COMUNICAT. Tu şi familia ta sunteţi pasionaţi de jocuri video? În acest caz, o cameră special amenajată pentru gaming reprezintă o idee excelentă. Mai ales că, o după-amiază de joacă pe PlayStation sau pe calculator nu este doar relaxantă dar vă poate uni mai mult decât orice. Creează un spaţiu confortabil, primitor şi numai bun pentru câteva ore de joacă, alături de cei mici şi de cei mari, deopotrivă.
Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.
Iată câteva idei uşor de implementat, care vor transforma orice încăpere într-o cameră de gaming perfectă!
Setează atmosfera potrivită
Primul lucru pe care îl poţi face pentru a amenaja o cameră pentru gaming este să creezi o atmosferă potrivită. În acest sens, poţi folosi benzi LED colorate, care pot fi controlate de pe telefon sau cu ajutorul unei telecomenzi.
Prinde-le în spatele biroului, în spatele etajerelor sau mobilei, astfel încât să creezi efectul unei lumini de fundal moderne, discrete, dar care, totuşi, schimbă totul atunci când este aprinsă. De asemenea, poţi decora camera cu afişe, tablouri şi obiecte tematice, inspirate de jocurile preferate ale familiei tale.
Pune-le pe pereţi, pe rafturi sau etajere, pentru a fi observate imediat de persoanele care intră în camera ta specială pentru gaming!
Pune accentul pe confort
Dacă tu şi ceilalţi membri ai familiei petreceţi ore întregi jucându-vă, în fiecare săptămână, trebuie să fiţi foarte atenţi la postura în care staţi, atunci când vă concentraţi pe ecran sau pe controller.
De aceea, dacă ai un Xbox, un PlayStation sau altă consolă, este important să-ţi cumperi şi câteva fotolii tip puf de la Fabricadepufi.ro, numai bune pentru o poziţie comodă şi sigură. Fotoliile puf nu sunt doar super confortabile, ci au avantajul că pot fi aşezate oriunde şi în orice combinaţie.
Dacă foloseşti şi un PC, investeşte într-un birou încăpător şi într-un scaun de calitate, care să susţină poziţia corectă a coloanei vertebrale. Astfel, te asiguri că pasiunea ta nu va fi afectată de disconfort sau dureri lombare.
Adaptează mobilierul
Dacă ai o colecţie întreagă de jocuri video, controllere şi alte accesorii destinate jocurilor, îţi recomandăm să adaptezi mobilierul din cameră astfel încât să obţii un design curat, ordonat şi modern. Cumpără corpuri de mobilier fără uşi, înalte sau joase, cu vitrină sau fără, pentru accesoriile preferate, piesele de colecţie şi jocurile favorite.
Totodată, investeşte şi în câteva cutii pentru depozitare, în care să păstrezi elementele pe care nu le foloseşti zi de zi. Acestea te vor ajuta să economiseşti spaţiu, să laşi loc pentru ceea ce utilizezi des şi să păstrezi celelalte obiecte în condiţii optime.
Poţi eticheta cutiile în funcţie de conţinut: DVD-uri, cabluri, căşti, controllere şi aşa mai departe.
Delimitează spaţiile de joacă
În cazul în care iei în serios pasiunea pentru gaming, sunt şanse foarte mari să deţii mai multe staţii de joacă: un PC special pentru jocuri, o consolă Xbox sau PlayStation, precum şi alte tipuri de jocuri: board games, rummy, cărţi, Jenga, etc.
Prin urmare, delimitează spaţiile strategic, pentru ca fiecare membru al familiei sau fiecare invitat la seara de jocuri să aibă la dispoziţie suficient spaţiu şi intimitatea necesară.
Pune un birou pe colţ, destinat PC-ului şi jocurilor pe calculator, apoi organizează şi un spaţiu cu fotolii puf şi un ecran prins în perete, pentru consola ta preferată.
Dacă eşti fan board games, poţi pune în cameră şi o masă încăpătoare cu scaune comode.
În final, nu uita să găseşti loc şi pentru sistemul audio. Pune boxele pe podea sau în rafturi amenajate. Dacă vrei să le „ascunzi” în design, optează pentru mai multe sound bars, discrete şi moderne.
Pune în practică toate sfaturile de mai sus şi vei obţine camera de gaming perfectă pentru tine, familie şi prieteni. Vă veţi distra pe cinste şi vă veţi rămâne cu amintiri preţioase împreună!
Ce este secţiunea COMUNICATE:
În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.
Detalii, la [email protected]
Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
Trimite un comentariu