AUDIENŢE. Las Fierbinţi a fost show-ul serii de marţi, cu peste 2,2 milioane de români care s-au uitat la aventurile lui Bobiţă, Firicel şi Celentano. Cu toate acestea, nu a fost suficient pentru Pro TV. Postul a fost „părăsit” de audienţă la finalul serialului de comedie, iar Asia Express a trecut pe primul loc.
Antena 1 a fost sub Pro TV timp de oră, cât s-au intersectat Las Fierbinţi şi Asia Express, dar a recuperat până la finalul serii, mai ales când Asia Express s-a intersectat cu show-ul Căsătoriţi pe nevăzute de la Pro TV.
Asia Express s-a întins până la miezul nopţii, timp suficient să echilibreze media postului raportată la întreaga producţie.
De notat că serialul turcesc Doctorul Minune de la Kanal D nu a stat rău. S-a clasat pe locul doi în ţăra şi pe trei în mediul urban şi la tineri.
Paginademedia.ro vă prezintă audienţele de aseară, pe intervalul show-ului Asia Express (21:25-00:00):
Naţional. Antena 1 şi Pro TV şi-au disputat aproape fiecare telespectator, aseară, raportat la media celor aproape patru ore de Asia Express.
Postul Intact a avut un mic avantaj, ceea ce i-a permis să ocupe prima poziţie, cu 1,18 milioane de telespectatori în medie pe minut.
Pro TV a urmat în clasament, foarte aproape, cu o medie de 1,15 milioane de oameni pe minut.
Kanal D a ocupat locul trei, pe intervalul Asia Express, cu puţin peste un milion de telespectatori pe minut.
Urban. Postul Intact s-a desprins mai mult de Pro TV la oraşe, unde a înregistrat o medie de aproape 730.000 de persoane în fiecare minut.
Locul secund a fost adjudecat de postul din Pache, care a strâns o medie de jumătate de milion de orăşeni pe intervalul Asia Express.
În acelaşi timp, pe trei s-a clasat Kanal D: cu aproape jumătate de milion de telespectatori pe minut.
Comercial 18-49. Tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani s-au uitat în număr mai mare la Asia Express. Show-ul prezentat de Irina Fodor a numărat aproximativ 350.000 de privitori pe minut.
De pe doi, Pro TV a înregistrat aproape 220.000, iar Kanal D aduna aproape 150.000 de tineri.
Audienta posturilor TV marţi, 9 noiembrie, pe intervalul emisiunii Asia Express (20:25-00:00), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 1.189.000 | 6.7 | 16.9 |
2 | Pro TV | 1.158.000 | 6.6 | 16.5 |
3 | Kanal D | 1.018.000 | 5.8 | 14.5 |
4 | Romania TV | 530.000 | 3.0 | 7.5 |
5 | Antena 3 | 431.000 | 2.4 | 6.1 |
6 | National TV | 160.000 | 0.9 | 2.3 |
7 | Happy Channel | 159.000 | 0.9 | 2.3 |
8 | Realitatea Plus | 155.000 | 0.9 | 2.2 |
9 | Pro Cinema | 153.000 | 0.9 | 2.2 |
10 | Antena Stars | 131.000 | 0.7 | 1.9 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV marţi, 9 noiembrie, pe intervalul emisiunii Asia Express (20:25-00:00), în mediul URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 728.000 | 7.6 | 19.3 |
2 | Pro TV | 510.000 | 5.3 | 13.5 |
3 | Kanal D | 495.000 | 5.2 | 13.1 |
4 | Romania TV | 261.000 | 2.7 | 6.9 |
5 | Antena 3 | 259.000 | 2.7 | 6.9 |
6 | Realitatea Plus | 89.000 | 0.9 | 2.4 |
7 | Happy Channel | 83.000 | 0.9 | 2.2 |
8 | National TV | 75.000 | 0.8 | 2.0 |
9 | DigiSport 2 | 73.000 | 0.8 | 1.9 |
10 | Prima TV | 70.000 | 0.7 | 1.9 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV marţi, 9 noiembrie, pe intervalul emisiunii Asia Express (20:25-00:00), pe segmentul COMERCIAL (18-49):
COMERCIAL 18-49 | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 352.000 | 8.5 | 28.8 |
2 | Pro TV | 219.000 | 5.3 | 17.9 |
3 | Kanal D | 144.000 | 3.5 | 11.8 |
4 | Romania TV | 33.000 | 0.8 | 2.7 |
5 | Digi 24 | 31.000 | 0.8 | 2.6 |
6 | Pro Cinema | 29.000 | 0.7 | 2.4 |
7 | Antena 3 | 28.000 | 0.7 | 2.3 |
8 | National TV | 24.000 | 0.6 | 1.9 |
9 | Antena Stars | 23.000 | 0.6 | 1.9 |
10 | Comedy Central | 17.000 | 0.4 | 1.4 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
2. Las Fierbinţi a fost programul serii: 2,2 milioane de români s-au uitat
Audienta posturilor TV marţi, 9 noiembrie, pe intervalul serialului Las Fierbinţi (20:30-21:25), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 2.204.000 | 12.5 | 25.1 |
2 | Kanal D | 1.247.000 | 7.1 | 14.2 |
3 | Antena 1 | 1.151.000 | 6.5 | 13.1 |
4 | Romania TV | 606.000 | 3.4 | 6.9 |
5 | Antena 3 | 382.000 | 2.2 | 4.3 |
6 | Happy Channel | 263.000 | 1.5 | 3.0 |
7 | Realitatea Plus | 184.000 | 1.0 | 2.1 |
8 | Antena Stars | 183.000 | 1.0 | 2.1 |
9 | DigiSport 2 | 162.000 | 0.9 | 1.8 |
10 | Pro Cinema | 156.000 | 0.9 | 1.8 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV marţi, 9 noiembrie, pe intervalul serialului Las Fierbinţi (20:30-21:25), în mediul URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 998.000 | 10.4 | 22.2 |
2 | Antena 1 | 711.000 | 7.4 | 15.8 |
3 | Kanal D | 589.000 | 6.2 | 13.1 |
4 | Romania TV | 278.000 | 2.9 | 6.2 |
5 | Antena 3 | 198.000 | 2.1 | 4.4 |
6 | DigiSport 2 | 133.000 | 1.4 | 3.0 |
7 | Happy Channel | 133.000 | 1.4 | 3.0 |
8 | Realitatea Plus | 101.000 | 1.1 | 2.2 |
9 | Diva | 90.000 | 0.9 | 2.0 |
10 | Antena Stars | 87.000 | 0.9 | 1.9 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV marţi, 9 noiembrie, pe intervalul serialului Las Fierbinţi (20:30-21:25), pe segmentul COMERCIAL (18-49):
COMERCIAL 18-49 | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 396.000 | 9.5 | 27.9 |
2 | Antena 1 | 350.000 | 8.4 | 24.7 |
3 | Kanal D | 167.000 | 4.0 | 11.8 |
4 | Digi 24 | 39.000 | 0.9 | 2.8 |
5 | Romania TV | 33.000 | 0.8 | 2.3 |
6 | Antena Stars | 30.000 | 0.7 | 2.1 |
7 | Pro Cinema | 30.000 | 0.7 | 2.1 |
8 | National TV | 25.000 | 0.6 | 1.7 |
9 | Happy Channel | 22.000 | 0.5 | 1.6 |
10 | Comedy Central | 20.000 | 0.5 | 1.4 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Cum e plin de pensionari la accesati factorati cunoscuti nextstrat adelinari dar te faci ca nu vezi postac