AUDIENŢE. Adela, ajunsă la ultimul episod, a fost prima opţiune în audienţe. Serialul realizat de Ruxandra Ion şi difuzat de Antena 1 a condus clasamentele la nivelul întregii ţări şi la oraşe.
Pe segmentul comercial, adică publicul între 21 şi 54 de ani de la oraşe, Adela a fost pe poziţia a doua, după Pro TV.
Cu cine s-a intersectat Adela la ultimul episod (intervalul 20.30-23.40):
- Pro TV a difuzat joi seară două filme: Femeia fantastică (până la 23.15), apoi În valea violenţei
- Kanal D a avut serialul turcesc Totul pentru familia mea, până la 22.30, după care a intrat Jocul cuvintelor, cu Dan Negru.
- Digisport - Cupa Angliei: Manchester City - Liverpool
Paginademdia.ro vă prezintă audienţele posturilor TV pe intervalul ultimului episod Adela (20.30-23.40):
NAŢIONAL. Ultimul episod din Adela a fost urmărit, în fiecare minut, de peste 1,3 milioane de români. Antena 1 a fost pe primul loc pe interval, urmată de Pro TV, cu aproape 1,1 milioane. O audienţă apropiată de Pro TV şi pentru Kanal D.
După primele trei locuri, distanţa este mare: România TV, pe poziţia a patra a avut în jur de 320.000 de telespectatori.
URBAN. Adela a fost prima şi la oraşe, dar distanţa faţă de locul al doilea este foarte mică: 16.000 de telespectatori. Audienţa Adelei: 533.000 de telespectatori la oraşe. Şi Kanal D a fost aproape (jumătate de milion).
Ca şi la nivelul întregii ţări, şi aici audienţa următoarelor clasate este mult în urmă.
COMERCIAL. Lupta pentru publicul comercial a fost câştigată de Pro TV. O medie de aproape 290.000 de telespectatori din segmentul 21-54 urban pentru Pro TV, faţă de 235.000 la Antena 1.
Kanal D a fost pe a treia poziţie, urmată de Digi 24 şi Digisport 1.
GALERIE FOTO. Ultimul episod Adela în imagini
Audienta posturilor TV joi, 22 decembrie, pe intervalul Adela (20:30-23:40), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 1.357.000 | 7.7 | 19.9 |
2 | Pro TV | 1.091.000 | 6.2 | 16 |
3 | Kanal D | 1.062.000 | 6 | 15.6 |
4 | Romania TV | 324.000 | 1.8 | 4.8 |
5 | Antena 3 CNN | 267.000 | 1.5 | 3.9 |
6 | Happy Channel | 194.000 | 1.1 | 2.8 |
7 | Antena Stars | 175.000 | 1 | 2.6 |
8 | Realitatea Plus | 154.000 | 0.9 | 2.3 |
9 | Digi 24 | 145.000 | 0.8 | 2.1 |
10 | Diva | 109.000 | 0.6 | 1.6 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV joi, joi, 22 decembrie, pe intervalul Adela (20:30-23:40), în mediul URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 533.000 | 5.6 | 16.1 |
2 | Kanal D | 517.000 | 5.4 | 15.6 |
3 | Pro TV | 499.000 | 5.2 | 15.1 |
4 | Romania TV | 177.000 | 1.9 | 5.3 |
5 | Antena 3 CNN | 149.000 | 1.6 | 4.5 |
6 | Realitatea Plus | 87.000 | 0.9 | 2.6 |
7 | Happy Channel | 84.000 | 0.9 | 2.5 |
8 | Digi 24 | 77.000 | 0.8 | 2.3 |
9 | DigiSport 1 | 76.000 | 0.8 | 2.3 |
10 | Diva | 74.000 | 0.8 | 2.2 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV joi, 22 decembrie, pe intervalul Adela (20:30-23:40), la nivel COMERCIAL - 21-54 de ani, urban:
COMERCIAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 287.000 | 6.1 | 21.8 |
2 | Antena 1 | 235.000 | 5 | 17.9 |
3 | Kanal D | 163.000 | 3.5 | 12.4 |
4 | Digi 24 | 52.000 | 1.1 | 3.9 |
5 | DigiSport 1 | 35.000 | 0.7 | 2.7 |
6 | AXN | 32.000 | 0.7 | 2.4 |
7 | Romania TV | 30.000 | 0.6 | 2.3 |
8 | Antena 3 CNN | 30.000 | 0.6 | 2.3 |
9 | Happy Channel | 25.000 | 0.5 | 1.9 |
10 | Diva | 24.000 | 0.5 | 1.8 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro