Skip to main content

COMUNICAT. Amenajarea holului de la intrare: Cinci tips & tricks

 
Foto | Pexels
Foto | Pexels

COMUNICAT. Holul de la intrare este un spaţiu pe care majoritatea persoanelor îl subestimează. În fond, sunt camere mai importante de care trebuie să te ocupi atunci când îţi amenajezi locuinţa, nu-i aşa?

Publicitate

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

Cu toate că livingul, dormitorul sau bucătăria necesită mai multe resurse (timp, atenţie, buget, energie), adu-ţi aminte că holul reprezintă primul impact cu apartamentul sau casa ta.

Încă de cum intri în locuinţă, poţi fi învăluit de un sentiment plăcut şi familiar sau poţi fi influenţat negativ din cauza dezordinii sau a atmosferei monotone.

De aceea, un spaţiu frumos amenajat poate schimba totul. Iată câteva idei isteţe pentru holul tău de la intrare!

1. Integrează un dulap încăpător

Înainte să amenajezi holul, gândeşte-te la factorul funcţionalitate. De ce ai nevoie atunci când te pregăteşti să ieşi din casă? Cel mai probabil, de o jachetă, de o căciula sau de o eşarfă. De asemenea, ar fi convenabil să ai toate perechile de încălţări la îndemână.

Aşadar, pentru a profita la maximum de spaţiul disponibil pe hol, investeşte într-un dulap minimalist, în care să poţi păstra hainele de sezon şi accesoriile. Poţi comanda dulapuri şi şifoniere de la Tamos.ro, având la dispoziţie o mulţime de modele.

Alege un dulap suficient de mare, însă care să nu fie mult prea voluminos pentru locul disponibil. Poţi cumpăra unul cu spaţiu pentru pantofi integrat sau poţi folosi un pantofar, separat.

2. Amenajează spaţii speciale pentru accesorii şi obiecte utile

Pe lângă dulap, vei avea nevoie şi de un spaţiu în care să îţi poţi depozita rapid accesoriile şi obiectele de uz zilnic.

Gândeşte-te la cercei, coliere, ceasuri, portofele, chei şi alte astfel de lucruri ce se pot pierde uşor, dacă nu sunt aşezate mereu în acelaşi loc sigur.

Poţi folosi cutii pentru depozitare sau etajere, precum şi cuiere sau dulapuri suspendate, speciale pentru obiecte de mici dimensiuni. Tot la acest capitol intră şi suportul pentru umbrele.

3. Pune preţ pe sistemul de iluminat

Majoritatea persoanelor aleg să ilumineze holul doar cu un bec sau cu o aplică standard. Ei, bine, dacă vrei să creezi un spaţiu primitor şi funcţional, va trebui să investeşti într-un sistem de iluminat ceva mai avansat.

În funcţie de dimensiunea holului şi în funcţie de lumina naturală ce poate pătrunde acolo (de obicei, aceasta fiind inexistentă), va trebui să cumperi becuri mai puternice sau să instalezi mai multe spoturi, leduri sau aplice pentru perete.

Dacă ai dulapuri sau cuiere pe hol, le poţi evidenţia cu benzi led sau spoturi cu lumină rece. Acest lucru te va ajuta să economiseşti energie electrică şi să fii mai eco-friendly.

4. Nu omite decoraţiunile

Chiar dacă vorbim despre un hol, acest lucru nu înseamnă că trebuie să amenajezi un spaţiu simplu, gol, fără personalitate.

Un hol stylish poate oferi întregii case un aer boem, unic şi primitor. Prin urmare, acordă atenţie şi designului interior. Poţi folosi tablouri, tapet cu imprimeuri interesante, etajere sau o gresie deosebită.

Dacă ai un hol lung, îl poţi decora cu o înşiruire de rame în care să aşezi fotografii de familie, poze din călătorii sau mesaje inspiraţionale. Atât tu, cât şi musafirii, veţi adora această idee.

5. Nu uita de oglindă!

Fie că recunoaştem sau nu, cu toţii căutăm cu privirea o oglindă, înainte să ieşim din casă. Vrem să ne asigurăm că ţinuta aleasă ne avantajează, că hainele sunt aranjate perfect, că machiajul este la locul lui şi că părul arată bine.

Aşadar, lasă suficient spaţiu pe hol pentru o oglindă. O poţi monta direct pe unul dintre pereţi, pentru a economisi spaţiu, sau poţi cumpăra o oglindă cu stativ, pe care să o poţi muta după bunul plac.

Acestea fiind spuse, nu uita că holul de la intrare este primul lucru pe care îl vezi când ajungi acasă şi ultimul lucru pe care îl vezi când pleci. Aplică sfaturile de mai sus şi amenajează un spaţiu cald şi primitor!

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus