Skip to main content

AUDIENŢE. Câţi români s-au uitat la finala Eurovision 2021, câştigată de Italia? TVR 1 n-a fost mai sus de locul cinci (VIDEO)

 
PHOTO: EBU / ANDRES PUTTING
PHOTO: EBU / ANDRES PUTTING

AUDIENŢE. Ce audienţe a scos TVR cu finala Eurovision, de la care România a lipsit pentru al treilea an la rând? 

Publicitate

La o oră la care alte posturi aveau reluări, postul Public de televiziune nu a reuşit să urce mai sus de locul cinci. Concret, cifrele au fost uşor mai mari decât în urmă cu doi ani, dar per total nu au fost diferenţe notabile faţă de finala din 2019

Într-o finală câştigată de Italia, reprezentată de trupa Maneskin, TVR 1 a ocupat locul şapte în ţară şi la oraşe. Mai bine a stat pe segmentul tânăr, unde a ocupat poziţia a cincea. 

Când TVR 1 avea Eurovision, Kanal D difuza finalul ediţiei de Survivor şi un interviu cu Theodor Stolojan la Denise Rifai, Antena 1 dădea finalul Next Star şi o reluare Chefi la Cuţite, iar Pro TV avea filmul Minciuni Adevărate. 

De notat că DigiSport 1 a avut, pe intervalul Eurovision, ultima parte a finalei Cupei României, câştigată de Craiova, şi DigiSport Special, după meci, cu Radu Naum. 

Reamintim că România a ratat calificarea în finala Eurovision 2021. Ţara noastră a fost reprezentată de Roxen, artista Global Records. Anul trecut, în 2020, competiţia a fost anulată din cauza pandemiei de Covid-19. 

VIDEO. Italia | Momentul câştigător de la Eurovision 2021 - Maneskin


Citeşte şi: România a ratat calificarea în finala Eurovision. VIDEO cu momentul lui Roxen


Paginademedia.ro vă prezintă în continuare audienţele de aseară, pe intervalul finalei Eurovision 2021 (22:00-01:55):

Naţional. Finala Eurovision 2021 a pus TVR 1 pe locul şapte în audienţe. Emisiunea a fost urmărită de aproape 180.000 de persoane din toată ţara.

Pe acelaşi interval, primul loc era ocupat de Kanal D (880.000 de telespectatori), urmat de Pro TV (750.000 de privitori) şi Antena 1 (530.000 de oameni).

Urban. Publicul de la oraşe nu a schimbat mult clasamentul. TVR 1 a ocupat tot locul şapte, cu o medie de 100.000 de oameni care s-au uitat, în fiecare minut, la finala Eurovision 2021. 

Kanal D ocupa locul întâi pe interval, cu 420.000 de oameni pe minut. Pro TV, cu aproape 400.000 de persoane, şi Antena 1, cu peste 250.000, au completat podiumul pe acelaşi interval. 

Comercial. Tinerii au adus un loc ceva mai bun pentru TVR 1. Postul public s-a clasat pe locul cinci, cu o medie de 40.000 de oameni în fiecare minut de Eurovision 2021. 

Pro TV a fost lider pe segmentul tânăr, când la TV era Eurovision, cu 200.000 de telespectatori pe minut. Kanal D a fost următorul post din top, cu peste 180.000 de privitori. 

Poziţia a treia a fost adjudecată de Antena 1, care număra aproape 80.000 de oameni. 

Audienta posturilor TV sâmbătă, 22 mai, pe intervalul finalei Eurovision 2021 (22:00-01:55), la nivel NATIONAL:

  NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Kanal D 878.000 5.0 19.0
2 Pro TV 748.000 4.2 16.2
3 Antena 1 531.000 3.0 11.5
4 DigiSport 1 252.000 1.4 5.5
5 Romania TV 238.000 1.3 5.2
6 Antena 3 203.000 1.1 4.4
7 TVR 1 178.000 1.0 3.9
8 Prima TV 158.000 0.9 3.4
9 Pro 2 89.000 0.5 1.9
10 National TV 63.000 0.4 1.4

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV sâmbătă, 22 mai, pe intervalul finalei Eurovision 2021 (22:00-01:55), în mediul URBAN:

  URBAN Persoane Rtg% Share
1 Kanal D 421.000 4.4 17.6
2 Pro TV 394.000 4.1 16.5
3 Antena 1 255.000 2.7 10.7
4 DigiSport 1 145.000 1.5 6.1
5 Romania TV 128.000 1.3 5.4
6 Antena 3 122.000 1.3 5.1
7 TVR 1 106.000 1.1 4.4
8 Prima TV 61.000 0.6 2.6
9 Diva 50.000 0.5 2.1
10 TVR 2 35.000 0.4 1.4

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV sâmbătă, 22 mai, pe intervalul finalei Eurovision 2021 (22:00-01:55), pe segmentul COMERCIAL:

  COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 200.000 4.8 24.2
2 Kanal D 183.000 4.4 22.2
3 Antena 1 78.000 1.9 9.5
4 DigiSport 1 47.000 1.1 5.7
5 TVR 1 40.000 1.0 4.9
6 Prima TV 27.000 0.6 3.2
7 Romania TV 21.000 0.5 2.5
8 Telekom Sport 1 9.000 0.2 1.1
9 Film Cafe 9.000 0.2 1.1
10 Antena 3 9.000 0.2 1.1

