AUDIENŢE. Câţi români s-au uitat la Asia Express, într-o seară în care Pro TV a avut cel mai urmărit program şi cifre ce au sărit de 2,3 milioane? Antena 1 a condus doar la oraşe, cu ediţia care s-a întins până la miezul nopţii marţi seară.
Raportat la cele patru ore de emisiune, postul Intact a stat bine şi la tinerii cu vârste între 18 şi 49 de ani. Deşi nu a fost lider de detaşat, a avut cifre bune, fiind la egalitate cu Pro TV.
Clasamentul s-a tot schimbat pe parcursul serii, în funcţie de programele care s-au intersectat la TV. Câteva date, pe scurt:
- Programul serii s-a văzut pe Pro TV. Vorbim de Las Fierbinţi, serial urmărit de 2,3 milioane de oameni în fiecare minut. Audienţele înregistrate aseară se numără printre cele mai mari din acest sezon.
- Cifrele Pro TV au scăzut când a început show-ul Căsătoriţi pe nevăzute. În cele două ore în care show-ul Pro TV s-a intersectat cu Asia Express, Antena 1 a fost pe primul loc la oraşe şi la tineri. La nivel de ţară era lider Kanal D.
- Cu serialul său turcesc, postul Dogan a ocupat locul doi la nivel naţional şi în mediul urban. A fost pe trei la tineri, în intervalul 20:00-22:30.
Paginademedia.ro vă prezintă audienţele de aseară, pe intervalul emisiunii Asia Express (20:25-00:05):
Naţional. Asia Express a pus Antena 1 doar pe locul trei, marţi seară. A fost sub Pro TV şi Kanal D, principalele rivale. Show-ul prezentat de Irina Fodor a adunat o medie de aproximativ un milioane de telespectatori pe minut.
Din poziţia de lider, Pro TV a adunat aproape 1,3 milioane de persoane pe intervalul Asia Express.
În acelaşi timp, Kanal D era pe doi la nivel naţional, cu o medie de 1,1 milioane de oameni.
Urban. Clasamentul, cel puţin la vârf, s-a răsturnat în mediul urban. Antena 1 a urcat pe primul loc, cu aproape 640.000 de privitori în fiecare minut de Asia Express.
Foarte aproape, pe doi, s-a clasat Pro TV. Postul din Pache a înregistrat cifre de aproximativ 612.000 de urmăritori.
Podiumul a fost completat de Kanal D, la oraşe. A scos o medie de puţin peste jumătate de milion de persoane.
Comercial. Egalitate perfectă pe segmentul comercial, al celor cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani. Antena 1 şi Pro TV au numărat aproximativ 300.000 de telespectatori pe minut, în intervalul în care Asia Express se vedea la TV.
Cu aproape 180.000 de tineri, Kanal D era pe locul trei în intervalul emisiunii de la Antena 1.
Audienta posturilor TV marţi, 12 octombrie, pe intervalul emisiunii Asia Express (20:25-00:05), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.279.000 | 7.3 | 18.4 |
2 | Kanal D | 1.124.000 | 6.4 | 16.1 |
3 | Antena 1 | 1.018.000 | 5.8 | 14.6 |
4 | Romania TV | 460.000 | 2.6 | 6.6 |
5 | Antena 3 | 425.000 | 2.4 | 6.1 |
6 | Realitatea Plus | 198.000 | 1.1 | 2.8 |
7 | DigiSport 1 | 181.000 | 1.0 | 2.6 |
8 | Happy Channel | 179.000 | 1.0 | 2.6 |
9 | Pro Cinema | 148.000 | 0.8 | 2.1 |
10 | Prima TV | 143.000 | 0.8 | 2.1 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV lmarţi, 12 octombrie, pe intervalul emisiunii Asia Express (20:25-00:05), în mediul URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 638.000 | 6.7 | 16.9 |
2 | Pro TV | 612.000 | 6.4 | 16.2 |
3 | Kanal D | 530.000 | 5.5 | 14.0 |
4 | Antena 3 | 284.000 | 3.0 | 7.5 |
5 | Romania TV | 232.000 | 2.4 | 6.1 |
6 | DigiSport 1 | 124.000 | 1.3 | 3.3 |
7 | Realitatea Plus | 111.000 | 1.2 | 2.9 |
8 | Happy Channel | 93.000 | 1.0 | 2.5 |
9 | Pro Cinema | 85.000 | 0.9 | 2.3 |
10 | Diva | 75.000 | 0.8 | 2.0 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV marţi, 12 octombrie, pe intervalul emisiunii Asia Express (20:25-00:05), pe segmentul COMERCIAL (18-49):
COMERCIAL 18-49 | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 300.000 | 7.2 | 22.2 |
2 | Antena 1 | 300.000 | 7.2 | 22.2 |
3 | Kanal D | 179.000 | 4.3 | 13.3 |
4 | Antena 3 | 46.000 | 1.1 | 3.4 |
5 | DigiSport 1 | 43.000 | 1.0 | 3.2 |
6 | Romania TV | 40.000 | 1.0 | 3.0 |
7 | Pro Cinema | 38.000 | 0.9 | 2.8 |
8 | Digi 24 | 29.000 | 0.7 | 2.2 |
9 | Comedy Central | 21.000 | 0.5 | 1.6 |
10 | Diva | 20.000 | 0.5 | 1.5 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Si Pro Cinema peste Antenuta Stars si Happy pe comercial. Asta nu zici postac ?