Audienţe. Chefi la Cuţite, emisiunea de pe Antena 1, a debutat pe primul loc doar pe segmentul tinerilor, pierzând ţara şi oraşele în favoarea Survivor. Pro TV, cu două filme, a scos cifre bune la nivelul întregii ţări şi pe publicul comercial.
Detalii, în continuare:
Sezonul 9 Chefi la Cuţite a debutat într-o seară de duminică. Dacă în ţară a avut puţin peste 1,4 milioane de telespectatori şi s-a clasat pe trei, emisiunea culinară prezentată de Gina Pistol a câştigat pe comercial, iar la oraşe a fost la mică distanţă de prima poziţie.
Survivor a scos, din nou, cifre foarte bune pe naţional - peste 2,1 milioane de telespectatori. Show-ul prezentat de Daniel Pavel a scăzut în rândul tinerilor, fiind doar pe locul trei.
Filmul „Taken 3: Teroare în L.A” (2014), cu Maggie Grace, Liam Neeson a pus Pro TV-ul pe locul doi pe comercial şi pe naţional, iar la oraşe era doar pe trei. Pe intervalul Chefilor producţia veche de 7 ani a avut aproape 1,6 milioane de privitori, dar pe propriul interval a depăşit 1,8 milioane de telespectatori. De asemenea, Pro TV a programat de la 22:00 filmul „007: Partea lui de consolare” (2008).
Interesant este că Chefi la cuţite au stat ceva mai bine în primele două din cele peste trei ore de difuzare. Între 20.00 şi 22.00 a fost pe primul loc la oraşe, peste Survivor, dar a pierdut apoi poziţia.
Paginademedia.ro vă prezintă în continuare audienţele de aseară, pe intervalul debutului sezonului 9 Chefi la cuţite (20:00-23:10):
Naţional. Chefii Bontea, Scărlătescu şi Dumitrescu au debutat pe locul trei, în ţară. Aproximativ 1.432.000 de telespectatori au urmărit debutul sezonului 9, aseară.
Survivor era liderul detaşat al serii. Show-ul de pe Kanal D a avut peste 2,1 milioane de privitori, pe intervalul Chefi la Cuţite.
Între Kanal D şi Antena 1 s-a poziţionat Pro TV, cu aproape 1,6 milioane de urmăritori, în medie, cu filmul Taken 3: Teroare în L.A.
Urban. Luptă strânsă pentru primul loc la oraşe. Chefi la Cuţite şi Survivor au fost aproape la egalitate. Emisiunea culinară a avut 901.000 de telespectatori, iar show-ul din Dominicană 910.000.
Filmele de pe Pro TV au încheiat podiumul serii de duminică, cu 778.000 de privitori, în medie.
Comercial. Tinerii s-au uitat într-un număr mare la Chefi la Cuţite. Sezonul 9 al producţiei de pe Antena 1 a început pe primul loc, cu 428.000 de telespectatori tineri.
Pro TV a reuşit să depăşească Survivor, în seara de duminică. Aproximativ 383.000 de români au ales filmele de pe Pro, în timp ce Survivor şi Kanal D erau doar pe trei, cu 355.000 de urmăritori.
Audienta posturilor TV duminică, 28 februarie, pe intervalul debutului sezonului 9 Chefi la Cuţite (20:00-23:10), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Kanal D | 2.113.000 | 12.0 | 23.9 |
2 | Pro TV | 1.598.000 | 9.0 | 18.1 |
3 | Antena 1 | 1.432.000 | 8.1 | 16.2 |
4 | Romania TV | 540.000 | 3.1 | 6.1 |
5 | DigiSport 1 | 328.000 | 1.9 | 3.7 |
6 | TVR 1 | 273.000 | 1.5 | 3.1 |
7 | Antena 3 | 271.000 | 1.5 | 3.1 |
8 | Pro 2 | 153.000 | 0.9 | 1.7 |
9 | National TV | 109.000 | 0.6 | 1.2 |
10 | TVR 2 | 108.000 | 0.6 | 1.2 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV duminică, 28 februarie, pe intervalul debutului sezonului 9 Chefi la Cuţite (20:00-23:10), la nivel URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Kanal D | 910.000 | 9.5 | 19.7 |
2 | Antena 1 | 901.000 | 9.4 | 19.5 |
3 | Pro TV | 778.000 | 8.1 | 16.8 |
4 | Romania TV | 274.000 | 2.9 | 5.9 |
5 | DigiSport 1 | 203.000 | 2.1 | 4.4 |
6 | Antena 3 | 185.000 | 1.9 | 4.0 |
7 | TVR 1 | 133.000 | 1.4 | 2.9 |
8 | TVR 2 | 64.000 | 0.7 | 1.4 |
9 | Pro 2 | 55.000 | 0.6 | 1.2 |
10 | Digi 24 | 47.000 | 0.5 | 1.0 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV duminică, 28 februarie, pe intervalul debutului sezonului 9 Chefi la Cuţite (20:00-23:10), la nivel COMERCIAL:
COMERCIAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 428.000 | 10.2 | 24.3 |
2 | Pro TV | 383.000 | 9.1 | 21.7 |
3 | Kanal D | 355.000 | 8.4 | 20.1 |
4 | DigiSport 1 | 77.000 | 1.8 | 4.4 |
5 | TVR 1 | 37.000 | 0.9 | 2.1 |
6 | Romania TV | 34.000 | 0.8 | 1.9 |
7 | Antena 3 | 25.000 | 0.6 | 1.4 |
8 | Eurosport 1 | 21.000 | 0.5 | 1.2 |
9 | TVR 2 | 17.000 | 0.4 | 1.0 |
10 | Look Sport+ | 16.000 | 0.4 | 0.9 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
Comentarii
Finala a fost frumoasă
Dar de ce toți,inclusiv tu o întreabă pe ea informații despre pro,despre contracte?
Odată ea a zis ca lucrează in televiziune,oare unde?La antena 1?Ma indoiesc
Eu nu zic ca emisiunile nu sunt bune dar nu se numesc spectacol
Sef sub acoperire e o regie ieftina
Las fierbinti e uzat ,niciun haz
Românii au Talent e bun,dat se vede ca s-a uzat
Iar Imperiul Muștelor nu am urmarit ca atunci lucrez
Asta-i spectacol ,asta-i televiziunea??Eu nu am vazut la nicio emisiune spectacol
Din contra, m-am plictisit