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • DODO DODO
    putem fi super că de votat nu ne va vota mai nimeni Este vorba de găști si simpatii interțări Acest concurs nu reprezintă deloc calitatea A fost cîndva la începuturi
  • Ayumi Ayumi
    Probabil audienta a fost mica si din pricina faptului ca a fost transmis si pe You Tube live.O parte in oameni s-au uitat acolo,si nu pe TVR.
  • Camelia Camelia
    ABC+
    Romania este membru EBU ( European Broadcasting Union) și de aceea are acces la multe evenimente culturale și sportive. Eurovizionul este o mică parte. De aceea țările din big5 nu se retrag, pt. că taxele către EBU vor fi plătite oricum, pt. multe alte evenimente, nu doar taxa de participare pt. un Euroviz. pe an.
  • Camelia Camelia
    @ George, Așa e. Un blog stupid, extrem de corect politic, moderatori care îți lasă mesajul după multe ore, când e prea târziu sa-l mai citească cineva. Trebuie să o suportăm și pe Suzanne, că e sora lui William, deși nu spune decât ca-i plac pisicile, unicornii și iubirea.
    Abia astept ca o țară relaxată ca Italia să găzduiască Euroviz. Mă aștept la multe greșeli și gafe, dar în sensul bun, toată lumea va spune că Italia e super, oricum s-ar prezenta. Cred ca-mi place asta pt. că și România e cam la fel.
    Anul acesta a câștigat autenticitatea, nu rock-ul sau alt gen muzical. Pe primele locuri au fost artiști care si-au compus singuri piesele și au cântat în limba lor (italiană, franceza).
  • SIMONA SIMONA
    ABC+ ,acest concurs are scopul de ati promova țara,pentru a avea o imagine buna in întreaga Europă si o schimbare de opinie a oamenilor din alte tari
    Acum toata lumea vorbește de Italia, care oricum era o tara cunoscuta de toti
    Dacă am câștiga noi vreodată, vom trece la o noua eră,lumea ne va privi altfel
    Stiu,multi bani cheltuiti degeaba ,la anul sa sper sa faca o alegere geniala,o voce care poate canta fantastic, care poate dansa,care poate face show si o piesa geniala,comerciala in ENGLEZA pentru ca Româna nu o stie nimeni
  • ABC+ ABC+
    Lăsând la o parte acest concurs stupid, ce audiențe au făcut Kanal D, Antena și Pro în Prime-Time?!
  • ABC+ ABC+
    Acest concurs pentru România este o sursă infinită de cheltuială a banilor PUBLICI! Să renunțe odată la acest concurs că nu aduce nimic bun pentru țară.

    Decât să plătească taxele Eurovision (+ cheltuieli de melodii, juriu, casă de muzică etc.) mai bine ar face investiții în alte treburi la TVR.
  • Andrei Andrei
    Păcat de Parada steagurilor care a lăsat de dorit.Cea din 2019 a fost absolut senzațională și foarte creativ gândită.Cât despre căștigător...Malta,Azerbaijan,Ucraina și Rusia au avut cele mai bune momente.Dacă e să o luăm pe rock era mai ok Finlanda.UK și Germania își merită locurile indiferent de poziția și aprecierea pe care o au în Europa în general.Nu știu pe unde mai este sau dacă mai există un real entuziasm pentru Eurovision prin Europa dar per total a fost acceptabil(prezentatorii care au anunțat câștigătorii arâtau foarte bine pe sticlă).Dacă tot au vrut să fie corecți politic puteau să pună o tipă de culoare ceva mai simpatică.Tipa trans a fost ok respecând evident cerințele de sus :)) Sper ca România să revină la selecția națională clasică.Măcar atât dacă industria show-urilor live e praf la noi.Defapt nu există.Au fost cândva niște premii în industria muzicală care mai atrăgeau atenția deși erau făcute pe o sărăcie lucie cu covoare roșii întinse între pietre și nu,nu pietre devorative :))Hai cu #Subcarapți sau #Trooper în 2022 și lăsați aia cu "Inna/Andra la Eurovision"Cred că acest show e despre voci noi chiar dacă nu există o condiție clară în privința notorietății concurenților.Malta cred că a dat numele nou din muzica europeană în acest an.
  • George George
    @Camelia, pe wiwibloggs postezi numai daca-i pupi in fund 24/24, cel mai infect canal dedicat ESC. Plus ca aia din echipa lor nu prea au dreptul la o parere personala, ce zice William (fondatorul), zic si ei. Mai mult urmaresc canalele altor fani, wiwibloggs e prea politically correct de cand e cel mai mare canal ca numar de abonati.
  • R R
    Dati si audientele noului sezon Next Star
  • Camelia Camelia
    Se pare că sunt mulți cunoscători pe aici. Postati și pe wiwibloggs? Acolo este teroare totală, totul este moderat să nu cumva să spui ceva negativ despre cineva. Doar pozitiv. Looool. Mă bucur pentru eșecul Maltei, un cântec suedez oarecare. Italia va fi o gazdă imperfectă, ca Israelul, dar nu vor accepta influențe externe. Abia astept 2022. Perfect imperfect.
  • Camelia Camelia
    Primele 2 locuri (Italia și Franța), și ultimele 3 locuri ( Spania, Germania și UK) au format o plăcintă cu foietaj big5. Să nu uităm de succesul Moldovei cu investiție rusească, marca Kirkorov. Omul insistă și de ce nu? Suedia este mult mai invadatoare.
  • Iuli Iuli
    @Marian, populația Germaniei este de peste 83mil locuitori, noi nu avem nici măcar 20mil locuitori.

    Audiențele pentru Germania sunt mici, este ca și cum ar fi un TVR al nostru la ei
  • Sabina Sabina
    Allex, si eu ma bucur pentru ei .
  • Allex Allex
    Am avut plăcerea de a participa acum 4 ani la un concert al celor de la Maneskin în Milano! E un proiect muzical foarte tare și au piese bune! Mă bucur pentru ei.

Trimite un comentariu

sus