AUDIENŢE. Românii au fost cu ochii pe „faimoşi” şi pe „războinici”, sâmbătă seara. Kanal D a câştigat la pas duelul audienţelor, într-o seară cu Las Fierbinţi şi în care postul de ştiri România TV a bifat un spectaculos loc trei, în toată ţara şi la oraşe.
În minutul de aur, atins la 22:01, pe Kanal D erau peste 2,6 milioane de privitori. În restul serii, media a fost de aproximativ două milioane.
Pro TV a reuşit să se apropie de Kanal D, pe intervalul Survivor, doar pe segmentul comercial. În rest, pe celelalte două targeturi. Totuşi, postul din Pache Protopopescu a stat chiar bine în comparaţie cu Antena 1, care nu prea s-a văzut aseară.
Postul Intact a ocupat locul patru în ţară şi la oraşe, iar pe comercial a prins locul trei.
Interesantă este evoluţia audienţei pe intervalul Survivor. Când s-a intersectat cu primul episod din Las Fierbinţi, Survivor număra undeva la 1,7 milioane de români pe post. Era primul doar pe naţional, iar la oraşe şi pe publicul comercial conducea Pro TV. După primul episod din Las Fierbinţi, Pro TV şi-a "conservat" audienţa. A crescut însă Survivor şi a trecut pe primul loc pe toate segmentele de public (a ajuns la două milioane pe naţional, iar la oraşe s-a dus de la 700.000 la peste 900.000).
Cele două staţii au pus la bătaie, pe intervalul Survivor, următoatele producţii:
- Pro TV - Las Fierbinţi (de la 20:00) şi filmul Lichidaţi-i! (de la 22:00)
- Antena 1 - Cartea Junglei (de la 20:00) şi Percy Jackson: Marea Monştrilor (de la 22:00)
Mai jos, cifrele Survivor
GALERIE FOTO
Paginademedia.ro vă prezintă în continuare audienţele de aseară, pe intervalul Survivor România (20:00-23:50):
Naţional. Survivor a pus Kanal D pe primul loc în audienţe, sâmbătă seara. Peste două milioane de telespectatori s-au uitat, în fiecare minut, la show-ul prezentat de Daniel Pavel.
La distanţă considerabilă, pe doi, s-a clasat Pro TV. Postul TV a înregistrat, pe intervalul Survivor, aproape 1,3 milioane de persoane pe minut.
Podiumul a fost completat de postul de ştiri România TV, cu 870.000 de oameni pe interval.
Antena 1 a fost abia pe patru, cu o medie de aproximativ 850.000 de persoane.
Urban. În Republica Dominicană „au fost” şi telespectatorii de la oraşe. Aproape 850.000 de persoane din mediul urban s-au uitat, în fiecare minut, la ediţia Survivor de sâmbătă seara.
Pro TV a fost următorul post clasat, pe interval. A scos cifre care s-au apropiat de 670.000 de telespectatori pe minut.
Pe trei s-a clasat tot România TV, cu o audienţă de aproape 400.000 de persoane.
Antena 1 a fost a patra staţie din top şi în mediul urban, unde a adunat aproximativ 385.000 de telespectatori pe minut, când la TV era Survivor.
Comercial. Tinerii s-au uitat în număr mare tot la Survivor, dar s-a redus distanţa dintre primele două staţii din top.
Show-ul Kanal D a fost urmărit de 328.000 de tineri în fiecare minut.
De pe doi, Pro TV a adunat o medie de 311.000 de persoane, pe interval, în fiecare minut.
Antena 1 a reuşit să câştige lupta pentru locul trei, pe comercial. A înregistrat o medie de aproape 200.000 de tineri pe minute, pe intervalul Survivor.
România TV a atras puţini tineri şi s-a clasat pe cinci, pe segmentul comercial.
