu mască, cu audienţă! După un an în care "masca" a fost la ordinea zilei, măştile au câştigat şi în noaptea de Revelion. Un altfel de măşti, la Revelionul Starurilor de pe Antena 1, cu Dan Negru, au lăsat în urmă audienţa şi a 21-a oară.

Publicitate

Cifrele Revelionului cu Dan Negru - cu vârfuri care au ajuns la aproape 3,6 milioane de români - au fost de câteva ori peste locurile următoare. Cota de piaţă - peste 30% (aproape 40 chiar pe comercial), ceea ce înseamnă că unul din trei români care se uita la televizor era pe Antena 1.

Dacă Dan Negru pe primul loc de Revelion, la mare distanţă, nu mai este o surpriză de ...21 de ani, interesant este ce s-a întâmplat pe poziţiile următoare: locul al doilea pentru România TV la nivelul întregii ţări şi la oraşe şi intrarea în Top 5 a postului public TVR 1.

Ce a făcut Pro TV? În anii trecuţi, cu filme, nu prindea top 3. Acum, cu programul special Untold (cu artişti filmaţi în studio şi prezentaţi de Pavel Bartoş), a stat ceva mai bine (locul trei la oraşe).

De notat, pentru idee (chiar dacă nu a intrat în Top 10), Revelionul de pe ZU TV, singurul 100% LIVE. Daniel Buzdugan şi Mihai Morar au fost în direct toată noaptea, iar publicul putea intra pe zoom în direct din sufragerie (şi au fost din toată lumea, pentru că programul era şi pe youtube şi pe Facebook). Toată noaptea au fost imagini ca un "reality show". Au avut până în 50.000 pe TV, dar e de punctat ideea. (Au stat mai bine pe online. Cifrele ZU, aici)

Câţi români s-au uitat la Revelionul în care au fost măşti, printre altele, Elena Udrea, Selly, Dorel Vişan, Paula Selling, Cornel Ilie şi Cosmin Contra?

Citeşte şi: MĂŞTI. Elena Udrea, Vrăjitoarea de la Revelion. Mască la Negru. Selly, un extraterestru

Înainte, ce au dat posturile TV de revelion:

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele Revelionului 2021, adică intervalul orar de "maximă audienţă" în noaptea dintre ani, 22.00-2.00:

NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, la Revelionul Starurilor cu Dan Negru s-au uitat peste 2,5 milioane de români în fiecare minut. Cota pe piaţă: 32%. Audienţa a fost de aproape trei ori mai mare decât locul al doilea, ocupat de SuperRevelionul de pe România TV (aproape 900.000 de români pe post).

Vârful lui Dan Negru: ora 23.05, când se uitau 3,57 milioane de români, adică 20,3 rating şi 41,3 cota de piaţă.

Locul al treilea pe ţară pentru Kanal D şi poziţia a patra pentru Pro TV. O medie de 580.000 de telespectatori la revelionul Untold (anul trecut avea aproape jumătate şi era pe locul cinci).

De notat locul şi audienţele TVR 1: peste jumătate de milion de români pe post şi locul cinci. Cu Vedeta populară (Iuliana Tudor) de la 22.00, Vacanţa Mare de la 23.00 şi Un Revelion de tot râsul de la 00.45. Anul trecut, TVR 1 avea jumătate din audienţa de acum

URBAN. Aproape 1,3 milioane de români s-au uitat la măştile lui Dan Negru de pe Antena 1. Cota de piaţă: 31%. Distanţa faţă de locul al doilea: la România TV, locul secund, se uitau 480.000 de telespectatori.

La oraşe, Pro TV a fost pe locul al treilea (330.000 de telespectatori), mult peste anul trecut, când era depăşit şi de Kanal D şi de Antena 3.

TVR 1 a prins şi la oraşe Top 5: o medie de 250.000 de telespectatori pe minut.

COMERCIAL. Pe publicul comercial, cota de piaţă a lui Dan Negru s-a apropiat de 40%. Adică aproape 40% dintre cei între 18 şi 49 de ani care aveau televizoarele deschise erau pe Revelionul Starurilor de pe Antena 1. În cifre absolute: peste jumătate de milion de telespectatori tineri.

Locul secund pentru Pro TV, la distanţă (cu 155.000 de telespectatori) şi poziţia a treia pentru România TV (puţin peste 100.000).

În top 5 au mai intrat Kanal D şi Antena 3. TVR 1 a fost mai jos pe publicul tânăr.

Citeşte şi: VIDEO. Dan Negru, Revelion în pandemie: miezul nopţii a picat pentru că a ieşit pozitiv invitatul

Audienţele posturilor TV în noaptea de Revelion, în intervalul 22.00-2.00, la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 2.531.000 14.4 31.9
2 Romania TV 892.000 5.1 11.2
3 Kanal D 601.000 3.4 7.6
4 Pro TV 579.000 3.3 7.3
5 TVR 1 509.000 2.9 6.4
6 Antena 3 302.000 1.7 3.8
7 Antena Stars 274.000 1.6 3.4
8 TVR 2 261.000 1.5 3.3
9 National TV 245.000 1.4 3.1
10 ETNO 124.000 0.7 1.6

