Desfăşurare de forţe pentru We Are One, cel mai mare concert caritabil pentru refugiaţii din Ucraina, desfăşurat sâmbătă seara pe Arena Naţională.
Evenimentul organizat de Saga Festival, Kiss FM, Pro TV şi Primăria Bucureşti a avut pe scenă nume precum Armin Van Buuren, Tom Odell şi Jamala (refugiată din Ucraina, fostă câştigătoare Eurovision), dar şi vedete autohtone precum Delia, CTC, Lidia Buble, Feli şi DJ Project.
Arena Naţională s-a umplut cu cel puţin 35.000 de participanţi, iar donaţiile s-au ridicat la peste 3,5 milioane de lei, a anunţat Pro TV.
Totodată, Pro TV a anunţat şi că va dona toţi banii obşinuţi din publicitate pe intervalul transmisiunii în direct, care a început la ora 20.00 şi a durat până aproape de miezul nopţii.
We Are One, prezentat de Andreea Esca şi Andi Moisescu, a ţinut în faţa televizoarelor peste 730.000 de telespectatori din întreaga ţară. Pro TV a fost al treilea, după Antena 1 şi Kanal D.
Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele serii de sâmbătă, în cele patru ore de concert, transmise de Pro TV:
Naţional. Show-ul umanitar a fost urmărit de peste 730.000 de persoane din întreaga ţară, media minut cu minut. Pro TV a fost pe locul al treilea, depăşit fiind de Antena 1, care aseară a difuzat Dancing on Ice, urmat de Kanal D.
Urban. Pro TV a atras, la oraşe, cu concertul We Are One, 370.000 de telespectatori. A fost al doilea după Antena 1, care pe acelaşi interval, de patru ore, a avut o medie de 460.000 de telespectatori din mediul urban.
Urban 21-54 de ani. Pe publicul comercial urban cu vârste între 21 şi 54 de ani, Pro TV şi Antena 1 au fost aproape la egalitate, cu un mic avans pentru Pro. Concertul a avut în jur de 210.000 de telespectatori, media pe minut, pe acest target.
În acelaşi timp, pe Antena 1 erau, în medie 205.000 de persoane.
Audienţa posturilor TV de sâmbătă, 12 martie, pe intervalul transmisiunii live de la concertul We Are One, la nivel NAŢIONAL:
NATIONAL | Nr persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 859.000 | 4.9 | 12.0 |
2 | Kanal D | 841.000 | 4.8 | 11.7 |
3 | Pro TV | 733.000 | 4.2 | 10.2 |
4 | Romania TV | 489.000 | 2.8 | 6.8 |
5 | Antena 3 | 441.000 | 2.5 | 6.2 |
6 | DigiSport 1 | 280.000 | 1.6 | 3.9 |
7 | Happy Channel | 222.000 | 1.3 | 3.1 |
8 | Pro Cinema | 216.000 | 1.2 | 3.0 |
9 | TVR 2 | 175.000 | 1.0 | 2.4 |
10 | National TV | 156.000 | 0.9 | 2.2 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV de sâmbătă, 12 martie, pe intervalul transmisiunii live de la concertul We Are One, în mediul URBAN:
URBAN | Nr persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Antena 1 | 461.000 | 4.8 | 12.6 |
2 | Pro TV | 372.000 | 3.9 | 10.2 |
3 | Kanal D | 290.000 | 3.0 | 7.9 |
4 | Romania TV | 288.000 | 3.0 | 7.9 |
5 | Antena 3 | 251.000 | 2.6 | 6.9 |
6 | DigiSport 1 | 142.000 | 1.5 | 3.9 |
7 | Happy Channel | 107.000 | 1.1 | 2.9 |
8 | Pro Cinema | 104.000 | 1.1 | 2.8 |
9 | TVR 2 | 103.000 | 1.1 | 2.8 |
10 | Digi 24 | 93.000 | 1.0 | 2.5 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor din mediul urban, care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV de sâmbătă, 12 martie, pe intervalul transmisiunii live de la concertul We Are One, pe publicul URBAN 21-54 de ani:
URBAN 21-54 de ani | Nr persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 212.000 | 4.4 | 13.6 |
2 | Antena 1 | 205.000 | 4.3 | 13.2 |
3 | Kanal D | 121.000 | 2.5 | 7.7 |
4 | Antena 3 | 77.000 | 1.6 | 4.9 |
5 | Romania TV | 71.000 | 1.5 | 4.5 |
6 | Pro Cinema | 61.000 | 1.3 | 3.9 |
7 | DigiSport 1 | 49.000 | 1.0 | 3.1 |
8 | Digi 24 | 49.000 | 1.0 | 3.1 |
9 | National TV | 43.000 | 0.9 | 2.7 |
10 | Prima TV | 32.000 | 0.7 | 2.1 |
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Te referi la Antenuta Zero, nu postac ? Ca publicul lor nu au venituri. Masterchef a sters pe jos cu Bucatarii Zero si Adelinara Zero. Nu zici asta postac ?