Audienta posturilor TV sâmbătă, 30 ianuarie, pe intervalul show-ului Survivor (20:00-23:50), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Kanal D | 2.021.000 | 11.4 | 24.9 |
2 | Pro TV | 1.287.000 | 7.3 | 15.8 |
3 | Romania TV | 869.000 | 4.9 | 10.7 |
4 | Antena 1 | 848.000 | 4.8 | 10.4 |
5 | Antena 3 | 294.000 | 1.7 | 3.6 |
6 | DigiSport 1 | 274.000 | 1.6 | 3.4 |
7 | TVR 1 | 183.000 | 1.0 | 2.3 |
8 | Pro Cinema | 119.000 | 0.7 | 1.5 |
9 | Pro 2 | 118.000 | 0.7 | 1.5 |
10 | Realitatea Plus | 114.000 | 0.6 | 1.4 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV sâmbătă, 30 ianuarie, pe intervalul show-ului Survivor (20:00-23:50), în mediul URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Kanal D | 847.000 | 8.8 | 20.4 |
2 | Pro TV | 670.000 | 7.0 | 16.1 |
3 | Romania TV | 391.000 | 4.1 | 9.4 |
4 | Antena 1 | 384.000 | 4.0 | 9.2 |
5 | Antena 3 | 213.000 | 2.2 | 5.1 |
6 | DigiSport 1 | 164.000 | 1.7 | 3.9 |
7 | TVR 1 | 90.000 | 0.9 | 2.2 |
8 | TVR 2 | 76.000 | 0.8 | 1.8 |
9 | Realitatea Plus | 74.000 | 0.8 | 1.8 |
10 | Pro 2 | 67.000 | 0.7 | 1.6 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV sâmbătă, 30 ianuarie, pe intervalul show-ului Survivor (20:00-23:50), pe segmentul COMERCIAL:
COMERCIAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Kanal D | 328.000 | 7.8 | 22.9 |
2 | Pro TV | 311.000 | 7.4 | 21.8 |
3 | Antena 1 | 192.000 | 4.6 | 13.4 |
4 | DigiSport 1 | 59.000 | 1.4 | 4.1 |
5 | Romania TV | 27.000 | 0.6 | 1.9 |
6 | Antena 3 | 25.000 | 0.6 | 1.8 |
7 | TVR 2 | 24.000 | 0.6 | 1.6 |
8 | TVR 1 | 22.000 | 0.5 | 1.5 |
9 | Digi 24 | 20.000 | 0.5 | 1.4 |
10 | Pro 2 | 19.000 | 0.5 | 1.4 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
CITEŞTE ŞI: Audienţe Survivor debut
CITEŞTE ŞI: Audieţe Survivor ediţia a doua
CITEŞTE ŞI: Audienţe Survivor ediţia a treia
CITEŞTE ŞI: Audienţe Survivor ediţia a patra
CITEŞTE ŞI: Audienţe Survivor ediţia a cincea
CITEŞTE ŞI: Audienţe Survivor ediţia a şasea
CITEŞTE ŞI: Audienţe Survivor ediţia a şaptea
CITEŞTE ŞI: Începe sezonul doi din Survivor. Noul prezentator a trecut pe la Antena 3 şi RFI
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii
Ce antenuta visezi,n-am mentionat nimic de ea
Sa nu mai zic de kanal d care are cifre cam mari pentru nivelul emisiunii la ora asta
Este cel mai prost Survivor din toate care s-au facut pana acum
Pentru 2 puncte de rating in plus ati chemat toți inculții,manelisti
Ati vazut ca faimoșii sunt praf la toate si ati inventat jocuri speciale pentru ei.Ati vazut ca ne-am dat seama de acest lucru si ati sabotat un traseu special pentru ei(Se vede clar pe imagini)
Comparați asta cu EXATLON sezon 1
Si acum imi amintesc ,la articolul in care a debutat sezonul toți deștepții ziceau:"Bravo Kanal D,Bravo Pro Tv si Kanal D" si multe alte aberatii.Culmea era unu in care zicea:"Bravo Casting Bun"
Pe bune.....pe bune??
Altu' zicea:"Rusine Antena 1"
Pentru ce Rusine antena 1???
Că e singura televiziune din astea 90 care e in stare sa faca un casting bun?
Uitati-vă la Asia 3 ,la chefi 8,x factor 9,TCDU 15...
Toate sunt facute in același an si sunt facute ca la carte
Josnic...foarte josnic
P.S.: publicitatea ar trebui dată după minim 30min de emisiune, nu după 2-3minute.
Apropo, România TV ce difuza de era atât de sus? Are audiențe pe Național cât toate posturile de știri.