Audienţele posturilor TV în noaptea de Revelion, în intervalul 22.00-2.00, în mediul URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 1.287.000 13.5 31
2 Romania TV 479.000 5 11.6
3 Pro TV 333.000 3.5 8
4 Kanal D 271.000 2.8 6.5
5 TVR 1 246.000 2.6 5.9
6 Antena 3 210.000 2.2 5.1
7 TVR 2 150.000 1.6 3.6
8 Antena Stars 135.000 1.4 3.3
9 National TV 113.000 1.2 2.7
10 B1TV 66.000 0.7 1.6

Vezi cifrele de la Miezul Nopţii Revelion 2021, aici

Audienţele posturilor TV în noaptea de Revelion, în intervalul 22.00-2.00, pe SEGMENTUL COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 508.000 12.1 36.3
2 Pro TV 155.000 3.7 11.1
3 Romania TV 104.000 2.5 7.4
4 Kanal D 93.000 2.2 6.6
5 Antena 3 52.000 1.2 3.7
6 TVR 1 52.000 1.2 3.7
7 Antena Stars 39.000 0.9 2.8
8 TVR 2 31.000 0.7 2.2
9 National TV 24.000 0.6 1.7
10 Comedy Central 24.000 0.6 1.7

GALERIE FOTO. Revelionul 2021 cu Dan Negru în imagini

Vezi audienţele Revelionului 2020, aici


Vezi audienţele REVELIONULUI 2019, aici


Vezi audienţele REVELIONULUI 2018, aici


Vezi audienţele REVELIONULUI 2017, aici


Vezi audienţele REVELIONULUI 2016, aici


Citeşte şi: VIDEO. Dan Negru, 20 de ani de Revelioane la Antena 1. „Nu online-ul a omorât TV-ul”. Cât vor mai merge măştile şi care e „reţeta” lui Negru?


MIEZUL NOPŢII 2020. Pe ce post TV au trecut românii în noul an? Pe Antena 1 şi pe România TV

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Negrilescu Negrilescu
    Ce vi se pare atât de interesant la un revelion PE ROMÂNIA Tv?

    Dar la Antenuta ce e atat de interesant ? 1000 de ani cu masti. Nu te-ai plictisit ?
  • Negrilescu Negrilescu
    tvr dezastru , sub antena stars la comercial

    Si antenuta steluta dezastru , sub pro la comercial , ca si negrutu
  • Negrilescu Negrilescu
    Si oare cine a fost pe profit ? Antenuta Pensionara sau Pro TV ? Sigur Pro TV. Ca Untold-ul a bagat bani sa apara la TV, sa isi faca reclama (a platit si vedetele). Nu Pro.
  • mile mile
    umiliti si osanditi garcea , postacii, kanal d , nici nu se apropie inca 10 ani ha
  • Livia Pila Livia Pila
    Sinistra TVR a aruncat bani aiurea pentru Bittman și Garcea. O rusine. O zeama mizera.
  • Negrilescu Negrilescu
    Nu se poate asa ceva ! Suparare mare pe postacii antenisti. Fata de anul trecut, ai pe national o scadere de 1,6 puncte, pe urban o scadere de 0,5 rating iar pe comercial o scadere de 1,8 rating. Cum ? Scazi cu 2 puncte ?

    Pai nu ziceau postacii ca Mile mile Mario Razvan Putina R ca rupe tot Antenuta ? Ca, cu pandemia asta Negrutu face audiente colosale ? De ce a scazut ?
  • mile mile
    garcea foarte slab nu prea prinde de revelion exista doar antena
  • Negrilescu Negrilescu
    masti peste mascatii postaci

    Si mascatii peste accesati postaci , peste sacrificiul postaci , peste cunoscutii postaci , peste factoratii postacii
  • Filmoteca Filmoteca
    La mine televizorul a fost oprit. Mergea doar calculatorul cu boxele pornite. Eram pe live pe YouTube la Radio Zu cu Morar si Buzdugan. Vazusem chiar si 13.000 de persoane pe live.
    Bravo Zu.
  • Negrilescu Negrilescu
    Nu se poate Negrutule. Sub Singur Acasa 2 cu 13 rating comercial ? Vai vai vai ...
    https://www.paginademedia.ro/2020/12/audiente-singur-acasa-2-home-alone-2020/
  • Negrilescu Negrilescu
    Bravo Pro TV. Fata de anul trecut a crescut cu 0,8 rating comercial. Antenuta a scazut cu 1,8 puncte. Slabut...
  • Revelionu' virusat Revelionu' virusat
    Un fenomen de analizat: desi toata lumea a stat in casa la Tv ca urmare a pandemiei, totusi A1 nu creste, ci scade cu 350 mii spectatori (-15%) fata de 2020! Cresc cu 1-2 sute de mii kanald, pro si tvr. Iar anul trecut A1 avea 43%cota pe comercial, fata de 36%acum ( sau " aproape 40% " cum incearca sa-i scoata petrisor
  • Iuli Iuli
    Audiențe mult mai mici față de Revelion 2020 pentru Antena1 și audiențe în creștere pentru ProTV
  • Negrilescu Negrilescu
    Dan negru a avut dreptate , încă 50 de ani ca fi revelion pe tv, ce sa mai zici la comercial , masti peste mascatii postaci

    Vezi ca mai bine sta Pro la comercial , Antenuta cu pensionarii . Hhahaha
  • Negrilescu Negrilescu
    Vai... Cat de slab. 12.1 pe comercial ? Si Fierbintenii in 2 ore de Craciun (24 decembrie), tot 12 rating a avut.
    Slab de tot !

Trimite un comentariu

sus